Barbu Cioculescu

Barbu Cioculescu (10 august 1927, Montrouge, Franţa) - poet, prozator, editor, traducător şi istoric literar. Tatăl, criticul, cărturarul Şerban - profesorul de franceză care îşi completa la Sorbona studiile de doctorat, dimpreună cu mama sa, Maria (profesor de limba franceză). Fiul unic Barbu Nicolae, fire meditativă, contemplativă, diplomatică, nu le creează probleme părinţilor, rezidenţi la Saint-Cloud.

Este înscris la şcoala locală Mountrouge şi nu la Ambasada română (se va bucura până la majorat de dubla cetăţenie). În 1929 familia revine în ţară şi se stabileşte în urbea Găieşti, unde tatăl (Şerban Cioclescu) va fi director de liceu. Fiul se adaptează vieţii rustice - episod evocat în mai multe numere ale revistei bucureştene „Contrapunct” (1995) după propria-i mărturisire într-o încercare autobiografică.

În 1934 toamna, este înscris în clasa I la şcoala primară din Găieşti. Copil precoce, în cursul anului şcolar cunoaşte revelaţia poeziei clasice - George Coşbuc şi Octavian Goga. Părinţii îi dau lecţii de limba franceză iar, în 1936 familia se mută la Bucureşti, la Cotroceni (în casa recent construită). Cioculescu urmează clasa a II-a la şcoala confesională „Sfântul Andrei” cu profesori în sutană. Este instruit în limba germană iar la sugestia unchiului sau Radu Cioculescu ia lecţii de pian.

Neadaptându-se disciplinei şcolare nemţeşti, înţelegători părinţii îl transferă la şcoala primară nr. 4 „Cuibul de Barză” unde absolvă clasa a III-a şi a IV-a. Ca elev excelează la compoziţiile în limba română. Pe ultima pagină a unui număr din Universul copiilor (mărturisire) îi apare, prin exagerata bunăvoinţă a lui Mois Nae (Batzaria) o fabulă fără morală. În 1939 este admis prin examen, la liceul „Gheorghe Lazăr”, unde urmează primele trei clase. Are printre profesori de limba franceză, un semestru, pe Eugen Ionescu (care preda literatura Evului Mediu - Villon, Rabelais etc.).

În 1940-1942 adolescent nonconformist „devine obraznic, anarhic, pus pe contradicţie şi adversitate” (mărturisire). În 1942-1946 următoarele cinci clase le absolvă la Colegiul Naţional „Sf. Sava”, unde tatăl este profesor şi îşi poate supraveghea „mai adecvat progenitura”, în 1942 la Breaza îşi petrece vacanţa de vară la vila profesorului Petre Hanes, se dedică creaţiei poetice, sub îndrumarea tatălui şi prietenilor de familie: Vladimir Streinu, Vania Gherghinescu (prieten din copilărie).

În 1944 scrie în timpul refugiului din Bucureştiul bombardat, în 1945-1946 se îmbolnăveşte de plămâni. Îi cunoaşte pe iluştrii: Lucian Barbu, Ion Barbu, Tudor Vianu, Camil Petrescu, Nicolae Ciorănescu şi Vladimir Străinu, asistând la disputele lor amicale pe teme literare. Face cunoştinţă cu poeţii kalendişti (preţuind în mod special pe poetul Constantin Tonegaru, prozatorul Pavel Chihaia). Manuscrisele sale circulă la George Călinescu, Tudor Vianu şi Constantin Noica. Îi mai cunoaşte şi leagă relaţie cu Dinu şi Cornelia Pillat, cu Alexandru Lungu şi pictorul Ion Mirea.

În 1945-1946 frecventează cenaclul Lovinescu preluat de fiica criticului, Monica Lovinescu, unde citeşte versuri, poate în aceeaşi şedinţă cu Eugen Barbu, Ada Orleanu. În 1946 începe să conceapă şi să scrie romanul Cadenţele omului claustrat. Tudor Arghezi se interesează de creaţia poetică (mărturisire) Cioculescu aflându-se o vreme sub influenţa argheziană - după care înclină spre Lucian Blaga , Emil Botta, Constantin Tonegaru şi Ion Barbu.

În 1947, absolvă examenul de bacalaureat (cu un an întârziere). Scrie un pamflet fulminant „distrugător la adresa lui Gh. Apostol” în „Chestiunea Sindicală”. Prezintă manuscrisul de poeme La steaua pastorului pentru Premiul Fundaţiilor Regale (premiul nu se acorda nimănui din motive deconspirative). I se acordă premiul de poezie Ion Minulescu (pentru acelaşi manuscris).

Cioculescu susţine examenul de admitere la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi de Litere din Bucureşti. Audiază cursurile lui G. Călinescu. Fraternizează cu elemente reacţionare studenţeşti „ care se opun mersului înainte al istoriei, perturbează seminarii săvârşind scandaloase demascări” dintre care unii sunt excluşi din rândurile studenţilor de către propaganda comunistă. În 1948 - absolvă anul II, dar este declarat repetent, prin retragerea frecvenţei. În toamnă, măsura revoluţionară se revocă (mărturisirea).

În 1950 întrerupe Facultatea de Drept, fiind declarat repetent din lipsa frecvenţei la limba rusă. Absolvă şcoala de normatori drumuri-şosele „Sovrom-construcţie” (unica forma de învăţământ ce-i rămânea accesibilă). Participă la întruniri suversive din casa părintească şi din casa muzeu a familiei Barbu Slătineanu, împreună cu Vasile Voiculescu, Constantin Tonegaru, Vladimir Streinu, Dinu Pillat etc., până la arestarea acestora.

În 1952-1956 este corector la „Editura ştiinţifică”. Trece examenul de stat cu teza Suveranitatea în dreptul aerian. În 1956 se transfera la Editura pentru literatură având colegi pe poetul Petre Stoica, Florin Mugur, Gheorghe Tomozei şi Niculae Stoian, care activau la ziarul „Tânărul scriitor”. În 1957-1963 este iarăşi normator-referent tehnic. În 1963 se căsătoreşte cu Pia Elisabeta. La propunerea lui Demostene Botez, prieten fidel al tatălui său, este angajat de Eugen Barbu în redacţia revistei „Luceafărul” cu jumătate de normă de redactor, în realitate corector-cap limpede.

Predă editurii volumul de versuri Cerc deschis. În 1965 se transferă la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu”. Îndeplineşte funcţia de secretar de redacţie al RITL, ulterior trece pe post de cercetător ştiinţific, reîntâlnindu-se cu Vladimir Streinu şi Dinu Pillat. Elaborează o ediţie de opere Mateiu I. Caragiale, şi o ediţie Constantin Tonegaru. Colaborează la o antologie a presei literare interbelice, la o monografie a „Adevărului literar şi artistic”, transcrie texte vechi etc.

În 1968 îi apare volumul de poeme Cerc deschis. În 1969 efectuează prima călătorie la Paris. În 1974, la editura „Eminescu” i se publică volumul de versuri intitulat Poeme. Proza lui abundă în sociogonii pastoral-bucolico-mitologice (fauni, centauri, scribi, antumi şi scribi postumi, formule magice, silvani, sirene), în maniera unui demonism suversiv a seniorialului, a comunicării civilizaţilor străvechi, faraonice cu simularea-disimularea fenomenelor lumii actuale, a vieţii contemporane, compromise, alterate. Viziunea este ironic-sarcastică, panoramică, de un pitoresc arhaic, mitic - mitologic. Reversul grotesc al pastoralei e prezent şi în registrul creaţiei poetice dar şi în cel al prozei precum şi în cel nuvelistic.

Cioculescu este un stilist rafinat, utopic profund, manierist, cu umor nuanţat şi autoironie. Spectacolul universului uman poate atinge şi ipostaza macabrului, a sumbrului în jocul şi schimbul măştilor în care utopic, virtual se tencuieşte ca în magice oglinzi:” măştile şi desfigurarea burlescă creează starea de ambietudine, stări-trăiri netrucate, desvesmântate de ritualul estetic. Viziunea esenţială este contemplativ-elegiacă.

Poezia se circumscrie modelului alexandrian, condiţii şi stări alexandriene cumulând prezenţe mistice, sociogonico-mitologice-scenarii (şi în creaţia nuvelistică) cu ecouri din Constantin Tonegaru, Emil Botta, Radu Stanca şi Ştefan Augustin Doinaş. Cioculescu instaurează o creaţie livrescă precumpănitor livresc-mitologică, alegorică, parabolică - totul într-o virtuozitate vizionar-stilistică.

Opera literară

  • Cerc deschis, Bucureşti, 1968;
  • Media luna, Bucureşti, 1970;
  • Poemii, Bucureşti, 1974;
  • Palatul de toamnă, Bucureşti, 1976;
  • Navigând, navigând, Bucureşti, 1998;
  • Grădini în podul palmă, Bucureşti, 2000;
  • Lecturi de vară, lecturi de iarnă, Bucureşti, 2003.

Ediţii

  • Constant Tonegaru, Steaua Venerii, Bucureşti, 1969; Plantaţia de cuie, Bucureşti, 2003;
  • Luca Ion Caragiale, Jocul oglinzilor, prefaţa editorului , Bucureşti, 1972;
  • Tudor Arghezi, Autoportret prin corespondenţă, prefaţa editorului , Bucureşti, 1982;
  • Radu Gyr, Anotimpul umbrelor, postfaţa editorului, Bucureşti, 1993; Ultimele poeme, postfaţa editorului, Bucureşti, 1994;
  • Mateiu I. Caragiale, Opere, introducerea editorului, Bucureşti, 1994; ediţia introducerea editorului, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 2001;
  • Şerban Cioculescu, Caragialiana, Bucureşti, 2003.

Traduceri

  • Anatole France, Cele şapte neveste ale lui Barbă Albastră, Bucureşti, 1992;
  • Bram Stoker, Dracula, Bucureşti, 1992;
  • A.E. van Vogt, Silkie, Bucureşti, 1993;
  • Eugen Ionescu, Căutarea intermitentă, Bucureşti, 1994;
  • Jean Tardieu, La persoana întâi (Partea umbra), Bucureşti, 1994;
  • Alain Finkielkraut, Umanitatea pierdută, prefaţă de Cristian Preda, Bucureşti, 1997;
  • Charles Ferdinand Ramuz, Dacă soarele nu s-ar mai întoarce, Bucureşti, 1998;
  • Gottfried August Burger, Aventurile baronului Munchhausen, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …