Bătălia de la Odessa (5 august – 16 octombrie 1941)

În ansamblul desfăşurărilor militare la flancul sudic al frontului est-european, Odessa şi zona înconjurătoare, unde sovieticii dispuneau de peste 100.000 de militari, 1.000 de avioane şi de majoritatea flotei de război şi comerciale din Marea Neagră, în imediata zonă de securitate a României, a avut o importanţă strategică deosebită. Dispozitivul inamic cuprindea trei aliniamente fortificate, cu circa 250 km de şanţuri anticar, tranşee şi diferite poziţii de luptă, 45 km reţele de sârma ghimpată, cazemate şi peste 40.000 de mine antitanc. Împotrivirea infanteriei, precum si hotărârea înaltului comandament sovietic de a rezista cu orice preţ au făcut ca luptele desfăşurate de Armata 4 română (comandant: generalul Nicolae Ciupercă) să fie extrem de grele.

Ofensiva a fost declanşată la 8 august, iniţial cu forţele Corpului 5 armată (care a închis la 11 august 1941, cu Divizia blindată, spaţiul dintre limanurile Kujalnik şi Adjalik, interzicând retragerea forţelor sovietice spre nord şi est) şi ale Corpului 3 armată, în zona centrală a frontului, care au reuşit prin lupte grele să ajungă, la 14 august, în faţa poziţiei exterioare de apărare a Odessei, jalonată de localităţile Brilevka, Mihailovskoe, Mannheim, Kagarlâk şi Beleaevka. Pentru străpungerea acesteia, generalul Nicolae Ciupercă a restructurat dispozitivul de luptă, introducând în linia întâi şi Corpul 1 armată.

Reluând ofensiva, la 18 august, cu efortul în lungul căii ferate Razdelnaia-Odessa, trupele române au ajuns, după patru zile de lupte grele, în faţa celei de-a doua poziţii de rezistenţă inamică (Maiaky, Freudental, Vakarjani, nord-est Gnileakovo, sud Kubanka, sud Sverdlova, nord Siskova), fără să o poată depăşi, în pofida atacurilor date în zilele de 23, 24 şi 28 august. Mai mult, la 2 septembrie trupele sovietice au contraatacat, reuşind să pătrundă în poziţiile de luptă ale Diviziei 8 infanterie. În acest context, Ion Antonescu, care iniţial dorise să ocupe Odessa doar cu trupele române, a fost nevoit să solicite sprijinul militar german, concretizat prin trimiterea de unităţi de infanterie, geniu, artilerie etc.

După atacuri repetate, date cu noile forţe introduse în dispozitiv, s-a reuşit, până la 6 septembrie, să se ajungă în faţa poziţiei principale de rezistenţă a inamicului (Gnileakovo, Dalnik, Tatarka, Suhoi Liman). Deoarece succesele nu au fost cele scontate, s-a produs o criză de comandament în urma căreia generalul Nicolae Ciupercă a fost înlocuit, la 9 septembrie, de la comanda Armatei 4. Presiunea puternică exercitată de trupele române, bombardamentele intense ale artileriei grele asupra oraşului, interceptarea tuturor comunicaţiilor terestre au determinat comandamentul sovietic să execute, în noaptea de 21 spre 22 septembrie 1941, în zona Cebanka, o amplă acţiune de debarcare maritimă şi de desant aerian, care a obligat Corpul 5 armată să se retragă 10-13 km spre Kubanka, între limanurile Kujalnik şi Adjalik.

Sub impresia puternică produsă de contraatacul sovietic, mareşalul Ion Antonescu a amânat reluarea atacurilor asupra Odessei până la sporirea sprijinului german în artilerie şi aviaţie. Atitudinea comandamentului român a nemulţumit comandamentele superioare germane. Între timp, la 2 octombrie, inamicul a mai executat un puternic contraatac pe direcţia Dalnik-Freudental, înaintând 7 km în dispozitivul Diviziei 1 grăniceri. Concomitent, profitând de stabilizarea frontului, a continuat fără întrerupere să evacueze pe mare populaţia şi importante obiective industriale din oraş. În acest context, la 16 octombrie 1941, când Armata 4 a reluat ofensiva, forţele sovietice, rămase cu misiune de ariergardă, au opus o slabă rezistenţă.

Concomitent cu înfruntările militare propriu-zise, specifice războiului clasic, acţiunile militare de la Odessa au relevat prezenţa partizanilor sovietici şi a unei vaste reţele de catacombe, plasată pe întreaga suprafaţa a oraşului (circa 75 kmp), în care s-au refugiat, după ocuparea localităţii, la 16 octombrie 1941, numeroşi partizani, agenţi NKVD, comunişti fanatici şi alte elemente subversive, care au organizat şi executat numeroase acţiuni agresive asupra trupelor române. În acest context, atentatul terorist executat asupra comandamentului român de la Odessa, în după-amiaza zilei de 22 octombrie 1941, nu a fost singular.

El a fost, însă, cel mai sângeros, provocând pierderea a 135 de militari (79 morţi, 43 răniţi si 13 dispăruţi, din care 128 români şi 7 germani. Între cei ucişi s-a aflat şi generalul Ioan Glogojeanu, comandantul Diviziei 10 infanterie. Impactul emoţional şi nu numai a fost extrem de puternic. La scurt timp s-au ordonat şi executat represalii. Aflate într-o legătură indiscutabilă, atentatul terorist executat la Odessa asupra comandamentului român şi măsurile represive care au urmat, constituie realităţi evidente, tragice şi regretabile, care, în pofida stării de război, nu trebuiau să se întâmple.

Cucerirea Odessei, după două luni de lupte extrem de grele, duse împotriva unui inamic bine înzestrat şi hotărât să reziste „cu orice preţ”, într-un teren fortificat care a favorizat pe apărători, a fost obţinută cu mari eforturi, prin angajarea în luptă a şase corpuri de armată cu 18 divizii şi a numeroase alte unităţi şi mari unităţi, totalizând 340.223 de militari (12.049 de ofiţeri, 9.845 de subofiţeri şi 318.329 de trupă), din care s-au pierdut 90.020 de militari morţi, răniţi şi dispăruţi.

Imobilizarea unor importante forţe terestre, de aviaţie şi maritime sovietice a creat mari posibilităţi de acţiune forţelor germane, care au înaintat în acest timp circa 450 km spre est până în apropierea Donului. Înfrângerea şi evacuarea trupelor sovietice din zona Odessa a consolidat siguranţa zonei petrolifere româneşti, a eliminat posibilităţile de acţiune în spatele flancului drept al trupelor germane şi române care acţionau la nord de Marea de Azov şi în partea de nord a Crimeei.

Check Also

Bătălia de pe Tamisa (5 octombrie 1813)

Bătălia de pe Tamisa (5 octombrie 1813) este o victorie decisivă a Statelor Unite asupra …

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …