Bătălia de la Jilişte-Roşcani (1574)

Domnul Moldovei, Ion Vodă (1572-1574), se declara fiul nelegitim al lui Ştefăniţă Vodă (1517-1526) şi al unei armence. Cronica ţării îl descrie astfel: „de minte ascuţit, de cuvânt gata şi se vedea că-i harnic nu numai de domnie, ci şi altor ţări să fie cap mai mare”. Tocmai anvergura pe care a dat-o politicii sale, fără a putea obţine vreun sprijin extern, l-a condus însă la pieire, iar Moldova a rămas la discreţia oştilor inamice, fiind trecută prin foc şi sabie.

Câştigase o mare avere din negoţ, ajungând în peregrinările sale la Moscova, şi mai apoi la Poartă, unde făcea negustorie cu pietre preţioase. Astfel a putut obţine domnia Moldovei, cumpărând cu sume mari de bani bunăvoinţa înalţilor demnitari otomani. Ajuns în ţară, a şi trecut la acte temerare. A cerut polonilor Pocuţia, „moşia sa”, apoi a luat măsuri drastice împotriva opozanţilor: vlădica Eftimie a fost ucis, mitropolitul Teofan şi-a aflat scăparea în fugă, egumenul Cosma şi călugărul Molodeţ au fost băgaţi în groapă de vii, iar mari boieri, precum logofătul Zbierea, au fost daţi morţii. Pentru cruzimea sa a rămas în istorie ca Ion vodă cel Cumplit, iar pentru curajul deosebit ce îl va dovedi în războiul inegal cu otomanii, Ion vodă cel Viteaz.

În istoriografia românească s-a subliniat că Ion vodă ar fi intrat în conflict cu sultanul Selim al II-lea (1566-1574) după ce acesta i-ar fi pretins un tribut dublu. Cercetările turcologilor au relevat însă că motivul ar fi intrigile domnului Ţării Româneşti, Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), care urmărea înscăunarea pe tronul Moldovei a fratelui său, Petru Şchiopul. Marelui vizir Mehmed Sokollu i s-a relatat că Ion vodă este crud şi fără de lege, dar argumentele au fost întărite cu daruri bogate (100.000 de galbeni), în acea vreme domnia Moldovei şi a Ţării Româneşti obţinându-se de la Poartă printr-un adevărat mezat al tronurilor. În martie 1574, sultanul a cerut principelui Transilvaniei şi paşei de Buda să împiedice refugierea domnului Moldovei pe teritoriul lor.

În acea epocă în care Imperiul Otoman ajunsese la maxima putere, Ion vodă a sfidat porunca sultanului, dar şi sfatul marilor boieri şi a pornit preparativele de luptă. La „adunarea stărilor”, unde participau boieri, curteni, slujitori, răzeşi, Ioan Golăi a expus răspicat poziţia boierimii în problema raporturilor cu Poarta: „Ci din două alege pe cea bună: sau pleacă-ţi capul înaintea împăratului (turcesc) sau întoarce spatele şi părăseşte ţara. Dar cu turcii nu te apuca la luptă”. Dar Ion vodă a respins sfaturile boierilor, care erau convinşi de imposibilitatea unei rezistenţe antiotomane eficace. Domnul Moldovei a cerut ajutorul regelui Uniunii polono-lituaniene, Henric de Valois (1573-1574), viitorul rege Henric al III-lea al Franţei (1574-1589).

Regele l-a refuzat, nedorind să strice bunele relaţii cu Poarta, atât Franţa, cât şi Polonia având un inamic comun cu cel al Imperiului Otoman - Imperiul Habsburgic. Singurul sprijin l-a obţinut din partea a 1.200 de cazaci polonezi, conduşi de hatmanul Sviercevski. Domnul Moldovei dispunea de 20.000 de pedestraşi, de 10.000 de călăreţi şi de 110 guri de foc, din care 80 erau tunuri de mare calibru. Gruparea inamică era formată din 40.000-45.000 de otomani ai beiului de Silistra şi din ostaşi din Ţara Românească. De la Bucureşti, aceasta s-a îndreptat spre Râmnicu Sărat şi de aici spre Milcov, care reprezenta graniţa cu Moldova. Şi-a instalat tabăra la sud de Focşani, pe malul Râmnei, afluent al Putnei, lângă satul Jilişte.

Ion Vodă a înaintat pe direcţia Iaşi-Vaslui-Bârlad-Tecuci-Focşani. Avangarda oştii sale, sub comanda marelui vornic al Ţării de Jos, Dumbravă, şi a lui Sviercevski, cam 5.000-6.000 de călăreţi, a biruit în seara zilei de 23 aprilie 1574 straja munteană, aflată în apropierea taberei otomane. Ion vodă a hotărât să acţioneze cu forţele sale principale înainte de ivirea zorilor, în 24 aprilie 1574. Surprinderea ca rezultat al atacului din acea noapte a fost totală, fiind urmată de un mare măcel. Domnul Ţării Româneşti, Alexandru, era să-şi piardă capul. Fratele său, Petru Şchiopul, s-a refugiat în cetatea otomană a Brăilei. La tronul Ţării Româneşti a fost înscăunat Vintilă, cu ajutorul moldovenilor vornicului Dumbravă, dar după numai patru zile noul domn a fost surprins de ostaşii lui Alexandru şi decapitat. Oraşul Brăila a fost cucerit de moldoveni, dar citadela a rezistat. Apoi Ion vodă a cucerit oraşul Tighina, dar cetatea nu a putut fi cuprinsă.

La vestea că Iusuf Paşa, beilerbeiul Rumeliei, în fruntea a 60.000 de luptători şi 100 de tunuri înainta cu oastea de la Sofia spre Dobrogea, domnul l-a trimis pe pârcălabul Eremia să păzească vadul Obluciţei, la Dunăre, locul de trecere al oştilor otomane din Dobrogea spre Moldova. Eremia a fost însă înduplecat să nu se împotrivească, Petru Şchiopul promiţându-i o mare răsplată (30.000 de galbeni). Oastea beilerbeiului înainta dinspre Dobrogea, tătarii dinspre răsărit şi o altă grupare otomană, formată din beii de Nicopol şi de Vidin, dinspre Ţara Românească spre valea Siretului. Deşi era limpede că războiul devenise asimetric, Ion vodă a recurs la o împotrivire disperată. El a făcut greşeala fatală de a se împotrivi la câmp deschis, unde va fi prins ca într-un cleşte de călăreţii otomani şi tătari. Domnul nu a urmat tactica înaintaşilor săi, care au căutat, pentru a da lupta, un loc împădurit sau mlăştinos, bine fortificat pentru a contracara superioritatea zdrobitoare a oastei otomane.

Ion Vodă şi-a aşezat tabăra pe malul de sud-est al lacului Cahul, la nord de Dunărea maritimă. Aici a avut loc bătălia hotărâtoare, la 10 iunie 1574. Dar înainte de luptă, boierii de frunte, urmaţi de slujitorii lor au fugit din tabără şi s-au supus pretendentului Petru Şchiopul, aflat în tabăra otomană. Trei asalturi ale otomanilor au fost respinse cu ajutorul artileriei şi după sângeroase lupte corp la corp, dar o ploaie a udat pulberea tunurilor oastei Moldovei. După un contraatac viguros, forţele lui Ion vodă au capturat 60 de tunuri ale oastei otomane şi le-au făcut inutilizabile.

Sub presiunea forţelor otomane, la care se adăugaseră acum şi tătarii, Ion vodă s-a retras până la Roşcani, în apropierea locului bătăliei, unde a fost amenajată o nouă tabără, cu şanţuri şi care legate între ele. Luptele au continuat la 11 şi 12 iunie. Dar tabăra de la Roşcani nu avea sursă de apă, aşa că domnul a capitulat, după ce a primit jurăminte pe Coran şi Evanghelie că oamenii săi vor fi cruţaţi, iar el va ajunge viu la Poartă. Dar otomanii l-au ucis şi trupul său a fost legat de cămile şi rupt în bucăţi. Cea mai mare parte a oastei moldovene a fost masacrată. A urmat un jaf tătăresc atât de mare, încât în anii 1574 şi 1575 Moldova era pradă foametei. Astfel s-a încheiat, tragic, ultima acţiune românească antiotomană singulară. Cele ulterioare, fie s-au desfăşurat în cadrul unor coaliţii, fie au beneficiat de un sprijin extern.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …