Aymara

Aymara este un grup amerindian, mai mult sau mai puţin metisat, în funcţie de ţinut, cu europenii, răspândit în Peru (departamentele Lima, Puno, Moquegua şi Tacna). Bolivia (departamentele La Paz, Oruro, Cochabamba şi Potosi) şi în părţile marginale ale statului Chile (regiunile Tarapaca şi Antofagasta) aşezaţi în văile din Anzi şi în stepele de munte (circa 2 milioane de vorbitori de aymara).

Reprezintă aproximativ 3 sau 4% din populaţia peruviană şi 20% din cea a Boliviei. Vorbitorii limbii aymara, la fel ca şi în cazul altor populaţii andine nu constituie un popor, o etnie şi eu atât mai puţin o minoritate, chiar dacă păturile dominante au avut tendinţa de a-i caracteriza în termeni etnici. Nu este considerat „indigen” sau „indian” decât cel care aparţine unei „comunităţi ţărăneşti”. Exodul rural determină „dezindienizarea” celor care au migrat.

De asemenea nu poate fi pus în evidenţă cu adevărat nici un specific cultural aymara. Graniţele dintre diversele limbi andine nu prea corespund eu graniţele culturale. De exemplu, în bazinul lacului Titicaca populaţiile vorbitoare de aymara nu se deosebesc deloc sau aproape deloc din punct de vedere cultural de vecinii lor vorbitori de quechua, în schimb au tradiţii diferite de cele ale altor vorbitori de aymara care trăiesc cu câteva sute de kilometri mai la nord (în departamentul Lima).

Din punct de vedere religios, în toate comunităţile andine cultele şi ritualurile creştine au înlocuit păgânismul care a fost reprimat cu înverşunare. Integrându-se într-un context cultural foarte diferit de cel european, creştinismul lor prezintă puternice tendinţe politeiste.

Limba aymara

Termenul de „aymara” cu referire la limbă a fost propulsat în secolul al XVI-lea de misionari, primii care au codificat (şi au notat în scris) variantele unei limbi vorbite de un ansamblu diversificat de etnii. Limba aceasta, care din câte se pare s-a răspândit în timpul imperiului Tiahuanaco (secolele VI-IX) a devenit principala limbă de comunicare în regiunile sudice ale Imperiului Inca. În epoca colonială în Peru aymara a pierdut teren în favoarea limbii quechua.

Având o tradiţie orală forate bogată şi o oarecare tradiţie literară (predici, cântări religioase, poezie laică) este în prezent predată în şcoală şi folosită în unele emisiuni radiofonice, manifestând şi acum o mare vitalitate (deşi bilingvismul, cu spaniola, face progrese). În Bolivia aymara este „limbă naţională”, aşa cum a fost în Peru între 1979 şi 1993.

Comunităţi

La originea comunităţilor actuale (comunidades sau, în limba aymara, ayllu) se află aşezările retrase (reducciones) sau „comunele” (comunes) situate departe de vechile locuri de cult, în care cuceritorii spanioli i-au adunat pe indigeni pe lângă un preot paroh şi un caciq. Membrii acestor comunităţi se consideră moştenitorii îndepărtaţi ai presupuşilor întemeietori ai satelor lor, „păgânii” (hintili) care au trăit pe vremea în care Soarele încă nu lumina pământul şi care au pierit arşi la ivirea lui.

Se spune că după aceea comunităţile au fost refăcute - unele de către un sfânt, altele de o fecioară, care îndeplinesc de atunci rolul de divinităţi tutelare. Pe lângă aceste rădăcini străvechi, comunitatea se individualizează prin proprietatea în comun asupra unor terenuri, prin obligaţia membrilor săi de a munci în comun sau a-şi da ajutor reciproc (ceea ce în ziua de astăzi constituie uneori o sarcină împovărătoare).

După un veac şi mai bine de spolieri, guvernanţii din Peru (1920) şi din Bolivia (1938) au recunoscut existenţa juridică a comunităţilor, care fusese negată după dobândirea independenţei, şi au declarat inalienabile pământurile acestora. Totuşi de-abia cu prilejul reformelor agrare din 1953 în Bolivia şi 1969 în Peru aceste comunităţi au redobândit o parte din terenurile care le fuseseră luate. Reformele liberale din anii 1990 din Peru au pus din nou în discuţie caracterul inalienabil al proprietăţilor comunitare (acum comunităţile pot lua hotărârea de a vinde tot pământul pe care îl posedă sau o parte din acesta).

Istoria recentă

În anii 1980 şi la începutul anilor 1990, gherilele mişcărilor Calea Luminoasă (maoistă) şi Mişcarea revoluţionară Tupac Amaru (guevaristă) au cufundat Peru într-o perioadă de violenţe (circa 30.000 de morţi, în mare parte din rândul comunităţilor rurale), ceea ce a dus la accentuarea exodului rural început în anii 1950.

În Peru noii veniţi în oraşe au manifestat o intensă dorinţă de integrare în societatea naţională, respingând uneori foarte categoric identitatea indiană pe care le-o atribuiau în mod tradiţional locuitorii creoli. Această respingere este mai puţin accentuată în cazul populaţiilor de limbă aymara din Bolivia. În general atât în Peru cât şi în Bolivia în ultimii 20 de ani se înregistrează transformări culturale accentuate, datorită integrării crescânde - în mare măsură cu sprijinul procesului de învăţământ - a comunităţilor în viaţa naţională

Denumire: aymara; jaqui, termen la care s-a renunţat în mare măsură în prezent.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …