Bătălia de la Hotin (august-octombrie 1621)

La sfârşitul secolului al XVI-lea, Moldova fusese integrată în sistemul politic al Republicii Nobiliare Polone. Intervenţia militară a oştii polone conduse de cancelarul Jan Zamoyski (1576-1605) a înfrânt pe domnul Ştefan Răzvan şi a impus la tronul Moldovei pe Ieremia Movilă (1595-1606), care a inaugurat domnia familiei Movileştilor - prima familie boierească care a ocupat tronul fără să fi avut, sau să fi pretins a avea, legături de sânge cu vechea dinastie.

Acordul de la Ţuţora (1595) stabilea un echilibru în ceea ce priveşte Moldova între Polonia, Imperiul Otoman şi Hanatul Crimeei. Planul cancelarului Jan Zamoyski de conexiune a Mării Baltice şi a Mării Negre şi de hegemonie asupra întregului spaţiu românesc a avut doar un succes temporar. Aflată într-un greu război cu Rusia (1609-1618), Republica Nobiliară Polonă nu şi-a putut păstra însă poziţia privilegiată pe care o obţinuse în Moldova, în 1611, pentru a înlătura influenţa polonă în Moldova, otomanii l-au mazilit pe domnul Constantin Movilă (1607-1611) şi au numit domn pe Ştefan Tomşa (1611-1615).

Ginerele lui Ieremia Movilă, magnatul polonez Ştefan Potocki, a intrat în Moldova în fruntea unor contingente polone, dar a fost înfrânt de oastea moldo-tătară la Cornul lui Sas, pe Prut (23 iulie 1612), iar Constantin Movilă şi-a pierdut viaţa în captivitatea tătară. Elisabeta, văduva lui Ieremia Movilă, şi-a zălogit moşiile din Polonia şi a strâns o oaste de mercenari sprijinită de trupele nobililor poloni învecinaţi cu Moldova, în frunte cu Mihail Wisniowiecki şi Samuel Korecki.

La Tătăreni-Tăuteşti, lângă Iaşi, Ştefan Tomşa a fost învins (22 noiembrie 1615), domn al Moldovei fiind proclamat un tânăr de 14 ani, Alexandru Movilă (1615-1616). Dar beilerbeiul Bosniei, Iskender Paşa a înfrânt decisiv în bătălia de la Drăcşani (2 august 1616), lângă Hârlău, oastea Movileştilor, Alexandru, doamna Elisabeta şi comandantul contingentelor polone, Samuel Korecki, fiind luaţi prizonieri de otomani. Radu Mihnea (1616-1619) a devenit noul domn al Moldovei.

Republica Nobiliară nu participase la războiul ligii antiotomane conduse de Habsburgi, din care a făcut parte şi Mihai Viteazul, şi păstrase în timpul cancelarului Jan Zamoyski relaţii bune cu Imperiul Otoman. Dar înlăturarea Movileştilor de la tron a deteriorat relaţiile dintre Poartă şi Polonia. La aceasta se adăugau atacurile frecvente ale cazacilor şi tătarilor, care erau urmate de proteste reciproce. După o nouă expediţie a lui Iskender Paşa împotriva cazacilor zaporojeni - dar în fapt având scopul de a înlătura hegemonia polonă în Moldova şi Ţara Românească -, în vara anului 1617, în septembrie s-a încheiat convenţia de la Jarucha (Busza), prin care se stipula sistarea intervenţiilor polone în arealul dunăreano-pontic. În 1618, Polonia, la încheierea armistiţiului cu Rusia, şi-a recăpătat libertatea de acţiune, iar Poarta a căpătat mână liberă pentru a porni ofensiva împotriva Poloniei, ca urmare a implicării redutabilului inamic al Imperiului Otoman, Imperiul Habsburgic, în Războiul de 30 de ani (1618-1648) şi a armistiţiului otomano-iranian.

Noul domn al Moldovei, Gaspar Graţiani (1619-1620), morlac (maurovlah) din Dalmaţia fusese tălmaci la Poartă şi cunoştea planul tânărului sultan Osman al II-lea (1618-1622) de a ataca Polonia. Poarta l-a numit domn al Moldovei pentru a contracara nemulţumirile boierimii şi chiar ale polonilor faţă de întărirea excesivă a autorităţii Imperiului Otoman în Ţările Române. Graţiani, însă, şi-a făcut cunoscute boierimii planurile sale antiotomane, şi deşi în rândurile acesteia exista o puternică facţiune filopolonă, nici măcar aceasta nu l-a aprobat, cronica Moldovei apreciind că aceste planuri erau „fără socoteală şi fără temeiu, în loc de folosul ţării să-i aducă perire”.

Principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen (1613-1629), care era în conflict cu Habsburgii şi avea nevoie de protecţia sultanului, l-a denunţat pe Graţiani la Poartă. Ceauşul trimis de padişah pentru a-l mazili pe domn a fost ucis şi aceeaşi soartă au avut-o negustorii otomani din Iaşi. Domnul s-a îndreptat apoi cu ostaşii săi spre hotarul cu polonii, care au avut iniţiativa declanşării ostilităţilor, oastea acestora, comandată de hatmanul Zolkiewski şi ajutorul său Koniecpolski unindu-se cu cea moldoveană. La Ţuţora (14 septembrie 1620), lângă Iaşi, şi apoi în retragere, la trecerea Nistrului, la Mohylow (în noaptea de 6/7 octombrie), oastea polono-moldoveană a suferit înfrângeri zdrobitoare în faţa celei otomano-tătare a lui Iskender Paşa, atât hatmanul, cât şi domnul Moldovei pierzându-şi viaţa. Aceasta a reprezentat prima confruntare armată directă între oştile otomane şi cele polone.

Dezastrul oştii polone l-a încurajat pe sultan să întreprindă personal o campanie împotriva Republicii Nobiliare Polone, împreună cu tătarii şi oştile domnului Ţării Româneşti, Radu Mihnea şi ale noului domn al Moldovei, Alexandru Iliaş. Efectivul oştii sultanului era de aproximativ 100.000 de otomani, trupe combatante, din care 12.000 de ieniceri, numeroşi spahii, cuirasaţi, tunari, la care se adăugau cei 80.000 de tătari, în frunte cu hanul Djanibek Ghirai şi 6.000 de oşteni ai domnului Ţării Româneşti, Radu Mihnea. Obiectivul sultanului era cucerirea Poloniei şi transformarea acesteia într-o bază de atac împotriva Imperiului Habsburgic.

Oastea polonă a intrat prima în Moldova, condusă de marele hatman al Coroanei Jan Karol Chodkiewicz, un bătrân octogenar prudent, de moştenitorul tronului polon, Wladyslaw, şi de atamanul cazacilor zaporojeni, Petru Konaszewicz Sahajdaczny. Dieta votase recrutarea unei oşti de 30.000 de ostaşi, care la Nistru urmau să facă joncţiunea cu 20.000 de cazaci. Mulţi nobili nu s-au prezentat însă la campanie. Polonii au prădat până la Iaşi, asigurându-şi provizii bogate pe seama Moldovei. În oastea polonă se afla fiul lui Simion Movilă, Petru Movilă, pretendent la tronul Moldovei, care mai târziu a devenit mitropolit de Kiev.

Când oastea sultanului şi-a făcut apariţia, polonii s-au retras lângă Hotin, unde au fost asediaţi de otomani între 24 august / 3 septembrie şi 19/29 septembrie 1621. Oastea polono-cazacă şi-a fortificat tabăra cu şanţuri şi care legate, cu tunuri, fiind sprijinită de garnizoana Hotinului. Şansa polonilor şi a cazacilor a fost că artileria otomană nu şi-a găsit cu precizie ţinta, iar ienicerii, simţindu-se jigniţi de comportamentul sultanului, au dezertat masiv, padişahul neplătind soldele restante. La sosirea în Moldova, ienicerii şi ofiţerii lor au fost obligaţi să treacă pe rând prin faţa sultanului, care nu avea încredere în ei şi astfel îi controla, ceea ce a produs nemulţumirea acestor ostaşi de elită. Un nou control, la 24 august, i-a îndârjit şi mai tare pe ieniceri. De asemenea, otomanii nu au avut un comandant capabil să conducă o oaste atât de mare, existând invidii şi duşmănii între diferitele paşale, care nu s-au sprijinit eficient în asalturile asupra taberei polono-cazace.

Dispozitivul iniţial al oastei sultanului era în formă de semicerc faţă de cetatea Hotin de pe malul Nistrului. Sultanul era în centru, iar Radu Mihnea în aripa stângă. Otomanii au întreprins şase atacuri generale, rezultatul fiind mari pierderi în ambele tabere. La primul mare asalt, otomanii au pătruns în fortificaţiile polone, însă ienicerii începând să jefuiască le-au permis polonilor să-i respingă. Ulterior, beilerbeiul de Karaman, Ali Paşa, a traversat Nistrul, de unde a început să bombardeze cetatea. În al patrulea iureş (15 septembrie) beilerbeiul de Buda, Karakaş Mehmed Paşa, informat de nişte dezertori unguri din tabăra polonă despre un loc mai slab apărat, a pătruns adânc în rândurile inamicului, dar nu a fost sprijinit de marele vizir Ohrili Huseyin Paşa - care se temea să nu-i ia locul. Atacul a fost respins de mercenarii germani şi de cazaci, iar Karakaş a căzut răpus de gloanţe. După două zile, marele vizir a fost mazilit şi în locul său a fost numit Dilaver Paşa. În tabăra otomană, proviziile se împuţinaseră mult şi a izbucnit o epidemie. De boală a murit şi hatmanul Chodkiewicz, locul său luându-l Lubomirski.

La 21 septembrie, otomanii au terminat construcţia unui pod peste Nistru şi fostul mare vizir Ali Paşa a prelungit asediul şi pe malul nordic al râului. 800 de cazaci zaporojeni l-au atacat a doua noapte şi, surprinzându-l, l-au ucis. La al cincilea iureş (24 septembrie), deşi otomanii avuseseră iniţial succes, ienicerii s-au oprit, manifestând „nepăsare”. La 26 septembrie, 100 de ieniceri nesupuşi au fost decapitaţi. Ultimul asalt general (27 septembrie) a rămas nedecis, la el neparticipând ienicerii. Deşi sultanul nu a obţinut succesul militar, pacea ce va fi încheiată va constitui pentru el o victorie politică, dar numai de moment, pentru că ambele părţi nu vor respecta tratatul. După un abil joc diplomatic şi mai multe tentative de a pacifica situaţia, la 29 septembrie 1621 Radu Mihnea, domnul Ţării Româneşti, l-a convins pe sultan să renunţe la hotărârea sa de a ierna în Moldova şi să accepte tratativele de pace. Motivele invocate erau dificultăţile de aprovizionare şi asprimea iernii în Moldova. Se apropia Sf. Dumitru (Simedriul) - 26 octombrie -, după care oştile otomane se duceau la locurile de iernat.

Prevederile tratatului de pace de la Hotin (9 octombrie 1621), ca şi cele ale păcii de la Jarucha (1617), interziceau orice intervenţie polonă în Ţările Române. Pentru că ambele părţi au interpretat clauzele tratatului în spiritul intereselor proprii, acest act diplomatic a fost considerat în istoriografie doar un armistiţiu. Totuşi, influenţa polonă în Ţările Române a fost mult slăbită, în Moldova şi în Ţara Românească s-a accentuat procesul dominaţiei otomane, o formă specifică fiind pătrunderea a numeroase elemente greco-levantine în conducerea celor două principate. Cu ocazia acestei campanii, otomanii au ocupat samavolnic Renii cu câteva sate care ţineau de ocolul Galaţilor.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …