Bătălia de la Hotin (11 noiembrie 1673)

După ocuparea Cameniţei (1672), abuzurile otomane în Moldova erau din ce în ce mai greu de suportat. La Hotin, otomanii s-au instalat în cetate, iar paşalele nu ţineau cont de pârcălabul moldovean, îl batjocoreau şi îl ameninţau cu bătaia pe domnul Ştefan Petriceicu (1672-1673), în prima sa domnie. Ţara era împovărată de dări şi de tot felul de cărăuşii - „carele de Cameniţa” -, Moldova fiind o cale de trecere pentru trupele otomane trimise în garnizoana Cameniţei.

Prezenţa otomană la Hotin risca să devină permanentă, ceea ce ar fi însemnat pierderea statutului de autonomie a Moldovei. Grigore Ghica (1672-1673), domnul Ţării Româneşti în a doua sa domnie, încă din septembrie 1672, când se afla cu trupele la Liov în campania sultanului, i-a propus lui Jan Sobieski, hatmanul Coroanei polone, o alianţă antiotomană. Ştefan Petriceicu, în iarna 1672/1673, i-a cerut regelui polon Mihail Wisniowiecki organizarea unei campanii antiotomane pe valea Prutului, către Dunăre.

În aprilie 1673, solul domnului Moldovei, Petru Parcevici, arhiepiscop de Marcianopolis, oferea regelui polon cooperarea militară a ţărilor române împotriva Porţii. În mai 1673, Grigore Ghica cerea polonilor, printr-o solie, să pătrundă cu oştile în Moldova şi Ţara Românească, promiţându-le în sprijin 30.000 de ostaşi, iar în septembrie a sosit la regele polon o nouă solie românească, solicitând grăbirea expediţiei militare.

Atacul în vreme de iarnă, dat prin surprindere de oastea polonă, a fost conceput de boierii moldoveni refugiaţi în Republica Nobiliară. Ei au ajuns la concluzia că polonezii pot să distrugă tabăra otomană întărită cu şanţuri de lângă Hotin, pe care au spionat-o, aflând tot ce se petrecea acolo. Oastea polonă comandată de Jan Sobieski, numărând 40.000 de ostaşi, era călăuzită de aceiaşi boieri moldoveni. Serdarul (comandantul) Sarî Huseyin Paşa, beilerbei de Silistra, dispunea în poziţiile din faţa Hotinului de aproximativ 60.000 de ostaşi.

La 11 noiembrie 1673, serdarul nu a căzut în capcana domnului Grigore Ghica, care-l sfătuise să dea o mare bătălie în câmp deschis, deşi nu beneficia de sprijinul oştii tătare. Lupta a fost deschisă de atacul cavaleriei otomane, alături de care se aflau moldovenii şi muntenii. Atacul a fost stopat de polonezi, iar când românii au trecut de partea oştii lui Jan Sobieski, cavaleria otomană s-a refugiat în tabăra înconjurată desanturi. Cavaleria grea a husarilor poloni, protejaţi de armuri, şi panţârii, cavaleria înzăuată, au forţat pătrunderea în tabăra otomană, producând mari pierderi inamicului. Serdarul, cu 200 de călăreţi, a reuşit să treacă podul peste Nistru şi să se adăpostească în Cameniţa.

Podul s-a rupt din cauza navalei otomanilor, intraţi în panică. Mulţi dintre ei s-au înecat în Nistru, pierderile lor fiind evaluate de cronica ţării la 18.000 de oameni. Doar o parte din cavaleria otomană a reuşit să se retragă prin Moldova. Tabăra otomană, cai, animale, piesele de artilerie, bani etc. au intrat în mâinile învingătorilor. Această victorie a avut mai mult o valoare tactică decât una strategică. Moartea regelui polon şi competiţia pentru succesiunea la tron au determinat transformarea războiului de mişcare într-unui de poziţie şi uzură. Polonezii au cucerit Hotinul, Suceava şi Cetatea Neamţului, dar apoi deschiderea interregnului a paralizat acţiunile lor militare, ceea ce a salvat poziţiile otomane în restul Moldovei.

Nemulţumit de faptul că polonezii nu au dezvoltat în mod hotărâtor avantajele victoriei, Grigore Ghica s-a întors la oastea Porţii, dar trebuie menţioant şi faptul că soţia sa era ostatică otomanilor. La tronul Ţării Româneşti a fost numit Gheorghe Duca (1673-1678), credincios slujitor al intereselor Porţii. Ca urmare a slăbiciunii Poloniei, dar şi a faptului că Grigore Ghica s-a dus la Poartă, boierii moldoveni nu s-au mai refugiat în Polonia, ci s-au supus otomanilor.

Lipsit de sprijinul hatmanului Sobieski şi al pământenilor, Ştefan Petriceicu a luat calea pribegiei în Polonia. Poarta a numit la tronul Moldovei pe Dumitraşcu Cantacuzino (1673-1675), grec din Istanbul, care nu fusese propus de sfatul ţării. În literatura de specialitate există opinia că Dumitraşcu vodă ar fi fost un prim fanariot, inaugurând perioada protofanariotă, care ar cuprinde domnia sa şi cele ale lui Antonie Ruset (1675-1678) şi Gheorghe Duca (1678-1683) în Moldova, cu toţii greci.

 

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …