Bătălia de la Mirăslău (8/18 septembrie 1600)

Stăpânirea lui Mihai Viteazul în Transilvania a fost privită, de la început, cu ostilitate de clasa politică de aici, în special de nobilimea maghiară. Acesteia nu îi convenea că un „valah” a ajuns în fruntea principatului, iar măsurile luate de Mihai au accentuat nemulţumirile. La rândul ei, Curtea din Praga a manifestat o atitudine duplicitară, încurajând răzvrătirea nobilimii ardelene cu gândul de a-l deposeda pe Mihai de posesia principatului. Imperialii nu au întrerupt, însă, tratativele cu domnul muntean, tratative care aveau scopul să reglementeze toate chestiunile legate de modul de conducere a Transilvaniei.

La începutul lunii iulie 1600, Mihai Viteazul a părăsit Moldova şi a revenit în Transilvania, încercând să facă faţă intrigilor şi nemulţumirilor din ce în ce mai deschis afirmate ale nobilimii. La 1 septembrie 1600, presat de lipsa mijloacelor financiare pentru plata oştirii, domnul a convocat dieta Transilvaniei la Sas Sebeş. Bănuind că va fi vorba de noi dări, nobilimea s-a răsculat, stabilindu-şi tabăra la Turda.

Răsculaţii urmăreau readucerea pe tron a fostului principe, Sigismund Bathory şi, în acest scop, au făcut apel la ajutorul lui Zamoyski, cancelarul polon. De asemenea, răsculaţii au lansat proclamaţii către oraşele săseşti şi către secui, prin care solicitau sprijin. La aceste apeluri au răspuns afirmativ principalele oraşe - Bistriţa, Cluj, Sibiu, Braşov, care au trimis răsculaţilor diverse sume. În schimb, secuii au rămas fideli domnului. Cererea de ajutor adresată boierimii moldovene a rămas şi ea fără răspuns.

Mihai Viteazul se confrunta cu o situaţie grea, forţele sale fiind împărţite în Moldova şi Ţara Românească. În Transilvania dispunea de un corp de oaste relativ puţin numeros, iar neplata ostaşilor a generat cazuri de trădare, aşa cum a fost cel al lui Moise Szekely. Prin urmare, el s-a adresat arhiducelui Maximilian, solicitându-i ca generalul Basta cu forţele sale să-i vină în ajutor. Acesta se afla cu oastea sa la marginile principatului, dar în loc să vină în sprijinul lui Mihai, Basta s-a unit cu răsculaţii. Deşi între Mihai şi generalul Basta, de origine albaneză, existau relaţii inamicale, trecerea acestuia din urmă de partea nobilimii răsculate nu s-a produs din proprie iniţiativă, ci a fost un gest dictat de imperiali.

În aceste condiţii, deşi inferior numeric, Mihai Viteazul a acceptat, în pofida sfaturilor care i s-au dat, să primească lupta cu adversarii săi. Efectivele celor două armate nu au putut fi stabilite cu precizie, izvoarele şi diverşi autori indicând cifre diferite. De regulă, partizanii lui Basta au exagerat efectivul oastei lui Mihai, pentru a sublinia şi pe această cale importanţa victoriei obţinute. Nicolae Iorga, cu marea sa autoritate, a apreciat că forţele celor doi beligeranţi au fost egale, numărând fiecare 18.000 de luptători. Dacă pe plan numeric, cele două oşti erau egale, din punct de vedere al calităţii, cea a răsculaţilor şi oştenii lui Basta aveau o evidentă superioritate, sub aspectul dotării şi instruirii.

La mijlocul lunii septembrie 1600, cele două oşti s-au pus în mişcare. De la Turda, Basta s-a îndreptat spre Alba lulia, iar Mihai a pornit din Orăştie în întâmpinarea adversarului său. Şi-a aşezat tabăra la 1,5 km vest de satul Mirăslău, pe valea pârâului Lapad. Poziţia era întărită natural, fiind greu de atacat. În faţa ei se afla pârâul Lapad, iar flancul drept se sprijinea pe râul Mureş. La flancul stâng se găseau înălţimi împădurite, străbătute de o potecă, bine păzită de trupe de infanterie şi artilerie.

La 17 septembrie au început duelul de artilerie şi primele ciocniri dintre avangărzile celor două armate. Artileria lui Mihai, condusă de italianul Vicenzo din Mantua, a lovit cu precizie, iar cavaleria polonă a respins atacurile forţelor nobiliare. În aceste condiţii, observând poziţia, Basta şi-a dat seama că Mihai va fi foarte greu de învins şi de aceea a recurs la o stratagemă menită să-l scoată din dispozitiv. Tot în seara aceleiaşi zile, Mihai a încercat o mediere, trimiţând ca sol pe Petru Armeanul, care, însă, a fost arestat. Basta, la rândul său, i-a cerut lui Mihai să părăsească Transilvania.

Confruntarea hotărâtoare a avut loc pe data de 18 septembrie, ea începând cu retragerea forţelor lui Basta spre dealul Kerekdomb, o manevră menită să-l scoată pe Mihai din poziţii. Generalul austriac s-a oprit pe pantele de est ale acestei înălţimi, iar domnul muntean a făcut greşeala să-l urmeze. Când trupele au ajuns la circa 700 de metri una de alta a început organizarea dispozitivelor de luptă. Mihai a dispus la flancul drept, comandat de generalul Baba Novac, ce se sprijinea pe râul Mureş, cavaleria română şi cazacă şi un detaşament de pedestrime format din sârbi, români şi secui. În faţă a dispus câteva piese mici de artilerie. La centru a plasat un corp de pedestrime, compus din secui şi forţele aflate sub comanda sa, formate din boierimea şi nobilimea transilvană, rămasă credincioasă. La flancul stâng a fost dispus un detaşament de infanterie şi unul de cavalerie.

Armata lui Basta a fost aşezată în faţa forţelor lui Mihai, la flancul drept fiind corpul de cavalerie, comandat de Ştefan Czaki. În centrul dispozitivului au fost dispuse două regimente de lăncieri nemţi, iar la flancul stâng, două detaşamente de lăncieri ardeleni şi câteva escadroane de cavalerie. Cum terenul permitea, Basta şi-a constituit rezerva pe două linii. Artileria a fost dispusă în centrul dispozitivului, dar nu în faţa, ea fiind obligată să tragă pe deasupra propriilor trupe.

Bătălia propriu-zisă a început cu duelul celor două artilerii, după care, către ora 14, Basta a organizat o manevră de învăluire a flancului stâng al lui Mihai, combinată cu un atac frontal asupra centrului. Ea a reuşit, detaşamentul care a executat manevra de învăluire capturând artileria lui Mihai pe care a întors-o asupra propriilor trupe, complet surprinse. Domnul a intervenit cu pedestrimea, dar fără efect deoarece, în acelaşi timp, a fost atacat şi centrul dispozitivului. El a adus trupe din flancul drept încercând să redreseze situaţia. Nu a reuşit, mare parte din trupele de sub comanda sa intrând în panică şi părăsind câmpul de luptă.

Izvoarele arată că, în bătălia de la Mirăslău, Mihai s-a confruntat cu o dublă trădare. Mai întâi, comandantul pedestrimii formate din secui, Andrei Barcsay, a descărcat armamentul de infanterie prea devreme, astfel că efectul tirului a fost minim asupra trupelor adverse, în al doilea rând, detaşamentul de cazaci, în număr de circa 4.000, în loc să şarjeze trupele care realizau manevra de învăluire, a părăsit câmpul de luptă, lăsând descoperită infanteria.

Înfrângerea de la Mirăslău, care a avut drept consecinţă pierderea Transilvaniei, putea să fie evitată cu uşurinţă, dacă Mihai Viteazul ar fi ţinut cont de sfaturile date şi s-ar fi retras spre sud-estul Transilvaniei (zona Făgăraş-Braşov), unde ar fi aşteptat ajutoarele din Ţara Românească şi Moldova. O altă greşeală comisă a fost părăsirea poziţiei întărite de lângă satul Mirăslău, el căzând, cu prea multă uşurinţă, în capcana întinsă de Basta, care îi cunoştea impulsivitatea.

Referindu-se la această bătălie, Nicolae Bălcescu şi A.D. Xenopol au arătat că una dintre cauzele prăbuşirii lui Mihai Viteazul a fost lipsa suportului popular, el căutând sprijin la nobilimea transilvană, la mercenari, la Habsburgi. Este, însă, greu de demonstrat că dacă ar fi făcut apel la mase, foarte dificil, de altfel în condiţiile epocii, Mihai Viteazul ar fi putut menţine stăpânirea sa, realizată cu inteligenţă diplomatică, dar şi cu sabia. Adversităţile erau foarte mari, după Basta, Mihai fiind nevoit să suporte ofensiva armatelor polone şi otomane.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …