Autohtoni şi colonişti în Dacia romană. Romanizarea dacilor

Continuitatea dacică sub stăpânirea romană

În cele două războaie cu Traian, dacii suferiseră pierderi însemnate: „Dacia a fost secătuită de bărbaţi”, spune, exagerând, istoricul antic Eutropius. Adevărul e că majoritatea populaţiei dacice a continuat să trăiască sub stăpânirea Romei. Dăinuirea autohtonilor sub romani este demonstrată de numeroase şi variate argumente.

Argumente istorice epigrafice şi lingvistice în favoare continuităţii

Se cunosc, din diferite izvoare, vreo 13-15 unităţi militare auxiliare formate din daci pe vremea lui Traian şi a împăraţilor care l-au urmat la tronul Romei. Unele din ele sunt recrutate în prima jumătate a secolului al III-lea d.Hr., lucru care n-ar fi fost posibil dacă n-ar fi existat o numeroasă populaţie autohtonă în Dacia romană. Adevărul este că Dacia a fost provincia care, începând cu Traian şi până la mijlocul secolului al III-lea, a furnizat Imperiului relativ cele mai multe trupe auxiliare. Faptul nu e întâmplător; virtuţile războinice ale dacilor erau bine cunoscute şi preţuite. Tot pe seama dacilor învinşi, dar neresemnaţi cu supunerea, trebuie puse răscoalele care au zguduit în mai multe rânduri Dacia romană şi dintre care cea mai importantă s-a desfăşurat în anii 117-118.

În inscripţiile latine din provincia traiană apar şi nume traco-dacice, din care o bună parte aparţin autohtonilor şi nu coloniştilor. Numărul lor e mic: abia vreo 2% din totalul numelor proprii atestate epigraf ic, dar lucrul acesta e firesc. Populaţia dacică locuia mai ales la ţară; ea nu era obişnuită şi nici nu avea mijloace materiale să pună inscripţii costisitoare. Cât priveşte pe dacii locuind la oraş, interesele practice le dictau să-şi afişeze cât mai puţin originea. Mulţi daci, în special din rândurile aristocraţiei, vor fi dobândit cetăţenia romană şi-şi vor fi luat cu acest prilej nume pur romane, care abundă în inscripţii.

Până şi lingvistica sau, mai precis, toponimia (numirile geografice) vine în sprijinul tezei continuităţii. Nu poate fi întâmplător faptul că majoritatea covârşitoare a oraşelor Daciei romane poartă şi mai departe nume dacice: Apulum, Napoca, Drobeta, Potaissa, Tibiscum (Jupa, lângă Caransebeş), Porolissum sunt denumiri vechi, pe care cuceritorii le-au adoptat pur şi simplu de la autohtonii pe ale căror pământuri se aşezaseră. Dacice sunt şi numele râurilor: Maris (Mureş), Samus (Someş), Alutus (Olt), Tibiscus. (Timiş), Sargetia (Apa Oraşului sau Streiul).

Deosebit de semnificativ în această privinţă e cazul capitalei provinciei, întemeiat în anii 108-110, acest oraş din Ţara Haţegului a primit la început numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica. Abia Hadrian, după înăbuşirea marii răscoale din anii 117-118, îi adaugă, după cum am văzut, epitetul dacic de Sarmizegetusa, numele vechii capitale a lui Decebal. Acest gest al împăratului are sens numai dacă în provincie exista o numeroasă populaţie dacică, pe care Hadrian voia s-o atragă de partea sa prin sublinierea continuităţii dintre regatul lui Decebal şi stăpânirea romană.

Demonstrarea arheologică a continuităţii dacice

Mai grăitoare, poate, decât orice alte argumente este descoperirea, în circa 100 de puncte de pe teritoriul Daciei romane (în special în Transilvania), a urmelor de cultură materială dacică datând din secolele II-III d.Hr. Săpăturile efectuate chiar în castrele romane de la Angustiae (Breţcu), Orheiul Bistriţei, Micia, Ad Mediam (Mehadia - Băile Herculane) etc. au scos la iveală, amestecate cu obiecte romane, vase şi fragmente de vase dacice lucrate cu mâna. Evident, ele nu aparţineau soldaţilor romani, care foloseau olărie de calitate superioară, ci ostaşilor recrutaţi dintre băştinaşi şi populaţiei autohtone puse de romani să lucreze la construirea şi repararea taberelor militare. Despre multe din tezaurele de monede s-a stabilit că aparţineau autohtonilor.

Datorită săpăturilor din ultimii ani, astăzi se cunosc aşezări rurale aparţinând populaţiei dacice din provincie; asemenea descoperiri s-au făcut la Lechinţa de Mureş, Caşolţ, Obreja (lângă Alba Iulia), Noşlac (în apropiere de Aiud) şi în multe alte localităţi. În regiunile rurale s-au găsit chiar cimitire dacice, cum sunt cele de la Caşolţ (judeţul Sibiu) şi Calbor (judeţul Braşov), Soporu de Câmpie (nu departe de Turda) etc. Uşor de recunoscut după ritul de înmormântare (incineraţia) şi după materialul specific, mai ales ceramic, găsit, aceste necropole cuprinzând sute de morminte din secolele II-III sunt cea mai bună dovadă a dăinuirii masive a dacilor în epoca romană.

Colonizarea şi romanizarea Daciei

„Ex toto orbe Romano”

Populaţia autohtonă trăieşte în provincia Dacia alături de numeroşi colonişti aduşi, cum spune Eutropius, „din toată lumea romană” („ex toto orbe Romano”). Inscripţiile descoperite atestă, în adevăr, prezenţa în Dacia a unor colonişti veniţi din Dalmaţia (mineri) şi cele două Moesii, din Pannonia, Tracia, dar şi din ţinuturi mai îndepărtate: Italia, Grecia, Asia Mică, Siria. Spre deosebire de alte provincii, unde colonizarea a fost mai mult sau mai puţin spontană, în Dacia ea a fost organizată de statul roman, dornic să împânzească acest bastion înaintat al Imperiului cu cât mai multe elemente romane. Desigur, alături de colonizarea oficială, a existat şi una privată: venirea coloniştilor din proprie iniţiativă, în speranţa unei vieţi mai uşoare sau a unui câştig mai bun.

Caracterul organizat şi masiv al colonizării a făcut ca populaţia dacică să sufere o puternică influenţă romană. Totul contribuia la aceasta: superioritatea tehnicii şi a culturii spirituale romane, folosirea limbii latine în administraţie şi justiţie, negustorii, proprietarii de moşii, dar mai ales coloniştii de rând şi soldaţii numeroşi care, la eliberare, primeau loturi de pământ şi se stabileau în aşezările din Dacia, înrudind u-se cu autohtonii, întemeindu-şi gospodării şi familii. Aşa se explică cum, într-un răstimp istoric relativ scurt, are loc romanizarea populaţiei autohtone: dacii îşi însuşesc cultura, obiceiurile, credinţele şi limba cuceritorilor.

 

La început pătrund între daci elementele culturii materiale romane. Ieftină şi de bună calitate, ceramica romană se impune: în necropolele dacice o bună parte a inventarului ceramic e de factură romană-provincială. Aşişderea se impun uneltele mai productive (de pildă, brăzdarul de plug de tip roman), diferitele obiecte de uz practic şi de podoabă. Adoptarea culturii materiale romane nu înseamnă încă romanizare, dar ea atestă că dacii nu trăiau izolat, ci în strâns şi permanent contact cu coloniştii, fapt care reprezintă o premisă şi o condiţie a romanizării adevărate.

Însuşindu-şi cultura materială romană, dacii adoptă treptat credinţe şi obiceiuri romane, nume romane şi limba latină. Se cunosc autohtoni care ridică monumente funerare de tip roman; se cunosc şi din aceia care îşi iau nume romane, păstrându-şi numele lor vechi, dacice, doar ca porecle. Lipsa dovezilor directe a adorării vechilor divinităţi dacice arată că, cel puţin în mediul urban, cultele romane au biruit foarte curând. S-a observat, de asemenea, că în timp ce în mormintele dacice de dinaintea cuceririi nu se găsesc monede, în mormintele din Dacia romană, aparţinând tot autohtonilor, monedele sunt destul de frecvente: exemplu grăitor de adoptare de către daci a unei mentalităţi romane.

În sfârşit, convieţuind cu coloniştii, neavând alt mijloc de comunicare cu ei decât limba latină, dacii se deprind să vorbească latineşte. Interesul de a face parte din rândul romanilor îi determină să-şi abandoneze cu timpul propria lor limbă, din care relativ puţine cuvinte vor pătrunde în latina populară vorbită pe teritoriul Daciei, de unde s-au păstrat şi în limba română. Limba latină, limba clasei dominante şi limba oficială a Imperiului, limba unei culturi superioare, a armatei şi cea a procesului de producţie, se impune peste tot în provincie. În felul acesta, în momentul părăsirii Daciei de către Aurelian, provincia e locuită de o populaţie puternic şi ireversibil romanizată.

Check Also

Monumente de artă din Dacia romană

La Sarmizegetusa, Apulum, Drobeta şi Romula s-au descoperit urmele unor monumentale băi publice (thermae), care …

Năvălirea ungurilor în Dacia

Starea ţărilor de peste munţi la venirea ungurilor. Români sub voievozii bulgari De la stingerea …

Întinderea şi organizarea administrativă a Daciei

La sfârşitul celui de-al doilea război dacic întreg teritoriul care formase regatul lui Decebal era …

Coloniştii romani în Dacia

Colonizarea Daciei pe timpul lui Traian a avut un caracter oficial şi ea s-a realizat …

Romanizarea Daciei

Indiferent de originea atât de pestriţă a coloniştilor din Dacia, ei sunt cu toţii purtătorii …