Bătălia de la Verbia (17-18 noiembrie 1561)

Ultimii ani ai primei domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561) au fost marcaţi de accentuarea nemulţumirilor unei părţi din marea boierime moldoveană, care acţiona pentru aducerea unui nou domn. Printre pretendenţi s-a înscris şi Iacob Heraclid Despotul, un aventurier de origine greacă, născut cel mai probabil în Insula Creta, la începutul secolului al XVI-lea.

A studiat la Universitatea de la Montpellier (Franţa), unde şi-a format o cultură temeinică, a colindat pe la curţile princiare europene, a luptat alături de Carol Quintul în bătălia de la Renty (1554), împotriva armatelor franceze, comandate de regele Franţei, Henric al II-lea. La începutul anului 1557 a plecat la curtea poloneză, unde s-a remarcat prin faptele de arme şi cultura aleasă. Chiar din anul sosirii în Polonia, el a început să se intereseze de tronul Moldovei, dar prima lui încercare a avut loc în anul 1560, el beneficiind de sprijinul taberei protestante poloneze şi a unui grup de boieri moldoveni, nemulţumit de politica lui Alexandru Lăpuşneanu.

Acest eşec nu l-a descurajat pe Iacob Heraclid Despotul, care a continuat pregătirile pentru strângerea unei armate, el fiind puternic sprijinit de nobilul polon Albert Laski, precum şi de împăratul habsburgic Ferdinand (1521-1564). În vara anului 1561, după aprecierea lui Nicolae Costin, el dispunea de circa 2.000 de mercenari, înarmaţi în special cu arme de foc şi opt tunuri mari de asediu. Acest corp expediţionar a fost pus sub comanda lui Anton Szekely şi a pornit, în octombrie 1561, spre Moldova. Letopiseţul lui Azarie scrie că Despot „adunând în ajutorul său oameni de toate neamurile, pricepuţi în războaie, viteji, îndrăzneţi şi inimoşi ca leii, şi ca vântul aspru de miază-noapte, ce aduce nori întunecaţi şi plini de grindină stricăcioasă, s-au năpustit fără de veste asupra Moldovei, şi intrând în ţară s-au gătit de luptă, voind să apuce domnia” (Ioan Bogdan, Letopiseţul lui Azarie, Bucureşti, 1909).

Pentru a realiza surprinderea, s-a lansat zvonul unei boli grave, urmată de moartea lui Iacob Heraclid Despotul. A avut loc chiar şi „înmormântarea” acestuia, de care au luat cunoştinţă şi iscoadele lui Alexandru Lăpuşneanu. De aceea sosirea acestuia cu oaste în Moldova l-a surprins, şi „neavându de ce se apuca, scrie Grigore Ureche, ca dintru somnu deşteptându-să, degrabu, şi cu puţini negata i-au ieşit înainte la Jijia” (Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei). Lăpuşneanu a reuşit, totuşi, să adune o oaste ce număra circa 15.000 de oameni, în compunerea căreia au intrat ţărani liberi, cât şi boieri. Ţăranii erau înarmaţi cu suliţă şi scut, iar cei mai înstăriţi cu platoşe şi cămăşi de zale foarte tari. Alexandru Lăpuşneanu avea şi 16 tunuri. De asemenea, în cadrul oastei moldovene era şi un detaşament otoman, compus din garda personală (250-300 de militari) şi călăreţi. Izvoarele dau cifre diferite pentru acest detaşament, ce merg de la 2.000-5.000 de persoane.

Oastea lui Iacob Heraclid Despotul a trecut Prutul pe la Ştefăneşti, îndreptându-se spre Suceava. Cele doi adversari s-au întâlnit la Verbia (sat astăzi dispărut), pe cursul Jijiei, în regiunea Botoşaniului. În ziua de 17 noiembrie 1561 au avut loc duelurile de artilerie, iar a doua zi s-a desfăşurat confruntarea decisivă. Bătălia a început cu ciocnirea avangărzilor, cea moldoveana, comandată de vornicul Motoc, fiind respinsă. Apoi, un detaşament, condus de Jean Villey, a simulat o trecere prin vad, ceea ce l-a determinat pe Lăpuşneanu să îndrepte tunurile spre el. În acest răstimp, forţele principale conduse de Anton Szekely, Albert Laski şi Despot au trecut râul, atacând detaşamentul moldovean ce le aţinea calea. Ostaşii moldoveni „din cauza multo descărcări de flinte cu care nu erau obişnuiţi, neputându-le îndura, s-au pus pe fugă” (Călători străini...).

Bătălia nu a ţinut mult şi din cauza defecţiunii unor boieri care, după cum scrie Azarie, „erau haini Voievodului şi au vrut de la început să fugă”, iar alţii au dat bir cu fugiţii pe timpul confruntării. Alexandru Lăpuşneanu a dat dovadă de vitejie, înfruntând cu puţini oameni atacul adversarilor. După o rezistenţă scurtă, el a renunţat la luptă şi s-a îndreptat spre Iaşi, unde şi-a întâlnit familia, şi apoi spre Huşi. Aici a mobilizat o nouă oaste, a construit o tabără pe malul drept al Prutului şi un pod şi a primit ca ajutor un detaşament otoman de 5.000 de ostaşi. La rândul său, Despot a reuşit să strângă şi el o oaste (aproximativ 16.000 de oameni) şi să treacă la urmărire.

Apropierea oştenilor lui Despot l-a determinat pe Alexandru Lăpuşneanu să distrugă podul, pentru a se putea apăra în spatele râului. Cu un detaşament, Anton Szekely a reuşit să treacă neobservat Prutul şi să organizeze o ambuscadă în care au căzut mulţi oşteni ai lui Lăpuşneanu. Această situaţie, coroborată cu întârzierea sosirii ajutoarelor trimise de Mircea Ciobanul, domnul Ţării Româneşti, l-au obligat pe Alexandru Lăpuşneanu să se retragă la Chilia şi Cetatea Albă. Apoi prin Silistra a ajuns la Istanbul. Şi-a recăpătat, cu sprijin otoman, tronul în martie 1564, cea de-a doua domnie începând-o cu un carnagiu în clasa politică, omorând, iniţial, 47 de boieri, iar apoi alţi 30.

Cât priveşte pe învingătorul de la Verbia, el a reuşit să atragă o mare parte din marea boierime şi să obţină învestitura Porţii Otomane (martie 1562). Domnia sa, de numai doi ani, a fost marcată de unele iniţiative pe tărâm cultural, de fiscalitate excesivă, ceea ce a provocat revolte ale ţărănimii şi de încercările de a schimba rânduielile religioase ale ţării, ceea ce a dus la complotul boierilor. Asediat în cetatea Sucevei (august-noiembrie 1563), Despot a fost constrâns să se predea şi a fost ucis de Ştefan Tomşa, viitorul domn, la 9 noiembrie 1563.

Revenind la bătălia de la Verbia, ea reprezintă un eveniment foarte important în istoria militară românească, deoarece marchează sfârşitul „oastei celei mari”, un sistem caracterizat prin mobilizarea tuturor bărbaţilor valizi la efortul de apărare. Până atunci el a fost utilizat de mulţi domni din Moldova şi Ţara Românească ca o modalitate de a compensa superioritatea numerică a adversarilor, de regulă mari puteri (Imperiul Otoman, regatele maghiar şi polon). Perfecţionarea armelor de foc (în special) şi restrângerea proprietăţii ţărăneşti în favoarea celei boiereşti au făcut inoperant apelul la „oastea cea mare”.

La Verbia, dincolo de noncombatul unei părţi a boierimii şi anumite greşeli făcute de Alexandru Lăpuşneanu, marea superioritate numerică a oştirii moldovene nu a putut fi fructificată. Câteva sute de mercenari, înarmaţi cu arme de foc, au pus pe fugă o oaste de şapte ori mai numeroasă. Modernizarea sistemului militar devenise o necesitate pentru Ţările Române, dar ele, din diferite motive, nu vor fi capabile de un asemenea efort şi vor cunoaşte, în perioada următoare, un declin.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …