Bătălia de la Obertyn (22 august 1531)

Încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea, Pocuţia - o provincie din sudul regatului Poloniei, despărţită de Nistru de ţinutul nordic al Moldovei, care va fi cunoscut mai târziu cu numele de Bucovina -, a constituit un obiect de dispută. Contenciosul îşi avea originile din 1388, când regele Poloniei Vladislav II Jagello a împrumutat 3.000 de ruble de argint de la domnul Moldovei, Petru Muşat, folosind ca zălog Pocuţia. Banii nu au mai fost înapoiaţi niciodată şi Ştefan cel Mare a preluat în posesie Pocuţia (1502), dar succesorul său, Bogdan al III-lea (1504-1517), a cedat-o Poloniei.

Petru Rareş a socotit că poate folosi în interesul său răcirea raporturilor dintre Poartă şi Polonia, ca urmare a acordului de căsătorie dintre Sigismund August, moştenitorul tronului polon şi Elisabeta de Habsburg. Dar sultanul nu era interesat să lupte în Europa pe două fronturi, fiind deja în conflict cu Habsburgii, şi de aceea un conflict militar moldo-polon, în conjunctura politică de atunci, contravenea intereselor Porţii. Redeschizând această problemă litigioasă, Rareş se baza şi pe faptul că populaţia Pocuţiei era formată din ruteni, creştini de rit ortodox, şi din români moldoveni, care se mai conduceau după vechiul jus valachicum (legea românească) şi îşi arătau ataşamentul faţă de domnul Moldovei.

În luna august 1530, după ce Petru Rareş îşi consolidase poziţia în Transilvania şi influenţa în Ţara Românească, o solie moldoveana a cerut, la Cracovia, regelui Poloniei să cedeze Pocuţia, dar acesta a respins revendicarea domnului Moldovei. Oastea Moldovei, concentrată în zona Botoşani, a trecut, în frunte cu domnul, graniţa cu Polonia la 8 decembrie 1530. După o înaintare rapidă, cea mai mare parte a Pocuţiei a fost ocupată, inclusiv Colomeea şi Snyatin. Rareş a lăsat aici garnizoane însumând 1.400 de ostaşi, după care s-a întors la Suceava. Înainte de a declanşa operaţii militare de anvergură, regele Poloniei a trimis o solie la Poartă, prin care se plângea împotriva acţiunii lui Rareş, îl asigura pe sultan de prietenia regelui şi dorea să-i afle intenţiile privind litigiul cu Moldova, stat tributar Porţii. Astfel, Polonia a făcut primul pas în vederea apropierii şi colaborării politice cu Imperiul Otoman.

În aprilie 1531, marele vizir Ibrahim Paşa şi sultanul Suleyman Magnificul l-au asigurat pe solul polonez că Poarta dorea menţinerea păcii cu Polonia. Sultanul i-a adresat personal o scrisoare regelui Sigismund I (1506-1548), în mai 1531, prin care dezaproba acţiunea lui Rareş, subliniind că i-a cerut domnului Moldovei nu numai să se retragă din Pocuţia, ci chiar să nu mai întreprindă vreo acţiune care ar fi impietat alianţa sa cu regele. Astfel, Polonia şi Poarta Otomană se înţeleseseră asupra unor obiective comune: împiedicarea instalării lui Ferdinand de Habsburg pe tronul Ungariei şi menţinerea Moldovei în sfera lor de influenţă. Cum Rareş a refuzat să se conformeze poruncii sultanului, regele l-a numit pe Jan Tarnowski, palatinul Galiţiei, comandantul expediţiei împotriva Moldovei (1 iunie 1531). La 5 iulie a pornit din Liov în fruntea unei oşti de 6.000 de mercenari, din care 4.500 de călăreţi şi 1.500 de archebuzieri, cu 12 tunuri. Un detaşament de 1.600 de oameni, aflat în avangardă, reuşea să recucerească Pocuţia.

Rareş a pornit spre Pocuţia în fruntea a 20.000 de ostaşi şi cu cele 50 de tunuri capturate la Feldioara. O grupare înaintată de 6.000 de moldoveni, condusă de pârcălabii de Hotin şi Cernăuţi, Vlad şi Toma Barbovschi, a fost surprinsă de poloni, înregistrând mari pierderi (19 august). Tarnowski şi-a fixat tabăra la marginea unei păduri, pe o mică înălţime la nord-vest de Obertyn. Tabăra a fost înconjurată, după practica husită, cu care legate cu lanţuri. Ca mijloc de prevedere împotriva şarjelor cavaleriei lui Rareş, în exteriorul taberei a fost săpat un şanţ din care ieşeau ameninţător pari ascuţiţi.

La 22 august, Rareş a ordonat atacul, deşi călăreţii săi erau obosiţi după un marş de două zile, în care străbătuseră 100 km, de la Cernăuţi la Obertyn. O grupare de 6.000 de moldoveni a fost trimisă să ocupe poziţie între tabăra polonă şi pădure, pentru a împiedica o presupusă retragere a lui Tarnowski, slăbind însă în acest fel dispozitivul oastei moldovene. Polonezii, încercuiţi, erau ameninţaţi să fie învinşi prin epuizarea proviziilor. Dar, asediind poziţia întărită a polonilor, Rareş şi-a întins frontul într-un mod care s-a dovedit periculos, fără a-şi asigura o rezervă strict necesară şi a atacat precipitat.

Tarnowski a simulat o încercare de spargere a încercuirii spre pădure, cu un detaşament de 1.000 de oameni, determinându-l pe Rareş să trimită întăriri în această direcţie. Slăbindu-şi centrul, Rareş a fost o victimă sigură a şarjei cavaleriei grele a lui Tarnowski, care i-a capturat tunurile, ce au fost întoarse împotriva moldovenilor. Prin această şarjă, oastea Moldovei a fost ruptă în două. După cinci ore de lupte, rănit în două rânduri, domnul Moldovei a dat semnalul retragerii. Pierderile oştii sale au fost între 3.000 şi 7.000 de morţi şi mulţi prizonieri, între care logofătul Toader, vornicul Efrem Hurul şi vameşul Verişan.

Deşi oastea polonă era mult mai puţin numeroasă, această inferioritate a fost suplinită de talentul comandantului polon, care a folosit o tactică modernă, dar şi de superioritatea armamentului mercenarilor - arme de foc portative - iar cavaleria polonă era dotată cu armuri. Dar armamentul modern şi solda mercenarilor necesitau sume mari de bani, Ţările Române neputând să facă faţă unor asemenea cheltuieli, şi de aceea utilizau în continuare călărimea uşoară şi pedestraşii, majoritatea efectivelor fiind formate din ţărani liberi - răzeşi sau moşneni.

Obertyn a constituit un moment important pentru istoria noastră, relevând necesitatea dotării oştii cu arme de foc portabile. Moldova se afla complet izolată, în conflict cu Polonia şi în relaţii reci cu Poarta, ale cărei porunci nu fuseseră îndeplinite şi care avea interes să aibă relaţii foarte bune cu Polonia. De altfel, între aceste două mari puteri se va încheia, la 15 ianuarie 1533, o „pace veşnică”. Urmarea logică a fost coalizarea forţelor otomane şi polone împotriva Moldovei lui Petru Rareş.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …