Bătălia de la Vaslui (Podul Înalt) (10 ianuarie 1475)

La mijlocul secolului al XV-lea, pe tronul Moldovei se urcase, cu ajutor militar de la Vlad Ţepeş, fiul lui Bogdan al II-lea, învingătorul de la Crasna (1450). Ştefan a rămas în cronici cu numele de „cel Mare” pentru faptele sale strălucite de arme şi pentru gloria obţinută ca urmare a 34 de victorii din cele 36 de lupte purtate.

Politica domnului Ştefan (1457-1504), de rezistenţă în faţa expansiunii otomane, s-a integrat războiului dintre Imperiul Otoman şi o largă coaliţie condusă de Veneţia (1463-l479). Alături de Veneţia se aflau Ungaria, albanezii lui Skanderbeg şi hanul Akkoyunlu („Cei cu oile albe”), Uzun Hasan, cel mai mare rival al otomanilor în răsăritul Anatoliei. Astfel, sultanul Mehmed al II-lea era constrâns să lupte pe două fronturi, atât în Europa, cât şi în Asia.

Regele Ungariei, Matia Corvin - fiul lui Iancu de Hunedoara -, a încheiat însă un acord cu sultanul, în 1468, renunţând astfel la „cruciadă” pentru războiul antihusit. În bătălia de la Başkent/Otlukbeli (1473), focul nimicitor al artileriei otomane s-a dovedit decisiv în confruntarea cu cavaleria turcomană a lui Uzun Hasan. În această luptă participase în oastea sultanului un important contingent muntean, de 12.000 de ostaşi.

Acesta este singurul caz cunoscut în istorie de participare a unor ostaşi români - respectiv ai domnului Radu cel Frumos -, la campaniile otomane din Asia. Fiind evident faptul că domnul Ţării Româneşti devenise un umil executant al poruncilor Porţii, Ştefan cel Mare l-a înlocuit cu Basarab (cel Bătrân) Laiotă şi a refuzat să mai plătească tribut sultanului. Cu toate campaniile repetate din Ţara Românească, Ştefan cel Mare nu a reuşit să constituie un front comun antiotoman împreună cu domnii munteni, chiar şi cu cei înscăunaţi cu ajutorul său, aceştia fiind ameninţaţi permanent şi foarte eficient de garnizoanele otomane de la Dunăre.

Mehmed al II-lea a trimis o expediţie de pedeapsă împotriva domnului Moldovei, condusă de beilerbeiul Rumeliei, Suleyman Hadâmbul. Acesta a fost nevoit să ridice asediul cetăţii Scutari din Albania şi să înceapă o expediţie în timp de iarnă, la sfârşitul anului 1474. Acest fapt era cu totul neobişnuit, pentru că, de regulă, oştile otomane se retrăgeau la iernat de Sf. Dumitru (26 octombrie), ceea ce denotă furia sultanului şi urgenţa misiunii.

Efectivele oastei otomane erau de 120.000 de oameni (inclusiv 17.000 de ostaşi care erau trimişi de domnul Ţării Româneşti), din care 80.000 de luptători. Ştefan a reuşit să strângă în tabăra sa de la Vaslui 40.000 de moldoveni, 5.000 de secui, 1800 de unguri şi 2.000 de polonezi. Spre deosebire de Ardealul privilegiaţilor, oastea Moldovei era formată în mod preponderent din răzeşi, oameni liberi (echivalentul moşnenilor din Ţara Românească), care îşi apărau sfoara de moşie şi neatârnarea.

Neputând să angajeze bătălia în câmp deschis cu puhoiul otoman - confruntarea fiind asimetrică, ca urmare a diferenţei enorme de efective, ca în mai toate luptele cu otomanii -, Ştefan a atras forţele inamice într-un loc mlăştinos şi flancat de dealuri împădurite, pe valea râului Bârlad, unde Suleyman Paşa nu-şi putea pune în valoare superioritatea numerică.

Caii şi chiar ostaşii otomani sufereau de foame pentru că Ştefan a dat flăcărilor toată zona prin care urmau să treacă, iar coloanele otomane erau hărţuite de arcaşii moldoveni, care îşi aflau adăpost în pădure. Pe drumul dintre cele două dealuri, pe unde aveau să înainteze otomanii, Ştefan a poruncit să se taie copaci, poziţia sa defensivă fiind protejată cu şanţuri şi valuri din pământ şi arbori. Pe flancurile poziţiei defensive au fost dispuse câte 10 tunuri mari. Domnul şi curtenii săi, formând rezerva oştirii, au ocupat o poziţie aparte de ceilalţi ostaşi.

Cronica ţării notează faptul că, la 10 ianuarie 1475, un detaşament dotat cu buciume, trâmbiţe şi tobe, a atras pe otomani într-o ambuscadă, profitând de ceaţa deasă ce acoperise valea Bârladului. Era o vreme călduroasă pentru acel anotimp, care lăsase neîngheţate mlaştinile şi râurile, acoperindu-le cu o pâclă deasă. Prima linie, formată din secui, a fost covârşită. Contraatacul moldovenilor a fost respins de ostaşii Porţii. Apoi otomanii au fost „călăuziţi” de buciumaşi şi trâmbiţaşi într-un loc mlăştinos. Schimbându-şi direcţia de atac, otomanii şi-au expus flancul unei lovituri decisive.

Mai întâi au fost bombardaţi de cele 20 de tunuri mari, iar apoi cavaleria în frunte cu Ştefan a atacat flancul drept şi spatele forţelor inamice. Dealurile împădurite ce mărgineau terenul mlăştinos şi valea strâmtă a Bârladului nu au permis otomanilor să beneficieze de marea lor superioritate numerică. Şocul contraatacului lui Ştefan a fost resimţit atât de puternic, încât a urmat o învălmăşeală în rândurile otomanilor, care apoi au intrat în panică. În acest moment, pedestrimea domnului a atacat flancul stâng al lui Suleyman Paşa.

O parte însemnată a oastei Porţii a fost încercuită şi nimicită. 100 de steaguri şi toată artileria otomană au căzut în mâinile învingătorilor. Aceştia au urmărit trei zile pe supravieţuitorii otomani ai luptei de la Vaslui. Numai cu mare greutate Suleyman Paşa şi o parte din ostaşii săi au scăpat cu viaţă prin fugă. Mulţi otomani s-au înecat la trecerea Siretului sau în apele Dunării. Pierderile otomanilor au fost evaluate la 40.000 de oameni, din care 4.000 de prizonieri, a căror viaţă nu a fost cruţată.

Sultana Mara, văduva sultanului Murad al II-lea, recunoştea că „niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare”, într-adevăr, această bătălie poate fi considerată cea mai mare biruinţă terestră împotriva otomanilor până la 1683, la asediul eşuat al Vienei. Însuşi Ştefan cel Mare se adresa principilor Europei astfel: „am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul săbiei noastre”.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …