Bătălia de la Timişoara (15 iulie 1514)

Pentru a scăpa de iobăgie, zeci de mii de ţărani din Transilvania şi Ungaria au cerut să se înroleze în armata care se mobiliza la Buda, ca urmare a apelului la cruciadă lansat de papa Leon X (1513-1521), făcut cunoscut la 16 aprilie 1514 de către arhiepiscopul primat al Ungariei.

Această părăsire masivă a domeniilor şi primejdia ca iobagii vor păstra armele au provocat reacţia nobilimii, care a încercat să-i oprească pe ţărani să plece la Buda. Cei care deja ajunseseră în tabăra de pe câmpia Rakos de lângă Buda, aflând despre aceasta, s-au revoltat şi au pornit la luptă contra nobilimii, sub conducerea unui mic nobil secui, Gheorghe Doja, care fusese numit la 24 aprilie comandant al taberei, fiindcă avea o bogată experienţă în luptele contra turcilor. El a promis ţăranilor că vor fi eliberaţi de iobăgie în schimbul participării la război.

Rebelii, în număr de circa 40.000, s-au împărţit în mai multe detaşamente care s-au răspândit în Ungaria şi Transilvania, pentru a ridica la luptă toată iobăgimea. Ei nu erau o gloată, ci o trupă organizată milităreşte, în unităţi şi subunităţi, fiind înarmaţi unii dintre ei şi cu arme de foc. O parte dintre ei a rămas în tabăra de la Buda, sub conducerea lui Ambrosiu Szaleresi (aceştia vor fi înfrânţi după scurt timp de nobili şi dispersaţi). Gheorghe Doja comanda gruparea ce se îndrepta spre Crişul Alb (circa 33.000 de oameni), Grigore Doja pe cea care mergea spre valea Mureşului, iar preotul Laurenţiu Mesaroş pe cea care se îndrepta spre valea Someşului.

După ce Grigore Doja a obţinut o victorie la Szeged, Gheorghe Doja a decis să se confrunte cu forţele nobilimii care ocupaseră poziţii la Cenad. Tabăra a fost atacată mai întâi de călăreţii din oastea rebelilor, iar lovitura decisivă a fost dată de trupele pedestre. După victoria de la Cenad, rebelii, cu ajutorul populaţiei locale, au cucerit mai multe cetăţi din zonă (Arad, Lipova, Nădlac, Siria). Gheorghe Doja a decis înaintarea spre Timişoara. În nord, răsculaţii conduşi de Laurenţiu Mesaroş ocupaseră şi ei oraşele Cluj, Turda, Dej, Bistriţa şi altele. Revolta s-a extins astfel în toată Transilvania, cuprinzând şi părţi ale populaţiei urbane, precum şi lucrătorii din ocnele din centrul Transilvaniei.

Rebelii comandaţi de Gheorghe Doja au ocupat poziţii între Lipova şi Timişoara, iar armata comandată de voievodul Ioan Zapolya înainta spre cetatea Timişoara; cetatea, care dispunea de fortificaţii solide, era apărată de trupele nobiliare ale lui Ştefan Bathory. Trupele lui Gheorghe Doja, la care s-au adăugat grupuri trimise de ceilaţi comandanţi ai rebelilor, s-au instalat în faţa cetăţii Timişoara şi au început asediul, săpând şanţuri pentru a abate cursul râului Bega. Astfel, zidul de incintă ar fi fost atins cu uşurinţă, dar asediaţii au reuşit să distrugă digurile făcute de răsculaţi. Asediul ar mai fi continuat, dacă nu ar fi intervenit armata lui Ioan Zapolya, care i-a înconjurat pe rebeli.

În ciuda situaţiei tactice defavorabile şi a superiorităţii numerice şi de dotare a inamicului, Gheorghe Doja a decis în ziua de 15 iulie 1514 să atace armata lui Zapolya, pentru a scăpa de încercuire şi pentru a forţa pătrunderea în cetate. El a organizat dispozitivul de atac punând în centru trupele mai bine pregătite şi înarmate, în speranţa că va putea străpunge dispozitivul inamic. În sprijinul său veniseră dinspre Lipova şi răsculaţii comandaţi de Grigore Doja şi Laurenţiu Mesaroş. Acţiunea a eşuat din cauza superiorităţii trupelor nobiliare, care au desfăşurat o serie de atacuri concentrice. În plus, în sprijinul lui Zapolya au venit forţe proaspete din Transilvania, care au decis victoria.

Au fost ucişi mii de răsculaţi, iar alte mii au fost luaţi prizonieri, între aceştia se număra şi Gheorghe Doja, care a fost torturat şi executat în mod sălbatic la Timişoara (bucăţi din corpul lui au fost trimise în alte oraşe, pentru a îngrozi pe cei care ar mai fi avut de gând să se răscoale). După executarea lui Gheorghe Doja au mai avut loc unele ciocniri, dar armata lui Ioan Zapolya a reuşit pacificarea regiunilor răzvrătite. Consecinţele înăbuşirii răscoalei au fost dramatice pentru ţărani. Prin codul de legi promulgat în 1517, ei au fost legaţi pe veşnicie de glie.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …