Aurora Cornu

Aurora Cornu (pseudonimul literar al Aurorei Chiţu-Burchiu) (6 decembrie 1931, Proviţa de Jos, judeţul Prahova) - poetă. Este fiica Aureliei şi a lui Nicolae Chiţu-Burchiu, antreprenor.

Numele cu care îşi semnează poeziile vine de la comuna Cornu, din judeţul Prahova, unde a fost crescută de fratele tatălui său. În 1950 şi 1951 urmează cursurile Şcolii de Literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti. A debutat în 1948, la „Vocea Prahovei”. Între anii 1950 şi 1954 este redactor-şef la secţia de poezie a revistei „Viaţa românească”.

În 1954 îi apare volumul Studenta. În 1955 se căsătoreşte cu Marin Preda, de care însă - fire voluntară - va divorţa peste patru ani. În această perioadă destinul ei poetic se va cristaliza definitiv. Acum scrie Suita lirică, dedicată marelui prozator, care va intra în componenţa adevăratului ei volum de debut, intitulat Distanţe şi tipărit în 1962. În acelaşi an traduce şi publică Hamlet de William Shakespeare, sub pseudonimul Ştefan Runcu.

În 1965 participă la Bienala Internaţională de Poezie de la Knokke-le-Zoute (Belgia), stabilindu-se apoi în Franţa. După vicisitudinile primilor ani de exil, Cornu îşi regăseşte echilibrul şi se căsătoreşte cu Aurel Cornea, inginer de sunet şi jurnalist la Televiziunea Franceză. La Paris, îşi va constitui propriul cerc de prieteni dintre intelectualii români şi francezi, între anii 1966 şi 1968 a tradus şi comentat 60 de poeţi francezi contemporani, la postul de radio Europa Liberă.

În 1970, este distribuită de regizorul Eric Rohmer în filmul Genunchiul Clarei, în care interpretează rolul feminin principal, o poetesă din Est. În 1972, la Londra, produce ea însăşi un film de mister şi parapsihologie, intitulat Bilocation, încoronat cu un premiu la Psychic Film Festival, New York - Montreal. Cornu îşi traduce singură în limba franceză poeziile, pe care le adună în volumul La Deesse au sourcil blanc (1984).

Poeta aparţine generaţiei lui Nicolae Labiş, căruia îi şi dedică o poezie ca un bocet: Nopţi ciudate. Volumul Poezii (1995) reprezintă o adevărată decantare a întregii creaţii, pornind de la versurile plachetei Distanţe, din care a fost înlăturată toată zgura conjuncturală. Doar câteva titluri noi au fost adăugate, într-un lung poem, Zeiţa cu sprânceana albă, după ce selectează imagini din decembrie ’89, poeta adaugă un final emblematic, ca o lespede peste un trecut „obsedant”: „Vină iertarea”. O vină tragică în sensul poeţilor damnaţi, dar cu o conotaţie de milă creştinească.

Cornu nu este o intimistă; ea cultivă uneori o poezie oraculară, cu dactili agresivi. Alteori preferă imaginile agreste, într-un graţios „joc secund”. Lirica sa este totuşi de factură tradiţionalistă, o viziune a lumii structurată în linia lui Pillat şi Fundoianu (ciclul 10 sonete la Posada). „Nevrozele” au evoluat însă spre un onirism terapeutic (Hipertiroidiană).

În 1998 apare un volum neobişnuit: Marin Preda, Scrisori către Aurora. Eugen Simion-Aurora Cornu, Convorbiri despre Marin Preda. Cartea poartă grifa lui Eugen Simion. El are iniţiativa şi conduce inteligent dialogul început în 1983, continuat în 1985 şi încheiat după 1990, la Paris, despre un personaj absent, scriitorul Marin Preda, adevăratul erou al cărţii. Ambii interlocutori l-au cunoscut în ipostaze diferite.

Consideraţiile lor se aliniază, se întretaie sau, uneori, se contrazic într-un discurs epic bine temperat, despre o epocă - obsedantul deceniu -, despre tânărul Preda şi, în mod inerent, despre ei înşişi. Ideea unei cărţi s-a cristalizat doar după ce Cornu s-a hotărât să publice scrisorile trimise ei de Marin Preda între anii 1954 şi 1958. Acum începe translaţia decisivă de la „cartea vorbită”, din convorbirile amicale, spre statutul scriptic al cărţii, care păstrează ceva din însemnele oralităţii.

 Ceea ce îl seduce pe cel ce a provocat confesiunile sunt dezvăluirile fostei soţii a prozatorului despre un Preda sfios şi îndrăgostit, stimulat prin iubire să-şi publice capodopera Moromeţii, imagine care constituie punctul de pornire spre un excelent portret interior al scriitorului. Toată această performanţă - o spune criticul - se datorează unui „personaj original”. Inteligentă, ironică, de o sinceritate stânjenitoare uneori prin brutalităţile ei, dar care nu jigneşte niciodată, Cornu este o româncă bine adaptată mentalităţii pariziene, o româncă fără complexe şi fără ifose.

Opera literară

  • Studenta, Bucureşti, 1954;
  • Distanţe, Bucureşti, 1962;
  • Poezii, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 1995;
  • Marin Preda, Scrisori către Aurora, Eugen Simion - Aurora Cornu, Convorbiri despre Marin Preda, postfaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 1998.

Traduceri

  • William Shakespeare, Hamlet, în William Shakespeare, Romeo şi Julieta. Hamlet, Bucureşti, 1962.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …