Balaurul, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar, rezumat literar)

Apartenenţa la genul epic, specia literară povestire în ramă

Balaurul este a treia povestire din cadrul volumului de nouă povestiri, Hanu Ancuţei, scris de Mihail Sadoveanu.

Povestirea în ramă (povestirea în povestire sau povestire cu cadru) este o specie a genului epic, în care se narează o situaţie neobişnuită, iar personajele sunt conturate mai palid Timpul narativ se situează într-un plan al trecutului, iar principala modalitate de expunere este evocarea. Spaţiul desfăşurării acţiunii este unul privilegiat şi ocrotitor (un topos). În care mai mulţi povestitori relatează întâmplări pilduitoare, respectând un ceremonial prestabilit şi desfăşurând o artă a discursului memorabil.

În volumul Hanu-Ancuţei, Mihail Sadoveanu recurge la tehnica literară numită poveste în poveste sau povestire în ramă, sau naraţiune în naraţiune, deoarece în cadrul firului epic al volumului intervin istorisiri relatate de fiecare dată de un alt oaspete venit la hanul Ancuţei, adică de un alt narator, acesta particularizându-se printr-un stil propriu în arta povestirii. Personajele-naratori sunt fie participanţi direct, fie martori ai întâmplărilor istorisite cu plăcere şi cu ambiţia ca povestirea fiecăruia să fie mai impresionantă, mai emoţionantă decât cele anterioare.

Balaurul este a treia naraţiune a volumului Hanu-Ancuţei şi este o povestire fantastică, deoarece elementele reale se îmbină cu cele fabuloase. Prima parte a povestirii ilustrează realitatea, întâmplările şi personajele sunt verosimile, iar finalul naraţiunii este dominat de fabulos, apar elemente de basm, cum ar fi „balaurul” şi dispariţia miraculoasă a Irinuţei.

Întâmplarea înfricoşătoare se petrecuse în vremuri de demult şi este relatată de moş Leonte Zodierul, care văzuse balaurul atunci când era flăcău „trecut de douăzeci de ani” şi pe când învăţa de la tatăl său meşteşugul de „zodier şi vraci”. Modalitatea prin care se include această povestire în „ramă” volumului este dialogul purtat între comisul Ioniţă şi moş Leonte, la care asistă toţi oaspeţii prezenţi la hanul Ancuţei.

Trăise, pe vremuri, în satul Tupilaţi, „un boier mare şi fudul”, pe nume Nastasă Bolomir, care avea „o barbă mare cât o coadă de păun”. El fusese însurat prima oară cu fata unui boier care, neputând îndura „mâniile şi asprimile lui”, s-a întors plângând la părinţii săi. A doua nevastă fusese văduva unui grec, Negrupunte, femeie frumoasă şi bogată, care a murit după doi ani, timp în care devenise „galbănă şi ovilită”.

Deşi toate femeile fugeau de boier, căruia i se dusese vestea că-i mureau nevestele, Nastasă Bolomir s-a însurat, spre surprinderea tuturor, cu „o copilă ca de şaptesprezece ani”, care „râdea, parcă era soarele” şi pe care o adusese de la Iaşi. Văzând aşa frumuseţe, slugile boierului au început să o compătimească, dar cucoana Irinuţa nu se ofilea deloc, ba, dimpotrivă, era mereu îmbujorată şi veselă, iar boierul era din ce în ce mai posac şi-i făcea toate poftele.

Într-o vară, aflându-se la stâna lor de pe malul Moldovei; cuconul Nastasă Bolomir, venise la tatăl lui moş Leonte ca să-i destăinuiască ruşinoasa comportare a soţiei sale, pe care o bănuia că îl înşală cu Alexăndrel Vuza, fiul vornicului şi să-l roage să-i citească în zodii. Bolomir era tulburat, îşi rodea barba „şi n-avea astâmpăr”. Ifrim Zodierul află de la boier că acesta se născuse în zodia Scorpionului, aşa că este „om mânios” de felul lui. Temându-se pentru ce ar putea păţi femeia, zodierul îi spune boierului că toate cele aflate de el sunt vorbe mincinoase, că Irinuţa avea să se întoarcă de la Roman, aşa cum îi promisese.

Mihail Sadoveanu

După ce pleacă boierul, zodierul se duce în graba mare la hanul celeilalte Ancuţe şi-i povesteşte că boierul îşi bănuieşte nevasta şi că el se teme pentru ce o să păţească Irinuţa la întoarcere. Drumul dinspre Roman trecea prin dreptul hanului şi, hotărât să o prevină tatăl lui moş Leonte opri „caleaşca cu patru cai” îh care se afla cucoana Irinuţa. De după trăsură s-a ivit deodată tânărul şi frumosul Alexandrel, care călărea un armăsar negru.

Tocmai atunci, într-un nor de pulbere, vine ca vântul boierul cu slujitorii după el şi, văzându-l pe Ifrim, îşi dă seama că cei doi fuseseră preveniţi. El porunceşte, răcnind „cu străşnicie”, ca zodierul să fie jupuit de piele, cât să facă „de-o pereche de papuci”, pentru necredinţa lui şi „să nu cumva să-mi iasă pielea c-o crestătură, ori c-o spărtură, că vă spânzur!”. Mânios şi plin de ură, Bolomir porunceşte apoi ca Irinuţa şi Alexandrel să fie legaţi de roţile căruţei şi să fie duşi „numa-ntr-o goană la Ieşi, până-n ogradă la sfânta Mitropolie!”.

Ţiganii au înşfăcat căruţa, alţi slujitori l-au luat pe zodier „între harapnice” (bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriştea scurtă şi cu şfichi de mătase la vârf), iar unii s-au repezit şi „au început a rupe straiele de pe Alexandrel Vuza”. Boierul însuşi s-a îndreptat „pufnind de mânie şi gâfâind”, cu biciul plumbuit în mână, ca s-o lovească pe Irinuţa.

Cuconiţa a sărit însă din caleaşca „sprintenă, subţire şi mânioasă ca o viperă” şi l-a înfruntat cu ură pe bărbatul ei: „Nu te-apropia de mine, urâtule şi blăstămatule!”. De aici, povestirea devine fabuloasă, deoarece flăcăul Leonte a văzut atunci cum femeii îi crescuseră ghiare la mâini şi corniţe în păr, cu care voise să-şi împungă soţul. Dintr-o dată, cerul s-a mişcat rotindu-se „împotriva pământului” şi un muget îngrozitor şi nemaiauzit a umplut văile. Toţi cei de faţă au văzut, cu ochii holbaţi, „balaurul venind în vârtej sucit, cu mare iuţeală”.

Tânărul Leonte privea cutremurat coada subţire a balaurului pipăind pământul, trupul care se înălţa în văzduh şi gura imensă care i se deschisese „ca o leică (pâlnie) în nouri”. Balaurul venea mugind fioros, luând în calea lui clăi de fân, acoperişuri de case şi copaci dezrădăcinaţi, prăvălind grindină şi ape peste toată firea. Toată lumea a încremenit de spaimă, iar trăsura s-a întors şi a pornit „în goană spre Roman, având şi pe feciorul vornicului Vuza într-însa”.

Balaurul l-a luat pe boier, l-a sucit şi l-a izbit, „amestecându-i barba cu vârtejul”, aruncându-l aproape mort într-o râpă, iar Irinuţa a dispărut fără urmă. În acel moment, la fel de brusc precum începuse, „năvala de ape şi de piatră a stătut, iar balaurul s-a făcut ca un fum, pierind încet-încet în depărtările din care venise. De aici i s-a tras moartea boierului Nastasă Bolomir, iar unii oameni au scornit că zodierul Ifrim „ar fi chemat balaurul, din sălaşul lui” (loc imaginar considerat ca locuinţă pentru fiinţe supranaturale). Zodierul a lăsat oamenii să vorbească, dar el ştia mai bine decât oricine că balaurul ascultase porunca Irinuţei, „drăcuşorul cel bălan”, de care nu s-a mai auzit şi nimene nu l-a mai văzut niciodată”.

Limbajul artistic

Arta de povestitor a lui Mihail Sadoveanu constă în îmbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul său poetic. Aşa cum afirma George Călinescu, Sadoveanu a creat o limbă limpede, armonioasă şi pură, în care se împleteşte graiul popular al ţăranilor cu fraza vechilor cronici, o limbă capabilă să redea poezia sentimentelor omeneşti, frumuseţile tainice ale naturii, păstrând farmecul atmosferei acelor vremuri de demult.

Arhaismele şi regionalismele

Arhaismele şi regionalismele sunt folosite cu naturaleţe de către personajele povestirii, pentru a ilustra atmosfera legendară a vremurilor de demult şi frumuseţea graiului moldovenesc: „a crâşca”, „colb”, „cortelaş”, „harmasaraş”, „cămărăşiţă”, „comis”, „aferim”, „vornic”, „şleah”. De remarcat în mod deosebit este oralitatea stilului, dată de cuvinte şi expresii populare specifice vorbirii: „s-aţie drumul cucoanei”, „stupeau după dânsul”, „au prins a o căina ş-a o plânge”. Comparaţia - „era bălaie şi râdea, parcă era soarele” este asemănătoare unui proverb popular. Sadoveanu rămâne fidel declaraţiei sale din discursul rostit la Academie, aceea că „ţăranul român a fost principalul meu erou”.

Figurile de stil

Figurile de stil apar cu moderaţie, dând astfel stilului sobrietate. Metafora lipseşte aproape de tot, iar epitetele au rol caracterizator - „nalt şi-ncruntat”. „om mânios”, „om năprasnic”, particularizând trăsături ale personajelor. Astfel este conturat succint dar foarte sugestiv boierul Bolomir.

De remarcat în mod deosebit în volumul Hanu-Ancuţei este muzicalitatea frazelor, prin care Sadoveanu creează trăiri tulburătoare în sufletele personajelor. „Eroii nu povestesc spre a-şi uşura sufletul, ori spre a reda viaţa: ci pentru a se sustrage vieţii şi morţii” (Nicolae Manolescu - Imaginarul sadovenian).

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …