Bătălia de la Cehrin (iulie-august 1678)

Imperiul Rus devenise, la mijlocul secolului al XVII-lea, principala forţă militară din răsăritul Europei. Cu ajutorul cazacilor de la Don, ameninţa în mod permanent Imperiul Otoman şi Hanatul Crimeei. Poarta fusese silită să intre în defensivă în zona nord-pontică, ca rezultat al războiului de 25 de ani (1645-1669) cu Veneţia, al revoltei Ţărilor Române (1657-1662) şi al conflictului cu Imperiul Habsburgic (1663-1664). Rezolvarea problemei ucrainene şi lansarea unei ofensive otomane împotriva Rusiei nu mai suferau amânare pentru că hatmanul cazacilor, Petru Doroşenko - care acceptase suzeranitatea Porţii (1669) - s-a răsculat şi a trecut de partea Rusiei (1676).

Campaniile otomane din 1677-1678 împotriva cazacilor aliaţi cu ruşii reprezintă cea dintâi etapă din îndelungatul conflict între Imperiul ţarilor şi înalta Poartă pentru dominaţia zonei Mării Negre. Rusia urmărea realizarea unui obiectiv strategic deosebit de important - ieşirea la o „mare caldă” -, urmând apoi să ocupe Strâmtorile şi Ţarigradul (Istanbulul). Dar înalta Poartă transformase Marea Neagră într-un „lac interior”, utilizând-o pentru aprovizionarea şi protecţia Istanbulului şi, de aceea, nu putea permite vreunui alt stat să stăpânească o porţiune cât de mică din litoralul pontic. Pentru marele vizir Kara Mustafa Paşa (1676-1683), campaniile împotriva cazacilor zaporojeni şi a ruşilor dovedeau intenţia Porţii de a consolida prezenţa otomană în nordul Mării Negre, Ucraina fiind considerată o zonă-tampon între Imperiul Otoman şi Rusia.

Serdar (comandant) al expediţiei din 1677 a fost numit beilerbeiul de Oceakov (Ozti), Şeytan Ibrahim Paşa, aflat în fruntea a 40.000 de ostaşi, la care se adăugau câteva mii de munteni, moldoveni şi cazaci, aceştia din urmă conduşi de noul hatman Gheorghe (Iurie) Hmelniţki (1677-1681), fiul lui Bogdan Hmelniţki şi fratele lui Timus. Toate încercările de a cuceri cetatea de scaun a cazacilor rebeli, Cehrinul (Cighirin) din august-septembrie 1677 au fost zadarnice. În ajutorul garnizoanei de 10.000 de oameni a sosit o oaste trimisă de ţar, având un efectiv de 60.000 de ostaşi. Aceasta a reuşit să împiedice joncţiunea tătarilor cu tabăra otomană.

Oastea hanului Selim Ghirai a fost înfrântă, pierzându-şi viaţa fiul hanului şi opt mârzaci. La acest asediu, moldo-muntenii au avut pierderi însemnate, însuşi domnul Ţării Româneşti, Gheorghe Duca (1673-1678), fiind rănit la picior. Serdarul a fost nevoit să ridice asediul şi şi-a părăsit artileria grea, fiind în primejdie de a fi prins între apărătorii Cehrinului şi oastea ţaristă. Ajuns la Poartă, serdarul a fost aruncat în închisoarea Yedi Kule, iar Selim Ghirai a fost surghiunit, în locul său fiind numit han al Crimeei Murad Ghirai (1677-1683). Pentru a doua expediţie împotriva Cehrinului au fost făcute mari pregătiri, fiind chemate trupe chiar şi din Egipt.

Sultanul a contribuit cu două milioane de scuzi din vistieria sa, ulemalele (învăţaţii dreptului coranic) au cedat o treime din veniturile lor, iar timarioţii (posesori uzufructari de „feude”) au fost nevoiţi să-şi înlocuiască diplomele „beneficiilor” lor contra unor mari sume de bani. Domnilor români li s-au pretins contribuţii financiare împovărătoare - lui Gheorghe Duca 300 de pungi, iar domnului Moldovei, Antonie Ruset (1675-1678), 150 de pungi -, şi mari cantităţi de provizii, inclusiv din Transilvania principelui Mihail Apafi (1661-1690). Pentru a ne face o idee mai exactă, amintim că o pungă conţinea 500 de taleri (monede de argint).

În fruntea expediţiei din 1678 se afla însuşi sultanul Mehmed al IV-lea (1648-1687). Oastea otomană număra 80.000 de oameni, la care se vor adăuga 30.000 de tătari, 4.000 de cazaci şi contingentele moldo-muntene, cam 10.000 de ostaşi. La Tătar Pazargic, marele vizir Kara Mustafa Paşa a primit comanda supremă (2 iunie), iar sultanul s-a îndreptat spre Silistra, reşedinţa sa de vară. La Tighina (Bender), oştile Moldovei şi Ţării Româneşti s-au unit cu cea otomană. La 28 iunie au trecut podul peste Nistru, iar la 8 iulie au ajuns la Bug. După un marş dificil prin stepa pustie şi cu surse sărace de apă, în căldura lunii lui cuptor, oastea otomană a ajuns la Cehrin. Asediul a început la 21 iulie. Moldovenii şi muntenii au construit fiecare câte două poduri peste apa Tismenului, care înconjura din trei părţi zidurile cetăţii. Zidurile erau bombardate de otomani cu tunuri şi obuziere (cumbarale).

O parte din oastea otomană, în frunte cu Kaplan Mustafa Paşa, beilerbei de Diarbekir, şi tătarii au trecut pe aceste poduri şi s-au îndreptat spre Nipru pentru a interzice ca oastea ţarului - cu efective apropiate de cele din anul precedent - să ajungă la zidurile cetăţii. Dar cazacii ţarului, în frunte cu hatmanul Samoil Popovici şi ruşii, comandaţi de cneazul Grigori Grigorievici Romodanovski, i-au învins pe otomani şi tătari, după o luptă crâncenă, însuşi Kaplan Mustafa Paşa fiind rănit. Deşi marele vizir pusese de pază la poduri pe comandantul ienicerilor şi pe cei doi domni români - pentru a bara calea eventualilor fugari - ostaşii lui Kaplan Mustafa Paşa, intraţi în panică, au dat năvală îndărăt la poduri, înlăturând orice împotrivire. Mulţi au murit înecaţi, căzând în Tismen, o apă noroioasă. Ruşii au ocupat tabăra lui Kaplan Mustafa Paşa de pe malul opus al Tismenului.

Kara Mustafa Paşa a utilizat atunci un şiretlic şi a simulat retragerea, iar ruşii s-au grăbit să-l urmărească, încercând să-i intercepteze căile de aprovizionare. Atunci, marele vizir a executat un contramarş, luând prin surprindere liniile de apărare ale Cehrinului, care a fost înconjurat din nou şi astfel izolat de oastea ţarului. Geniştii otomani au reuşit să pună trei mine sub zidurile cetăţii, după ce săpaseră până acolo o reţea de tranşee. Ele au explodat concomitent, producând o mare breşă în zid. Cehrinul a fost luat cu asalt fără ca moscoviţii să îi acorde vreun ajutor efectiv - izvoarele româneşti incriminând comportamentul nehotărât, ambiguu al lui Romodanovski, Ele relatează că fiul cneazului ar fi fost făcut prizonier de tătari, iar marele vizir i-ar fi promis eliberarea fiului său din robie şi o sumă mare de bani dacă va închina cetatea. Romodanovski s-ar fi folosit de un vicleşug, oferind holercă cazacilor din Cehrin. Fiind duminică, cazacii s-au cinstit cu băutură şi calităţile lor combative ar fi fost mult diminuate. Otomanii au cucerit cetatea, la 28 august 1678, şi i-au distrus fortificaţiile până la temelie.

Încercările otomanilor de a se îndrepta spre Kiev au fost zadarnice şi, suferind noi pierderi, au fost nevoiţi să se retragă. Pacea a fost încheiată la Bagcesaray (13 ianuarie 1681), marele vizir plănuind să atace Casa de Austria, profitând de răscoala antihabsburgică a ungurilor. În fruntea Ucrainei otomane, Kara Mustafa Paşa dorea un om de încredere, care să asigure pacea în zonă şi să repopuleze regiunea dintre Nistru şi Nipru. El l-a desemnat pe domnul Moldovei, Gheorghe Duca (1678-1683), în a treia sa domnie, hatman al Ucrainei (22 iunie 1681). Pentru prima oară, Moldova avea o graniţă comună cu Rusia, prin unirea personală a Moldovei cu Ucraina.

 

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …