Bătălia de la Feldioara (22 iunie 1529)

Domnia sultanului Suleyman al II-lea Magnificul (sau Legiuitorul - Kanunî) (1520-1566) a constituit apogeul puterii Imperiului Otoman, prin cele 13 expediţii imperiale Suleyman dând un nou impuls expansiunii otomane în Europa Centrală şi de Sud-Est, în bazinul răsăritean al Mării Mediterane şi în Irak. Această expansiune a fost favorizată de blocarea forţelor imperiale (austriece) în Occident, unde regele Franţei, Francisc 1(1515-1547) şi Carol al V-lea („Quintul”) de Habsburg, rege al Spaniei şi al celor Două Sicilii (1516-1556) şi împărat al Sfântului imperiu roman de naţiune germană (1519-1556) se aflau într-o ireconciliabilă rivalitate.

Oastea sultanului a ocupat Sabatul şi Zemunul, iar apoi Belgradul (29 august 1521), porţile Ungriei fiind astfel larg deschise. Cererile de ajutor ale regelui Ludovic al II-lea adresate monarhilor europeni au rămas fără răspuns. După cucerirea litoralului Mării Negre, victorie încununată de intrarea în posesie a cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă (1484), otomanii au utilizat, ca şi romanii la timpul lor, o manevră de întoarcere, pentru a-şi asigura controlul asupra Munţilor Carpaţi. La Mohacs (29 august 1526) a avut loc dezastrul armatei Ungariei, însuşi regele Ludovic al II-lea căzând în luptă, iar Buda fiind ocupată de sultan (8 septembrie 1526).

Suleyman Magnificul a intenţionat iniţial să transforme Ungaria într-un stat vasal, impunând ca voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya, să fie încoronat rege la Alba Regală (Szekesfehervar) - 10 noiembrie 1526. Arhiducele Ferdinand de Habsburg, fratele împăratului Carol al V-lea, a contestat însă transformarea Ungariei într-un stat vasal Porţii. În calitate de cumnat al defunctului rege Ludovic al II-lea şi protector al reginei Măria a ocupat, după retragerea sultanului, părţile vestice şi nordice ale Ungariei Sf. Ştefan. După ce a fost ales rege al Boemiei (23 octombrie 1526), partida magnaţilor, adversară lui Ioan Zapolya, l-a proclamat pe Ferdinand rege al Ungariei la dieta de la Bratislava (Pozsony) din 17 decembrie 1526.

În anul următor, Ferdinand şi-a făcut intrarea în Buda, iar apoi oastea sa l-a învins la Tokaj (27 septembrie 1527) pe Ioan Zapolya, care a fost nevoit să se refugieze în Polonia. Solul său, Ieronim Laski, sprijinit de favoritul marelui vizir Ibrahim Paşa, Aloisio Gritti, a obţinut din nou recunoaşterea şi sprijinul sultanului (1528). În anul următor, cu sprijinul militar al sultanului, Ioan Zapolya a fost reinstaurat pe tronul de la Buda, unde va rămâne până la moartea sa, în 1540. Tot în anul 1529 a avut loc primul asediu al Vienei de către otomani, însă sultanul a fost nevoit să se retragă fără victorie. După moartea lui Ioan Zapolya, Suleyman a transformat Ungaria în paşalâc, iar Transilvania a devenit principat vasal Porţii (1541).

O constantă a viziunii strategice a domnului Moldovei, Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546) - fiu natural al lui Ştefan cel Mare - a reprezentat-o preocuparea pentru câştigarea unor cetăţi şi puncte fortificate în Transilvania. Pe plan extern, domnul a încheiat tratate şi acorduri cu Polonia (13 decembrie 1527) - asigurându-şi astfel hotarul nordic - şi cu Ferdinand de Habsburg (mai-octombrie 1527) împotriva otomanilor.

Revenirea lui Ioan Zapolya la tronul de la Buda (1529) şi retragerea lui Ferdinand, dar mai ales victoria lui Zapolya la Lipova (1528), repurtată cu ajutor otoman, împotriva oştilor imperiale, l-au determinat pe domnul Moldovei să-l recunoască pe învingător. Cererea sultanului de a-l sprijini cu trupe pe Ioan Zapolya a constituit prilejul pentru Rareş să intervină în Transilvania, împotriva partidei lui Ferdinand, formată din patriciatul săsesc, câţiva magnaţi şi fruntaşi secui.

Campania s-a desfăşurat între 29 ianuarie şi 8 februarie 1529. Două coloane au trecut Carpaţii prin păsurile Oituz - sub comanda personală a domnului - şi Ghimeş (aproximativ 8.000-l2.000 de călăreţi), dotate cu artilerie uşoară. Ostaşii moldoveni au ocupat cetatea Gheorghieni, i-au supus pe secui, iar Braşovul s-a închinat domnului.

Ioan Zapolya recunoştea lui Petru Rareş, prin tratatul de la Lipova, din 11 mai 1529, stăpânirea asupra Ciceiului şi Cetăţii de Baltă - vechi feude ale lui Ştefan cel Mare -, a Unguraşului, Bistriţei şi văii Rodnei.

Dar instaurarea controlului domnului Moldovei în această zonă transilvană nu se putea obţine decât prin înfrângerea forţelor ferdinandiste. Împiedicat de decesul doamnei sale, Maria (28 iunie 1529), să conducă personal expediţia, Rareş i-a numit comandanţi pe marele vornic, Nicoară Grozav, pe portarul Sucevei, Onofrei Barbovschi şi pe pârcălabul de Roman, Danciul Hurul.

Gruparea concentrată pe malul Trotuşului, condusă de vornicul Grozav, a trecut prin păsurile Oituz şi Ghimeş în Transilvania, în a doua jumătate a lunii iunie, în fruntea a 8.000-12.000 de oameni, având misiunea să atace rapid Ţara Bârsei, pentru ca inamicii să nu se poată fortifica şi să accepte lupta în câmp deschis. Coloana condusă de Danciul Hurul, vreo 2.000 de călăreţi, a înaintat de lângă Suceava pe direcţia Rodna - Bârgău - Bistriţa - Ţara Lăpuşului. Garnizoana Ciceului, surprinsă, s-a predat la 18 iunie.

La 22 iunie, trupele vornicului Grozav, care înaintaseră rapid spre Braşov, au angajat bătălia cu forţele ferdinandiste, cam 4.000 de oameni, dar dotate cu o puternică artilerie, conduse de comitele Timişoarei, Valentin Torok, românul făgărăşean Ştefan Mailat şi Marc Pempfinger. Pe malul râului Bârsa, lângă satul Feldioara, moldovenii lui Grozav au executat o violentă lovitură frontală, care nu le-a mai dat răgazul ferdinandiştilor să-şi folosească puternica lor forţă de foc. Aceştia din urmă au avut mari pierderi, abandonând pe câmp armele de foc, printre care 50 de tunuri.

Detaşamentele conduse de Danciul şi Barnovschi au ocupat la 7 septembrie Cetatea de Baltă. S-a trecut apoi la asediul Braşovului, şi după ce un turn a fost distrus s-a ajuns la pace (3 octombrie). Ţara Bârsei trecea sub protecţia domnului, plătind 5.000 de florini pentru eliberarea prizonierilor şi 500-600 de galbeni sub formă de dar. La rândul ei, Sighişoara s-a închinat, dar Bistriţa a rezistat asediului aproape un an (18 iulie 1529 - 14 iulie 1530).

Oastea Moldovei a dat astfel o lovitură decisivă dominaţiei habsburgice în Transilvania. Rareş stăpânea Ciceul, Cetatea de Baltă, Rodna şi Unguraşul, cu peste 150 de sate ce formau domeniile lor, sub protecţia sa fiind scaunele secuieşti, Ţara Bârsei şi Ţara Făgăraşului. La 29 august 1530, cu sprijinul lui Rareş, a fost instalat pe tronul Ţării Româneşti Vlad „Înecatul” (1530-1532), care va deveni ginerele domnului Moldovei. Astfel, cele trei Ţări Române se găseau sub directa influenţă a lui Petru Rareş.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …