Bătălia de la Rahova (7/19 – 9/21 noiembrie 1877)

Necesitatea de a acoperi flancul drept al trupelor române, înainte de încercuirea completă a Plevnei a impus constituirea, începând din 11/23 septembrie 1877, a unui detaşament pus sub comanda colonelului Gheorghe Slăniceanu, care a operat iniţial între Vid şi Isker.

În compunerea lui au intrat pentru început unităţi ale Diviziei 3, dispuse pentru asigurarea flancului şi Regimentului 2 dorobanţi, de la Corpul de observaţie. La sfârşitul lunii septembrie, structura s-a modificat, el primind în subordine regimentele 2, 8, 9 călăraşi, 10 dorobanţi, câte un batalion din regimentele 1, 4, 15 dorobanţi, două baterii de artilerie, o companie de geniu. Primind dispoziţii să acţioneze la vest de râul Isker, detaşamentul a ocupat, la 18/30 octombrie, satul Vadin.

În urma consfătuirilor principelui Carol I cu marele duce Nicolae, colonelul Gh. Slăniceanu a primit, la 3/15 noiembrie, misiunea de a ataca Rahova. În acest scop i-au fost puse la dispoziţie o brigadă de roşiori, un regiment de ulani ruşi şi două baterii de artilerie călăreaţă. În urma acestor noi întăriri, forţele detaşamentului „Slăniceanu” se ridicau la 3.500 de infanterişti, 1.000 de cavalerişti, 400 de artilerişti şi 150 de genişti, ceea ce echivala cu valoarea a peste patru regimente.

În dimineaţa zilei de 5/17 noiembrie 1877, Detaşamentul Slăniceanu a început marşul de apropiere de Rahova, ajungând până în seara zilei cu avangarda (batalionul 3 din Regimentul 1 dorobanţi şi două escadroane din Regimentul 8 călăraşi) la Ostrov, grosul forţelor fiind la Vadin. Aici s-au produs unele modificări în structura organizatorică. Astfel, din două companii, una a batalionului 2 al Regimentului 4 dorobanţi şi alta a Regimentului 6 dorobanţi, s-a format numai un batalion, care împreună cu batalionul 2 al Regimentului 4 dorobanţi a constituit un grup, sub comanda maiorului Dimitrie Giurescu.

A doua zi, 6/18 noiembrie, trupele comandate de colonelul Gheorghe Slăniceanu au ajuns pe platoul de la Selanovcea, circa 8 km de Rahova, iar cele ruse, comandate de generalul E.F. Meyendorf, la Bukoveţ, 12 km sud-vest de Rahova. Planul atacului, ce trebuie executat a doua zi, prevedea ca lovitura principală să fie executată dinspre est, concomitent cu un atac demonstrativ dinspre vest. De asemenea, în vederea susţinerii atacului, Corpul de observaţie, aflat pe malul nordic al Dunării a primit ordin să bombardeze intens Vidinul şi Rahova.

Bătălia pentru cucerirea cetăţii Rahova a început în dimineaţa zilei, dispozitivul de atac fiind îndreptat pe direcţia loviturii principale. Astfel, în eşalonul întâi au intrat batalionul 1 din Regimentul 4 dorobanţi (comandant - maiorul Dimitrie Giurescu), care ceruse să deschidă lupta, o companie din Regimentul 6 dorobanţi şi batalionul 3 din Regimentul 1 dorobanţi. Eşalonul întâi a fost pus sub comanda maiorului Constantin Ene. Eşalonul doi, comandat de locotenent-colonelul Gheorghe Măldărescu, era compus din Regimentul 10 dorobanţi şi batalionul din Regimentul 15 dorobanţi. Flancurile erau asigurate de Regimentul 2 călăraşi şi Regimentul 8 călăraşi.

La ora 9, eşalonul întâi, pornind de pe platoul de lângă Selanovcea, a început înaintarea, dar la ieşirea din localitatea Leskoveţ a fost întâmpinat de artileria otomană. Dorobanţii au atacat cu avânt, maiorul Dimitrie Giurescu căzând în luptă. Maiorul Constantin Ene a condus, în continuare, atacul dar a fost rănit mortal, „reduta cea mare”, cum o menţionau documentele de epocă, rezistând. Un nou atac are loc către orele 17, dar şi acesta a fost respins.

În faţa acestei situaţii, Gheorghe Slăniceanu a ordonat retragerea trupelor române pe platoul de la Selanovcea. Detaşamentul de sub comanda sa a staţionat în această zonă toată ziua de 8/20 noiembrie, fapt ce a reprezentat o greşeală. Profitând de această inacţiune, în noaptea de 8/20 - 9/21 noiembrie detaşamentul otoman a părăsit Rahova, îndreptându-se spre Lom şi Vidin. Drumul spre această localitate a fost barat de batalionul condus de C. Merişescu, dar trupele otomane au improvizat o trecere, reuşind astfel să-şi deschidă calea.

Urmărirea declanşată de cavalerie a permis capturarea a câtorva zeci de prizonieri. Concomitent, bateriile româneşti din Bechet au deschis focul asupra Rahovei. Informat de locuitori despre părăsirea de către otomani a localităţii, generalul George Lupu, comandantul Corpului de observaţie, a ocupat Rahova, în cursul zilei de 9/21 noiembrie, unde au intrat şi Detaşamentul Gheorghe Slăniceanu şi trupele ruse, comandate de generalul Meyendorf. Victoria de la Rahova a fost incontestabilă şi ea a aparţinut cvasiexclusiv trupelor române, care s-au bătut cu bravură.

Indecizia comandantului, colonelul Gheorghe Slăniceanu, a privat armata română de o victorie şi mai completă. Pierderile proprii s-au cifrat la 4 ofiţeri morţi şi 4 răniţi, 148 de soldaţi morţi şi 181 de răniţi. Pierderile otomane au fost şi ele însemnate - 222 de militari (morţi şi răniţi), 54 de prizonieri, un tun, două chesoane, 146 de căruţe. Cucerirea Rahovei a îmbunătăţit situaţia operativă a armatelor româno-ruse care acţionau în nord-vestul teritoriului bulgar, permiţându-le să se concentreze asupra obiectivului principal - Plevna.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …