Bătălia de la Guruslău (Gorăslău) (24 iulie / 3 august 1601)

După pierderea bătăliei de la Mirăslău, Mihai Viteazul s-a retras în Ţara Românească, unde a trebuit să facă faţă invaziei armatei polone care, sub conducerea cancelarului Jan Zamoyski, ocupase, în luna septembrie 1600, Moldova şi îl reinstalase domn pe Ieremia Movilă. În lupta de pe Bucov (10/20 octombrie 1600), polonezii l-au învins pe Mihai Viteazul care s-a retras spre Olt. Două zile mai târziu, Simion Movilă, fratele domnului moldovean, a fost proclamat domn al Ţării Româneşti, el beneficiind şi de sprijinul boierilor Buzeşti. O ultimă confruntare a avut loc la Curtea de Argeş (15/25 noiembrie 1600), dar ea a fost defavorabilă lui Mihai, care a fost nevoit să ia calea pribegiei.

Învins, după ce pierduse succesiv Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, Mihai Viteazul, a plecat la Viena şi Praga, pentru a căuta sprijinul împăratului Rudolf la II-lea. El s-a aflat câteva luni în cele două capitale, desfăşurând o intensă activitate pe lângă factorii de conducere ai Imperiului Habsburgic. A reuşit să fie primit, în două rânduri, în audienţă de împăratul Rudolf, care a hotărât să-i acorde sprijinul necesar pentru recrutarea unei noi armate. Decizia împăratului habsburgic avea la bază situaţia din Ardeal, unde nobilimea l-a înlăturat pe Basta şi l-a proclamat principe, pentru a treia oară, pe Sigismund Bathory.

Necesitatea readucerii acestei provincii sub autoritatea Habsburgilor a impus împăcarea celor doi foşti adversari - Mihai şi Basta. Deşi ultimul a fost jignit de hotărârea luată de imperiali, a fost nevoit, în cele din urmă să o accepte. La 20 mai 1601, cei doi rivali s-au întâlnit pentru prima dată după „episodul Mirăslău”, detaliile cooperării fiind stabilite în cursul altor două întrevederi. Basta şi Mihai ar fi dorit să lupte separat, forţele lor fiind concentrate la Satu Mare (Basta) şi Debreţin (Mihai), dar imperialii au impus unirea celor două oşti, acţiune ce a avut loc la începutul lunii iulie 1601, locul ales fiind localitatea Maitin (Moftinul Mic).

În faţa acestei situaţii, Sigismund Bathory a pornit cu oastea sa, comandată de Ştefan Csaky şi Moise Szekely, de la Cluj, prin Gilău, ajungând, la 2 iulie, la cetatea Bologa. Principele transilvan şi-a aşezat tabăra lângă cetatea Şimleu, cerând, la 11 iulie, un armistiţiu de 5-6 săptămâni, necesar pentru a-şi întări armata sa cu noi forţe. De asemenea, Sigismund a dorit să lupte separat cu Basta şi Mihai, dar generalul imperial a refuzat lupta. A recunoscut, mai apoi că a fost o hotărâre justă, deoarece, fără ajutorai lui Mihai, Ardealul ar fi fost pierdut pentru imperiali.

În a doua parte a lunii iulie, au avut loc ciocniri între detaşamentele de avangardă ale celor două armate, dar Mihai şi Basta au evitat confruntarea decisivă, întrucât au aşteptat sosirea a două mii de soldaţi silezieni greu înarmaţi. La 24 iulie, Basta a propus părăsirea taberei şi executarea deplasării spre Zalău, dar Mihai s-a opus deoarece nu sosise corpul de oaste silezian.

Marşul de apropiere a început la 1 august, peste două zile cele două oşti fiind faţă în faţă, în dreptul localităţii Gorăslău, aflată la circa 20 km nord-vest de Zalău. Ele erau despărţite de pârâul cu acelaşi nume. Poziţia deţinută de Sigismund se afla la sud de cursul de apă, pe o înălţime cu cota 284 metri, iar oastea aliată la nord. Oastea lui Sigismund dispunea de o superioritate numerică faţă forţele reunite ale lui Basta şi Mihai, având între 36.000-40.000 de oameni, între care se găseau circa 12.000 de turci şi tătari.

Efectivul armatei aliate se situa între 20.000-24.000 de ostaşi, între care se aflau 2.000 de călăreţi catafracţi din Silezia. Artileria lui Sigismund dispunea de 45 de tunuri, Mihai şi Basta având un număr mai redus de piese, însă, această superioritate numerică a fost viciată de dispunerea defectuoasă, pe înălţimi, ceea ce a redus semnificativ eficienţa loviturilor. Mihai şi Basta, în schimb, şi-au plasat tunurile mai bine, la baza pantei, ceea ce a asigurat un tir mult mai precis.

Sigismund a adoptat un dispozitiv pe două linii şi o rezervă, majoritarea infanteriei fiind la dreapta şi centru, iar cavaleria la flancul stâng. Aliaţii şi-au dispus oastea tot pe două linii, majoritatea forţelor fiind în a doua linie, mai greu de atacat datorită detaliilor de relief. În prima linie au fost plasate trupe de infanterie, flancurile fiind protejate de cavalerie.

Bătălia a început cu un atac al forţelor lui Sigismund, respins însă de aliaţi, în după amiaza zilei, către ora 17, Sigismund a atacat, din nou, angajând trupele din prima linie. Dar, aliaţii au introdus la centru corpul de călăreţi silezian care, prin forţa sa de izbire, a rupt în două dispozitivul armatei lui Sigismund. În acel moment, s-au declanşat atacurile cavaleriei de la flancul drept, condusă de Mihai şi a celei din stânga, comandată de Basta. Manevra a fost devastatoare, şi deşi lupta a durat până seara târziu, victoria aliaţilor nu a stat nicio clipă sub semnul îndoielii. Sigismund, travestit, a scăpat cu fuga, resturile oastei sale fiind urmărite cu vigoare în zilele următoare.

Prada de război a fost deosebită, aliaţii capturând tezaurul, cancelaria, 150 de steaguri, dintre care 110 au fost trimise la Praga, 45 de tunuri şi aproape două sute de prizonieri. Pierderile lui Sigismund au fost mari, cifrându-se la 11.000 de oameni, iar ale aliaţilor la 1200. La obţinerea acestei victorii categorice, Mihai Viteazul a avut o contribuţie deosebită, el alegând momentul părăsirii taberei şi cel al declanşării contraatacului. De altfel, multe izvoare recunosc aportul lui Mihai la organizarea şi ducerea bătăliei; însuşi împăratul Rudolf i-a trimis o scrisoare de mulţumiri, ceea ce a avut drept consecinţă creşterea invidiei şi animozităţii din partea lui Basta.

Concomitent cu aceste evenimente, Mihai a primit o veste foarte bună, care deschidea perspectiva refacerii stăpânirii sale. În Ţara Românească, sub conducerea boierilor Buzeşti s-a declanşat o răscoală împotriva lui Simion Movilă, care a fost înlăturat de pe tron, iar trupele polone alungate de pe teritoriul de la sud de Carpaţi. Dar, Mihai Viteazul a fost omorât în dimineaţa zilei de 9/19 august 1601, în tabăra de la Câmpia Turzii, de un detaşament de mercenari valoni, conduşi de Jacques Beauri, aceştia executând un ordin venit de la Basta.

Desigur că rivalitatea dintre cei doi comandanţi a contribuit la comiterea acestei crime, dar generalul Basta era executorul dorinţelor Habsburgilor, Mihai fiind un obstacol important în atingerea scopurilor lor în regiune. Odată cu domnul au mai fost omorâţi alţi 16 ostaşi de ai săi. Capul său a fost luat de comisul Radu Florescu şi îngropat la Mănăstirea Dealul, unde ceva mai târziu soţia sa şi Radu Buzescu au pus o piatră funerară.

Bătălia de Gorăslău a arătat, din nou, marile calităţi de comandant ale lui Mihai Viteazul, victoria aparţinându-i, aşa cum am arătat, în mare măsură. Invidia lui Basta şi intrigile Habsburgilor au determinat sfârşitul său tragic. Sfătos şi trist, Miron Costin consemna: „Şi aşea s-au plătit lui Mihai vodă slujbele ce-au făcutu nemţilor” (Miron Costin, Opere alese. Letopiseţul Ţării Moldovei, De neamul moldovenilor, Viaţa lumii, texte stabilite, studiu introductiv, note şi glosar de Liviu Onu, Bucureşti, 1967).

 

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …