Bătălia de la Mihăileni-Câmpeni (4/15 – 14/25 decembrie 1784)

Accentuarea aservirii iobagilor, tendinţele de modernizare a societăţii, pătrunderea ideilor reformiste şi revoluţionare, precum şi tensiunile create între administraţia imperială şi nobilimea maghiară au provocat răscoala românilor transilvăneni din 1784. Iobagii (circa 60% din populaţie şi circa 75% din ţărănime) erau datori cu 3-4 zile de muncă pe săptămână, la care se adăugau multe dări către nobili şi stat.

Speranţa că vor putea ajunge soldaţi în armata imperială a creat printre iobagii români o stare de agitaţie în cursul anului 1784. Se zvonea că însuşi împăratul ar sprijini o răscoală contra nobililor. În fruntea maselor s-a ridicat un ţăran din Munţii Apuseni, Horea, care încă din 1779 făcuse plângeri la împărat contra nobilimii şi contra abuzurilor provocate prin arendarea minelor de aur. Horea a organizat mulţimea şi a cerut desfiinţarea iobăgiei şi a privilegiilor nobilimii.

Răscoala armată a fost declanşată la 2/13 noiembrie 1784 la Curechiu (în apropiere de Brad) de către moţii care plecau spre Alba Iulia pentru a fi recrutaţi. Ea s-a întins rapid în toată Transilvania. Autorităţile au primit de la împăratul Iosif II (1780-1790) misiunea de a restabili ordinea. În timp ce ţăranii credeau că împăratul le va face dreptate, în realitate, s-a ajuns la lupte grele şi la acte de cruzime înfăptuite de ambele părţi (nobilii şi iobagii). Din punct de vedere militar, răscoala din 1784 a fost o acţiune a unei armate populare organizate în corpuri teritoriale (pe cete şi căprarii), cu o ierarhie precis stabilită, înzestrată, însă, cu puţine arme de foc. Operaţiunile desfăşurate pot fi considerate un război de guerilă.

În zilele de 12/23 - 18/29 noiembrie s-au încheiat armistiţii în mai multe localităţi din Munţii Apuseni. De fapt, se urmărea ca armata imperială să obţină timp pentru deplasarea trupelor în zonă. Horea a sesizat intenţiile autorităţilor şi a poruncit reluarea luptelor. Astfel, la sfârşitul lunii noiembrie 1784, răsculaţii au atacat în mai multe puncte din zona Brad-Râmeţ, reuşind alungarea trupelor imperiale. La 4/15 decembrie 1784, în Ţara Zarandului a sosit un detaşament de 400 de husari secui, comandat de vicecolonelul Paul Kray, care s-a adăugat trupelor deja existente acolo. Efectivul total a ajuns astfel la 1.100 de soldaţi. Detaşamentul, însoţit de episcopul ortodox Ghedeon Nichitici, care urma să-i convingă pe români să renunţe la luptă, a plecat în marş pe direcţia Brad-Ţebea-Abrud. Tentativa episcopului de pacificare a eşuat, fiindcă nu a fost ascultat de moţii convocaţi într-o adunare la Ţebea. După acest eşec, trupele imperiale s-au îndreptat spre Abrud, unde se credea că se afla corpul de oaste comandat de Crişan.

Între Mihăileni şi Blăjeni, pe drumul spre Abrud, la intrarea în Ţara Moţilor, avangarda comandată de locotenentul P. Vaida din Regimentul 2 secuiesc de graniţă (50 de soldaţi) a fost oprită de un grup de circa 600 de răsculaţi, conduşi de Micula Bibarţ. Locul era favorabil blocării marşului, deoarece acolo valea Crişului se îngustează mult. Episcopul Nichitici a crezut că aceasta este o ocazie de a-i convinge pe rebeli să dea ascultare ordinelor imperiale de pacificare, dar, evident, nu a reuşit. Între timp, vicecolonelul Kray, care venea din spate cu grosul coloanei, a pregătit atacul.

În ziua de 7/18 decembrie, el a împărţit infanteria în două detaşamente, care au fost trimise pentru a ataca pe furiş pe răsculaţi pe două flancuri. Cavaleria urma să dea atacul frontal. Planul a fost pus în aplicare, iar răsculaţii au fost luaţi prin surprindere. Slab înarmaţi şi inferiori numeric, răsculaţii au reuşit totuşi stoparea temporară a înaintării detaşamentului, cu preţul vieţii a 85 dintre ei, inclusiv a căpitanului Micula Bibarţ. În cursul nopţii, răsculaţii rămaşi apţi de luptă s-au retras în Blăjeni, unde o parte dintre ei s-au baricadat într-o casă, de unde au atacat cu arme de foc. În final, acest grup a fost şi el lichidat, iar marşul detaşamentului comandat de Kray a continuat spre Abrud.

La marginea satului Vulcan de lângă Abrud, detaşamentul a fost oprit la o baricadă de copaci răsturnaţi, în spatele căreia răsculaţii au ocupat poziţii. Prin încetinirea marşului detaşamentului lui Kray s-a câştigat puţin timp pentru organizarea apărării la Câmpeni, unde se afla tabăra comandată de Horea. Totuşi, trupele imperiale au reuşit să ajungă la Abrud la 8/19 decembrie. Acolo, episcopul Nichitici a încercat din nou în van să-i convingă pe ţărani să depună armele. La Abrud, vicecolonelul Anton Schultz a primit în ziua de 11/22 decembrie misiunea de atacare a taberei lui Horea. El comanda o unitate de 750 de soldaţi, la care s-au adăugat ulterior 3 escadroane de husari.

Deoarece efectivele trupelor de represiune erau numeroase şi bine înarmate, Horea a decis să compenseze acest dezavantaj prin utilizarea eficace a terenului, în acest scop, el a ascuns oastea sa care număra între 3.000 şi 4.000 de oameni în pădurile din apropiere de Câmpeni, de unde putea să şi supravegheze mişcările inamicului. De acolo, el a declanşat un atac în timpul nopţii de 12/23 decembrie, care a luat prin surprindere tabăra lui Schultz. Trupele lui Horea au fost dispuse pe dealurile din jurul oraşului Câmpeni, realizându-se o încercuire completă, care ar fi putut conduce la o victorie. Totuşi, Schultz a reuşit să trimită un curier la unitatea lui Kray, pentru a solicita ajutor.

Trupele de infanterie şi artilerie trimise de Kray au ajuns la Câmpeni în data de 14/25 decembrie, ocupând poziţii în spatele dispozitivului răsculaţilor. Deoarece astfel situaţia tactică a devenit extrem de nefavorabilă, Horea a decis abandonarea luptei şi dizolvarea oastei, până la primăvară. Vicecolonelul Schultz a pornit în urmărirea lui Horea şi a celorlalţi conducători ai răscoalei cu o trupă de 700 de soldaţi. Horea a fost prins în urma unei trădări la 27 decembrie 1784 / 7 ianuarie 1785, în Pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului.

Fragment din raportul Comandamentului General din Transilvania către Consiliul de Război (14/25 decembrie 1784) (apud D. Prodan, Răscoala lui Horea): „Când vicecolonelul Kray s-a îndreptat de la Mihăileni spre Buceş, husarilor li s-a tăiat drumul de vreo 2000 de răsculaţi, înarmaţi cu puşti, lănci, furci de fier, zicând că spusele episcopului ar fi o înşelătorie, ei îi vor omorî numaidecât pe unguri. Vicecolonelul la acestea s-a apropiat cu trupele sale şi din stânga şi din faţă de răsculaţi spre a-i convinge mai întâi cu vorbe bune să se liniştească şi să depună armele. În loc să asculte au început să năvălească cu mult zgomot pregătindu-se de atac. Aşa vicecolonelul a fost nevoit pe deoparte să le spargă rândurile cu cavaleria, pe de alta să-i împrăştie pe dealuri cu infanteria.

Unii s-au refugiat în curţi, în case, şuri, între căpiţele de fân, de unde opuneau o rezistenţă puternică, până când au fost alungaţi din aceste ascunzişuri de către infanterie. Au rămas cu acest prilej 80 de răsculaţi morţi şi 15 au fost prinşi. Dintre soldaţi au fost doar 5 răniţi şi un cal al husarilor secui. Episcopul neunit, care venea cu această coloană, a fost nevoit să îndure toate cele întâmplate şi va mărturisi el însuşi că folosirea forţei a fost inevitabilă, în ziua imediat următoare incidentului satul Blăjeni se găsea la episcop, dând prin el vicecolonelului o scrisoare de asigurare că se vor comporta în linişte, în schimb au cerut stăruitor eliberarea celor 12 prinşi din satul lor, care au şi fost eliberaţi”.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …