Bătălia de la Rovine (10 octombrie 1394)

În 1393, sultanul Baiazid I (1389-1402) a cucerit taratul bulgar de Târnovo, precum şi oraşul Silistra, care pe atunci aparţinea Ţării Româneşti. Ca răspuns, oastea voievodului Mircea (1386-l418) a efectuat un raid asupra taberei armatei otomane de la Karinovasî (Karnobat), de la sud de Munţii Balcani, în iarna 1393-1394, în cooperare cu unii emiri turci care se opuneau lui Baiazid I. Războiul declanşat de sultan contra lui Mircea a urmărit pedepsirea acestui atac din 1393 şi consolidarea poziţiilor la Dunărea de Jos. Armata otomană condusă personal de către Baiazid I număra 40.000 de oameni. La agresiune au participat şi principii sârbi vasali Ştefan Lazarevic, Constantin Dragas şi Marko Kraljevic, cu efective de 8.000 de oameni.

Cronologia războiului lui Baiazid împotriva lui Mircea a provocat numeroase discuţii printre istoricii români şi străini, deoarece izvoarele oferă indicii contradictorii asupra traseului campaniei şi datării bătăliei decisive. Există însă o certitudine care nu poate fi ignorată: contraatacul lui Baiazid nu putea mtârzia pirea mult. De aceea, indiferent de datarea bătăliei decisive, trebuie admis începutul campaniei sultanate la nord de Dunăre în anul 1394.

Pătrunderea armatei otomane pe la Severin, aşa cum ar rezulta dintr-un izvor otoman din secolul al XVII-lea, nu se poate susţine, deoarece relatarea e târzie şi confuză. De aceea, localizarea unei bătălii la Craiova, aşa cum apare în altă sursă târzie (Mauro Orbini, 1601) este exclusă (ea a fost totuşi admisă de unii istorici). Cronicile otomane apropiate de evenimente precizează că Dunărea a fost traversată pe la Nicopol, adică prin punctul care oferea cel mai scurt acces spre Curtea de Argeş.

După trecerea Dunării a fost cucerită cetatea românească Turnu Măgurele. Pătrunzând în adâncimea teritoriului, care fusese în prealabil pustiit de români, armata lui Baiazid I a fost atrasă de Mircea într-o regiune mlăştinoasă şi împădurită din apropiere de Curtea de Argeş, unde a avut loc bătălia decisivă. S-a propus ca loc al desfăşurării ei lunca de la vărsarea râului Vâlsan în Argeş, lângă satul Merişani. Altă localizare care are mai multe şanse de a fi adevărată este la Ţuţuleşti, pe valea Gligănelului, unde există o pădure numită Rovina, precum şi tradiţii populare despre o bătălie cu turcii dată cu câteva zile înainte de sărbătoarea Sfintei Parascheva (14 octombrie), în apropiere, la Negraşi, a fost semnalat toponimul „Puţul lui Baiazid”. În zonă au fost descoperite şi arme databile în secolul al XIV-lea.

Dispozitivul oştii româneşti a fost lovit frontal de cavaleria uşoară otomană (spahiii), dar Mircea a redresat situaţia printr-un contraatac pe flanc al rezervei de cavalerie, care se afla ascunsă în pădurile din jur. Acest element de surpriză ar fi putut conduce la o victorie rapidă a românilor, dar dispozitivul otoman a fost consolidat. Urmând sfatul generalului Evrenos Bey, Baiazid I a organizat în grabă defensiva într-o tabără înconjurată cu şanţuri, salvând o parte din efectivele infanteriei (ienicerii). Pentru a crea impresia că nu a avut pierderi şi a demoraliza astfel inamicul, sultanul a ordonat evacuarea cadavrelor în timpul nopţii.

Tabăra fortificată dovedindu-se a fi de nepătruns, Mircea s-a retras, după câteva zile de la declanşarea bătăliei. Pierderile au fost foarte mari de ambele părţi, astfel că atât Mircea cât şi Baiazid s-au retras pentru refacerea forţelor (se pare că otomanii au avut circa 30.000 de victime). Baiazid I a păstrat capul de pod de la Turnu, dar teritoriul Ţării Româneşti a rămas în cea mai mare parte liber, inclusiv reşedinţa domnească de la Curtea de Argeş. Obţinută cu greu, victoria lui Mircea a amânat planurile lui Baiazid de ocupare a Ţării Româneşti.

Confruntarea dintre Baiazid I şi Mircea a fost datată fie în 10 octombrie 1394, fie în 17 mai 1395. Ambele date se bazează pe izvoarele sârbeşti, care localizează bătălia „la Rovine”. S-a presupus că numele transmis de sursele sârbeşti, care este de fapt un substantiv comun care înseamnă „râpe”, a apărut prin preluarea cuvântului grecesc „fosaton”, care însemna atât „şanţ”, cât şi „tabără militară”. Prin urmare, nu ar fi existat o localitate Rovine. Totuşi, toponimia din zona unde se presupune că a avut loc bătălia a păstrat numele Rovine. De aceea, considerăm autentică denumirea locului.

În privinţa datării, contradicţiile dintre diversele izvoare fac mai probabilă existenţa a două bătălii, în cursul a două campanii diferite, în octombrie 1394 şi mai 1395. Reconstituirea minuţioasă a desfăşurării evenimentelor făcută de Nicolae Constantinescu demonstrează că bătălia de la Rovine a avut loc înainte de tratatul de la Braşov (7 martie 1395) semnat de Mircea cu regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei (1387-1437), inamicul Poloniei şi al Imperiului Otoman. Acest tratat a fost încheiat de pe poziţii egale, ceea ce nu se putea întâmpla decât după o victorie majoră a lui Mircea. Nu poate fi vorba decât de bătălia de la 10 octombrie 1394, datare confirmată şi de tradiţia amintită mai sus. Dacă bătălia s-ar fi dat la două luni după încheierea tratatului, ar fi trebuit ca Mircea să fi primit ajutor din partea aliatului său, ceea ce nu s-a întâmplat.

S-a demonstrat pe de altă parte că pomelnicul care ar dovedi moartea lui Constantin Dragas la 17 mai 1395 a fost greşit interpretat. Astfel, singura dată posibilă pentru bătălia de la Rovine este 10 octombrie 1394. După încheierea tratatului de la Braşov, a intervenit un nou atac al lui Baiazid I, care urmărea răzbunarea eşecului din toamna anului 1394. În primăvara anului 1395, Baiazid I a atacat Ungaria prin Banat. Concomitent, alt corp de armată otomană a trecut pe la Nicopol, avansând către capitala lui Mircea pe acelaşi traseu ca în campania precedentă. După cum reiese din mai multe cronici otomane, bătălia de la Arkâş (Argeş) s-a dat undeva aproape de munţi, într-un loc strâmt, eventual în zona Merişani-Tutana-Cotmeana.

Noua victorie a lui Mircea nu a putut fi exploatată, deoarece, în momentul bătăliei, el nu mai stăpânea tot teritoriul Ţării Româneşti, începând din luna mai 1395, Oltenia se afla sub controlul lui Vlad (probabil un fiu al lui Vladislav Vlaicu), reprezentantul unei grupări adepte a unei politici ostile apropierii de Ungaria. Vlad a luat domnia probabil cu sprijinul lui Baiazid I. În mod cert, uzurparea a fost o reacţie la tratatul de la Braşov. Vlad avea aceeaşi legitimitate ca şi Mircea la tron, în ipoteza că era urmaş al lui Vladislav Vlaicu.

În perioada mai-septembrie 1395, Vlad a controlat doar Oltenia. Acolo, în Oltenia, a fost înfrântă armata trimisă de Sigismund contra turcilor, în mai 1395, comandată de banul de Macva Ştefan de Losoncz. La această luptă au participat şi românii care erau supuşi lui Vlad. Fiind sprijinit de Baiazid I, Vlad s-a menţinut la putere în cea mai mare parte a Ţării Româneşti. El a obţinut o nouă victorie contra lui Sigismund la sfârşitul lunii august 1395, probabil undeva pe valea Cernei, iar în septembrie 1395 a luat în stăpânire şi reşedinţa domnească de la la Curtea de Argeş. Astfel, Mircea a rămas doar cu Ţara Făgăraşului.

Fragment din Laonikos Chalkokondyles. Expuneri istorice: Mircea „după ce şi-a adunat oastea din ţară, nu şi-a făcut planul să iasă împotriva duşmanului şi să dea lupta cu el, ci şi-a pus la adăpost în muntele Prasovon (Ţara Făgăraşului) femeile şi copiii. Se ţinea apoi şi el după armata lui Baiazid prin pădurile ţării, care sunt multe şi acoperă în toate părţile ţara, ca să nu le fie duşmanilor lesne de umblat şi de cucerit. Ţinându-se după el, săvârşea fapte vrednice de amintit: se încaieră în luptă, dacă vreo parte a oştirii duşmane, rupându-se de ceilalţi, se îndrepta undeva în ţară după hrană sau după pradă de vite şi astfel hărţuia oştirea (lui Baiazid) cu cea mai mare îndrăzneală, ţinându-se după ea şi dând mereu lupte în chip strălucit. Şi se spune că presa armata (duşmanilor), aflată în marş şi-i aducea grele pierderi şi nu înceta să o hăcuiască”.

Fragment din relatarea cruciatului Philippe de Mezieres: „Baiazid a avut o altă bătălie contra românilor, în care a fost înfrânt cu desăvârşire şi a pierdut în jurul a 30.000 de turci, care au murit în bătălie. Şi o mare mulţime de creştini (români) de asemenea a murit” (apud N. Stoicescu, Bătălia de la Rovine...).

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …