Azarie

Azarie (mijlocul secolului XVI) este un cronicar. Cu Azarie avea să se încheie, în Moldova, şirul de istoriografi-monahi ce izvodesc anale în slavonă. Uceniceşte la Roman şi Suceava până să ajungă la mănăstirea Golia din Iaşi, unde se poate să fi devenit egumen, îşi redactează cronica la cererea domnitorului Petru Şchiopul, recomandat acestuia, probabil, pentru instrucţia şi elocinţa sa aleasă, deopotrivă de mitropolitul Anastasie, ca şi de logofătul Ioan Golăi, ochii ce supraveghează apoi din umbră relatarea.

A scris în continuarea versiunii integrale a textului „magistrului” Macarie; păstrând tipicul cronologizării stricte (nu fără a lăsa să-i scape însă şi destule „licenţe” sau erori) şi avansând în genere prudent în comentarii, deşi instinctul epic, graba de a reveni pe alocuri cu detalii concură în a-i decupa ceva mai insistent statura şi umoarea, uneori, de martor-narator, cronica sa constituie pentru întregul interval restituit (1551-1574) rememorarea unor evenimente trăite, accesibile.

Letopiseţul lui Eftimie, în schimb, faţă de care scara de valori acreditată e câteodată alta, îi va rămâne, s-ar părea, necunoscut. Preeminenţa „ideologiei” şi oportunităţile momentului înrâuresc, altminteri, şi la Azarie, asupra judecăţii de durată; discernământul afişat (dar, ca şi la înaintaşi, adesea exprimat paradoxal şi pătimaş), dictează ca din culise, aprioric, valoarea „distribuţiei” ori consistenţa „rolului”, intrările, ieşirile din cadru, notate pentru fiecare personaj protagonist pe scena, altfel dominată de imprevizibil, a istoriei. Discreta relevanţă epică (eventual şi dramatică) a textului ţine şi de incipienta „tehnică” a eclerajului, complementară la virtuţile limbajului, poetizant în maniera prerenascentistă.

Orgoliu sau naivitate, încrederea primilor noştri cronicari în propria capacitate de a persuada un cititor ingenuu creează cel dintâi efect „artistic”; în timp ce informaţia e manevrată cu aparentă „inocenţă”, contrastele şi „filtrele”, cuta posomorâtă sau insinuantă funcţionează eficient, într-un discurs subînţeles pragmatic. Spre menajarea susceptibilităţii Porţii (comanditarul cronicii se bucură de trecere la Istanbul), Azarie îl tratează cu ambiguă îngăduinţă, la concurenţă - neştiută - cu Eftimie, ce motivase fără echivoc şi aprobase, în letopiseţul paralel, complotul ce-l va suprima pe Ştefăniţă.

Exagerarea dispoziţiei pioase şi dărniciei ctitorului Lăpuşneanu faţă cu propria zidire de la Slatina (e invocată şi faimoasa convertire ca Pahomie monah, răstălmăcită cinic, în alt veac, drept joc duplicitar, al histrionicului personaj, cu „masca” morţii în final) anticipă, retoric, nota subsecventă, în care Azarie dezavua pe Despot (Iacob Heraclid): un apostat, uzurpator, de extracţie incertă, persecutor, ca „luteran”, al clerului şi boierimii indigene. Acumularea de „păcate” e stringentă, punând la încercare răbdarea cronicarului. Partizanatul va fi încă şi mai obstinat, „rechizitoriul” virulent, într-un portret - cheia secvenţei e apocaliptică - menit a submina imaginea lui Ioan Vodă (cel Cumplit); rival nemijlocit lui Petru Şchiopul şi victimă, într-un răsunător scenariu al „vânzării”, în care Ganelon ia chipul Ieremiei Golia, fratele logofătului, cel care trage sforile letopiseţului.

Ca şi antecesorii, Azarie (ce crede în valoarea scrisului, reiterând, în cronică, elogiul mintii şi lauda „alcătuirilor retoriceşti”) recurge la modele bizantine; e preferat Manasses, cu Istoria sinoptică (extrem de receptat şi „productiv” în şcoala cronografică a locului), al cărui stil manierist convine vehemenţei de comandă ori exerciţiului encomiastic, disimulării sau eschivelor candide ale cronicarului.

Descoperit la Petersburg, într-un miscelaneu transcris, se pare, în Moldova pe la sfârşitul veacului al XVI-lea sau începutul celui următor, letopiseţul datorat lui Azarie e publicat de A.I. Iaţimirski, în 1908, şi peste doar un an, de Ioan Bogdan, la Bucureşti. Ar aparţine, de asemenea, cronicarului transcrierea în medio-bulgară a unei cărţi apreciate a intra în patrimoniul istoric şi hagiografic al „Bizanţului” balcanic, Vieţile regilor şi episcopilor sârbi, un monument, transmis din secolul al XIV-lea, al scrisului sud-dunărean.

Opera literară

  • Letopiseţul lui Azarie, tradusă şi publicată de Ion Bogdan, AAR, memoriile secţiunii istorice, tomul XXXI, 1908-1909; reeditat în Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI publicate de Ion Bogdan, ediţie îngrijită de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1959, în LRV, I.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …