Bătălia de la Râmnicu Sărat (8 iulie 1481)

Bătălia de la Râmnicu Sărat s-a înscris în cadrul eforturilor depuse de Ştefan cel Mare pentru impunerea unui domn fidel pe tronul Ţării Româneşti, care să-i fie solidar în cadrul lungului conflict cu Poarta Otomană, declanşat în vara anului 1473. În luna noiembrie 1477, Ştefan cel Mare a organizat o expediţie în Ţara Românească, l-a înfrânt pe Laiotă Basarab, fostul său protejat şi l-a instalat pe tron pe Basarab cel Tânăr-Ţepeluş. Acesta nu a putut urma linia politică a domnului de la Suceava, datorită situaţiei deosebite a Ţării Româneşti şi a opoziţiei clasei politice muntene şi a trecut de partea otomanilor.

În iunie 1480, Ştefan cel Mare, în cooperare cu voievodul Transilvaniei, Ştefan Bathory a iniţiat o nouă campanie în Ţara Românească, scopul fiind înlăturarea lui Basarab cel Tânăr-Ţepeluş. Înfrânt, acesta s-a refugiat la turci, tronul fiind ocupat de Mircea, un fiu nelegitim al lui Vlad Dracul. Sultanul Mehmed al II-lea i-a acordat ajutor lui Basarab cel Tânăr-Ţepeluş, care a reocupat tronul şi a pregătit în mare secret o puternică expediţie împotriva Moldovei. În acel moment, Ştefan cel Mare făcea, la rândul său, pregătiri pentru înlăturarea lui Basarab cel Tânăr-Ţepeluş, cerând locuitorilor din ţinuturile Brăilei, Buzăului şi Râmnicului să-l accepte pe favoritul său, Mircea. Aceştia au refuzat oferta, insultându-l pe domn.

În lunile mai-iunie 1481, Basarab cel Tânăr, în fruntea unei armate compuse din trupe muntene şi otomane, ultimele fiind conduse de Ali Bey şi Iskender Bey, a invadat Moldova. A înaintat pe valea Siretului, până la Bacău, arzând şi pustiind totul în cale „până sub Lunca cea Mare”, respectiv lângă Răcăciuni. Moartea sultanului Mehmed al II-lea (3 mai 1481) şi reacţia promptă a lui Ştefan au determinat retragerea oastei turco-muntene. Contraofensiva declanşată de Ştefan cel Mare a mutat acţiunile militare pe teritoriul Ţării Româneşti. Bătălia decisivă s-a dat, duminică, 8 iulie 1481, la Râmnicul Sărat. A fost o confruntare grea, deoarece oastea munteană era superioară numeric celei moldoveneşti, prima având, după cum scrie Nicolae Iorga, circa 20.000 de oameni. În luptă a fost ucis boierul Şendrea, portarul Sucevei şi cumnat al domnului, el fiind înmormântat la Doineşti.

Victoria a aparţinut lui Ştefan vodă, „mulţime de inşi fără număr au pierit şi mulţi boieri au picat. Şi pre Ţepăluşi vodă încă l-au prinsu viu şi i-au tăiat capul” (Grigore Ureche). Moartea lui Basarab cel Tânăr-Ţepeluş în timpul bătăliei nu este confirmată de izvoarele istorice, el retrăgându-se în părţile vestice, de la Piteşti (6 august 1481) dând şi un hrisov. Letopiseţul de la Bistriţa confirmă relatarea lui Ureche scriind „şi mare şi nenumărată mulţime de oameni fură bătuţi cu totul şi toate steagurile fură luate şi nici unul nu le rămasă şi toţi vitejii şi boierii căzură atunci”.

Victoria lui Ştefan a fost deplină şi forţele moldoveneşti „...urmăriră, scria Nicolae Iorga, pe turci până la vadurile Dunării, într-o strălucită goană”. Ele au înconjurat cetatea Turnu şi au incendiat şi malul bulgăresc al marelui fluviu. Boierii munteni s-au închinat lui Ştefan cel Mare, care a instalat pe tronul Ţării Româneşti pe Vlad Călugărul (1481, 1482-1495), un fiu natural al lui Vlad Ţepeş. Mircea, pretendentul iniţial avut în vedere de Ştefan a căzut, se pare, în dizgraţie. Ca şi în celelalte cazuri şi Vlad Călugărul a devenit, curând, un aliat al Porţii Otomane.

Ştefan cel Mare a adus la cunoştinţa lui Matia Corvin victoria obţinută, trimiţându-i şi 30 de steaguri. La rândul său, regele ungar l-a informat pe papa Sixt al IV-lea despre victoria obţinută de domnul român, atribuindu-şi paternitatea ideii organizării campaniei în Ţara Românească, supusă otomanilor. Victoria categorică obţinută de Ştefan vodă a arătat, încă odată, valoarea sistemului militar al Moldovei, dar ea s-a produs şi pe fondul disputelor politice din Imperiul Otoman generate de moartea lui Mehmed al II-lea. Războiul civil între fiii acestuia, Baiazid şi Djem a fost câştigat de primul, care şi-a focalizat curând atenţia şi spre promovarea intereselor otomane la Dunărea de Jos.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …