Bătălia de la Şerpăteşti (23 ianuarie 1595)

După un an de domnie, Minai Viteazul a declanşat revolta antiotomană, gest cu totul neobişnuit pentru acea epocă de dominaţie absolută a Porţii. O asemenea acţiune extrem de îndrăzneaţă s-a bazat, în primul rând, pe situaţia deosebit de grea a ţării datorată fiscalităţii excesive impuse de puterea suzerană, dar şi pe angajamentele externe. Ocolit de soliile Papei şi ale Habsburgilor, care făceau eforturi pentru închegarea unei coaliţii antiotomane, deoarece era considerat fidel Porţii, Mihai-vodă a aderat, din proprie iniţiativă, la Liga Sfântă. Din această alianţă pontico-militară făceau parte Imperiul Habsburgic, ducatele italiene Mantua, Ferrara şi Toscana, Transilvania şi Moldova.

La 13 noiembrie 1594, Mihai Viteazul a chemat la curte pe creditorii aflaţi în Capitală sub pretextul plăţii datoriilor şi i-a ucis. În acelaşi timp, a lichidat şi detaşamentul otoman, de circa 2.000 de ostaşi, ce avea sarcina supravegherii domnului. După această acţiune care a echivalat cu o declaraţie de război, Mihai Viteazul a atacat şi pustii malurile Dunării cu scopul de a institui controlul asupra acestui segment al marelui fluviu. Au fost atacate, rând pe rând, Giurgiu (cetatea n-a putut fi cucerită), Târgul de Roci (8 decembrie 1594), Hârşova (1 ianuarie 1595) şi Silistra (8 ianuarie 1595).

Prin răzvrătirea lui Mihai, Liga Sfântă a deschis un nou front de luptă împotriva Imperiului Otoman, dar autorităţile de la Istanbul nu o puteau lăsa nepedepsită. Sultanul Murad al III-lea, care proclamase, la 18 noiembrie 1594, „războiul sfânt”, a decis lichidarea „rebeliunii” neaşteptate a Ţării Româneşti, conduse de Mihai. Deşi era iarnă, anotimp în care otomanii de obicei nu luptau, sultanul a decis scoaterea lui Mihai din scaun şi înlocuirea lui cu Bogdan Vodă, un fiu al lui Iancu Sasu, fostul domn al Moldovei. În acest scop a pregătit o ofensivă la care urmau să participe două grupări de forţe. Prima dintre ele urma să acţioneze de la Rusciuk spre Bucureşti, iar a doua era formată dintr-un corp de oaste tătară, comandat de Ghazi Ghirai, hanul din Perekop. Cele două grupări trebuiau să se unească la nordul Dunării şi să înainteze împreună spre Bucureşti.

Informat de intenţiile otomanilor, Mihai vodă şi-a concentrat forţele, estimate la circa 10.000-12.000 de ostaşi, mai întâi în satul Pietrele, iar mai apoi în raionul Hulubeşti (azi satul Strâmba, judeţul Giurgiu), de unde avea posibilitatea să supravegheze mişcările adversarului. Având în vedere că între cele două grupări era o distanţă apreciabilă, Mihai a decis să le nimicească pe părţi, printr-o manevră pe direcţii interioare. Efortul a fost dirijat în prima fază asupra tătarilor, care reprezentau grupul cel mai numeros şi mai periculos, ei aflându-se în flancul drept al grupării lui Mihai. În acest scop, el şi-a fracţionat forţele în mai multe grupări - una, condusă de fraţii Buzeşti (Radu, Preda şi Stroe), destinată să-i întâmpine pe tătari; un detaşament trimis la Giurgiu, pentru a supraveghea pe otomani, aflaţi în curs de concentrare; o rezervă, în raionul Hulubeşti, ce urma a fi utilizată la nevoie.

La 14 ianuarie 1595, „vineri în zori de zi”, după cum relata Mihai, avangarda tătară de circa 4.000 de ostaşi este atacată şi nimicită la Putineiu, de corpul de oaste comandat de fraţii Buzeşti şi Radu Calomfirescu. Mulţi adversari au fost ucişi, puţini au scăpat cu fuga, a fost capturată o pradă bogată şi eliberaţi peste 7.000 de oameni de diverse neamuri, luaţi în robie de tătari. Aflând de cele întâmplate, hanul a decis să intervină cu forţele principale, conduse de nepotul său, ceea ce a determinat retragerea forţelor muntene spre Stăneşti. Aici, gruparea condusă de fraţii Buzeşti a primit ajutor de la Mihai şi a angajat o nouă bătălie cu tătarii care, printr-o acţiune fulgerătoare, au fost învinşi. Cei scăpaţi s-au retras spre sud, unde s-au unit cu oastea otomană care, respingând detaşamentul de acoperire instalat de domn la Dunăre, înainta spre Bucureşti. În aceste condiţii, Mihai şi-a retras forţele în raionul Hulubeşti, acoperind drumul spre Capitală.

În marşul lor spre nord, trupele otomano-tătare, conduse de Mustafa, au cantonat la Şerpăteşti (sat astăzi dispărut), la circa 10 km sud de tabăra munteană. Informat de situaţia adversarului, care avea numai o parte din forţe, cealaltă urmând a trece Dunărea şi de măsurile de siguranţă luate de acesta, Mihai a decis să atace prin surprindere în timpul nopţii. El a recurs la acelaşi procedeu tactic utilizat şi de Vlad Ţepeş (1462) şi Ştefan cel Mare (1467). În acest scop, Mihai a constituit o avangardă, compusă din elemente uşoare şi pusă sub comanda banului Manta, aceasta fiind urmată de forţele principale de sub comanda sa.

În ziua de 23 ianuarie, la căderea serii, gruparea comandată de banul Manta a atacat străjile inamicului. Pe fondul întunericului şi al panicii produse, infanteria română a înconjurat satul şi la miezul nopţii a declanşat atacul concentric asupra grupării principale inamice. „Letopiseţul Cantacuzinesc” a consemnat că Mihai vodă noaptea „fără veste-i lovi, de i-au tăiat şi i-au gonit pân-i-au trecut Dunărea” (Cronicari munteni...), iar cronicarul Radu Popescu scria şi el că românii „foarte i-au tăiat rău şi cum au putut, au scăpat paşa (Mustafa) peste Dunăre”.

Izvoarele sunt, prin urmare, unanime în a sublinia victoria fără drept de apel a lui Mihai Viteazul, care nu s-a mulţumit numai cu înfrângerea provocată inamicului şi a trecut la urmărire. Trupele sub comanda sa au traversat Dunărea îngheţată, în dreptul localităţii Marotin (15 km nord-est de Rusciuc) şi au zdrobit, la 25 ianuarie 1595, gruparea condusă de Mustafa, care şi-a pierdut viaţa în bătălie. Au fost ucişi 7.000-8.000 de oameni, a fost capturată toată artileria, iar oraşul incendiat. De remarcat că detaşamentul trimis de Sigismund Bathory, principele Transilvaniei şi condus de Mihail Horvath, nu a luat parte la lupte, el sosind cu întârziere, deşi Mihai trimisese ordine din timp. Nemulţumit de acest gest, domnul a cerut înlocuirea comandantului. Sigismund Bathory s-a conformat şi l-a numit pe Albert Kiraly.

Bătălia de la Şerpăteşti a reprezentat punctul de cotitură al confruntărilor din luna ianuarie 1595, gruparea principală de forţe otomano-tătare fiind zdrobită, ceea ce a creat condiţii pentru trecerea la urmărire şi eliberarea întregului teritoriu aflat sub jurisdicţia domnului. La Şerpăteşti, Mihai Viteazul a dat măsura valorii sale militare, toate operaţiile (momentul atacului, realizarea grupării de forţe şi mijloace, folosirea condiţiilor de timp şi anotimp, a terenului etc.) fiind planificate cu minuţiozitate. De asemenea, este de remarcat rapiditatea şi concepţia superioară care au stat la baza acţiunilor sale.

Din acest punct de vedere, confruntările de la Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti reprezintă o clasică manevră pe direcţii interioare, magistral concepută şi realizată în condiţiile unui raport de forţe defavorabil. Otomanii şi-au dat seama că au în faţă un comandant militar foarte valoros, ei hotărând, de altfel, în lunile următoare concentrarea eforturilor împotriva Ţării Româneşti.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …