Bătălia de la Valea Albă (Războieni) (26 iulie 1476)

Marea victorie de la Vaslui (10 ianuarie 1475), repurtată de Ştefan cel Mare, a rămas fără urmări în plan strategic, pentru că în primăvara aceluiaşi an, Veneţia, aflată în război cu Imperiul Otoman, a încheiat un armistiţiu de şase luni cu sultanul. Astfel, Mehmed al II-lea a beneficiat de un răgaz pentru a-şi îndeplini nestânjenit proiectele sale pontice în zona Crimeei genoveze. Rând pe rând au fost cucerite cetăţile Caffa, Tana şi Mangop. În anul 1475 au fost ocupate nu numai coloniile genoveze de pe coasta nordică a Mării Negre, dar Hanatul Crimeei a devenit dependent faţă de Imperiul Otoman. Tătarii crâmleni au reprezentat un redutabil instrument militar pentru Poarta Otomană, care se va dovedi extrem de eficace şi în cazul Moldovei, constituind, din punct de vedere strategic, o gravă ameninţare de flanc.

Astfel, în 1476, atacul tătar l-a determinat pe Ştefan să le permită răzeşilor, care formau grosul oatei sale, să plece din tabără pentru a-şi apăra familiile şi gospodăriile. Regele polon Cazimir al IV-lea Jagello (1446-1492), ameninţat cu represalii în cazul acordării de ajutor lui Ştefan, s-a rezumat în 1476 la o atitudine de neutralitate în conflictul dintre Moldova şi Imperiul Otoman. Prin căderea ultimelor colonii genoveze de la Marea Neagră şi trecerea Hanatului Crimeei sub suzeranitatea Porţii, singurele cetăţi pontice mai importante rămase în afara autorităţii Imperiului Otoman erau cele ale Moldovei - Chilia şi Cetatea Albă. Era astfel evidentă următoarea ţintă a sultanului, care trebuia, de asemenea, să răzbune dezastrul suferit de beilerbeiul Rumeliei, Suleyman Paşa.

Domnul Moldovei a solicitat sprijinul monarhilor europeni, subliniind că Moldova este o „poartă a creştinătăţii” şi dacă această poartă va fi pierdută, „toată creştinătatea va fi în primejdie”. Ştefan cel Mare făgăduia „pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeu celui atotputernic noi i-am tăiat (duşmanului) mâna cea dreaptă. Deci, fiţi gata fără întârziere”. Însă dintre toţi conducătorii statelor europene doar regele Ungariei, Matia Corvin, a pornit o campanie antiotomană, în toamna anului 1475, care se va finaliza cu cucerirea Sabatului, în Serbia. De altfel, Ştefan l-a recunoscut ca suzeran prin tratatul de la Iaşi, din 12 iulie 1475.

În vara anului 1475, o încercare a flotei otomane, care cucerise Caffa, de a lua prin surprindere Chilia şi Cetatea Albă, a eşuat. Oastea pregătită pentru expediţie de Mehmed al II-lea număra 150.000 de oameni, din care cam 90.000 de luptători, la care se adăugau cei 12.000 de ostaşi munteni ai lui Laiotă Basarab şi forţele tătăreşti de 30.000 de călăreţi, care atacau dinspre răsărit. Efectivele oastei Moldovei erau de 40.000 de oameni. Un corp de oaste tătar de 10.000 de oşteni, aflat în avangardă, a fost înfrânt în apropiere de Cetatea Albă de ostaşii moldoveni în luna iunie.

Oastea sultanului a urmat itinerarul dintre Adrianopol şi Varna, străbătând apoi Dobrogea şi ajungând la Dunăre la vadul Obluciţei. Înaintarea pe teritoriul Moldovei a început la 10 iulie 1476, după care a trecut Prutul, îndreptându-se, pe valea Siretului, spre Suceava. Ştefan nu putea primi o luptă hotărâtoare, precum cea de la Vaslui, oastea sa fiind mult diminuată pentru că, în faţa unui nou atac al tătarilor, îngăduise răzeşilor să-şi apere familiile şi bunurile lor. În faţa uriaşei oşti a sultanului, Ştefan a rămas astfel numai cu boierii, curtenii şi oştenii săi în plată, aproximativ 10.000 de luptători. Drept urmare, domnul Moldovei a poruncit ca aşezările să fie părăsite, ogoarele arse, ţinuturile în care urmau să treacă otomanii fiind pustiite şi, din cauza imposibilităţii de a strânge trupe suficiente pentru un contraatac a dat doar o luptă de fixare, menită să ducă la slăbirea oştii sultanului şi la întârzierea marşului acesteia.

Ştefan a organizat pe platoul împădurit de la Valea Albă (Războieni), la 25 km nord-vest de Roman, o tabără întărită cu un şanţ, un val de pământ şi cu trunchiuri de copaci. Un alt obstacol era constituit, după model husit, de carele oştii, legate între ele şi la adăpostul cărora se va trage cu tunurile în otomani. Astfel, Ştefan acoperea liniile de comunicaţii spre Cetatea Neamţului şi Transilvania, domnul asigurându-şi retragerea, după această luptă inegală, către zona muntoasă, unde putea să-şi reorganizeze apărarea şi să aibă contact direct cu oamenii suzeranului său, Matia Corvin.

Din tabăra sa de la Războieni, Ştefan a atacat, la 25 iulie 1476, avangarda otomană condusă de beilerbeiul Rumeliei, Suleyman Hadâmbul, învinsul său de la Vaslui (1475). Beilerbeiul a fost din nou învins, dar, la sosirea cavaleriei spahiilor, moldovenii au fost nevoiţi să se replieze în tabăra întărită, la adăpostul focului artileriei. În ziua de 26 iulie 1476, după un duel de artilerie, infanteria formată din azapi a pornit la luptă, fiind respinsă cu mari pierderi. Ienicerii, de asemenea, în faţa focului bine ţintit „s-au culcat cu feţele la pământ”. Cum şi alte atacuri au fost respinse, sultanul a pornit personal la luptă în fruntea ienicerilor. Spre seară, Ştefan a rupt lupta şi s-a retras cu oştenii săi prin pădure. Moldovenii au avut pierderi 200 de morţi şi 800 de prizonieri, în schimb otomanii au pierdut 30.000 de oameni.

Lupta a fost câştigată de sultan, dar acesta nu a reuşit să-şi atingă obiectivul, acela de a nimici oastea Moldovei, de a cuceri cetăţile mari şi de a înscăuna la tron un pretendent docil. Garnizoanele cetăţilor Neamţ, Suceava şi Hotin au respins asediile forţelor otomane. Ştefan a adunat o oaste de 16.000 de oameni şi, la sosirea informaţiei că oastea transilvană este gata să intre în Moldova, sultanul a dat semnalul retragerii, în jurul datei de 10 august. Oastea sultanului a fost hărţuită de Ştefan până la Dunăre, prinşii otomani au fost traşi în ţeapă, iar prăzile recuperate la trecerea fluviului.

În noiembrie 1476, oastea transilvană, condusă de Ştefan Bathory, însumând 25.000 de luptători, a învins-o pe cea otomană de 18.000 de oameni rămasă în Ţara Românească, la care se adăugau şi ostaşii lui Laiotă Basarab. Ştefan, cu 15.000 de călăreţi şi Bathory au încercuit Bucureştiul, care a capitulat la 16 noiembrie 1476, după un asediu de cinci zile. Noul domn al Ţării Româneşti a devenit Vlad Ţepeş. La sfârşitul lui decembrie 1476, sau în ianuarie 1477, Ţepeş şi-a pierdut viaţa într-o nouă luptă cu Laiotă Basarab. În primăvara anului 1477, Ştefan l-a sprijinit să ia tronul Ţării Româneşti pe Basarab cel Tânăr (Ţepeluş) (1477-1481), care însă se va supune şi el sultanului.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …