Aurel Chirescu

Aurel Chirescu (11 septembrie 1911, Craiova - 23 iunie 1996) - poet. Este fiul Eleonorei (născută Groşeanu) şi al lui Dumitru Chirescu, ofiţer.

A urmat şcoala primară în comuna Trişcu şi liceul la Craiova şi Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosof ie a Universităţii din Bucureşti (1934), activează ca profesor de limba şi literatura română la mai multe licee din capitală. Devine membru al Societăţii Scriitorilor Români în 1944. A fost, un timp, inspector în Direcţia Artelor şi în Direcţia Generală a Teatrelor de pe lângă Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor.

În 1927 Chirescu editează revista şcolară „Amicii culturii”, unde îi apare şi prima poezie; adevăratul debut are însă loc în 1928, în „Arhivele Olteniei”. Semnează şi A. Craiov, Figaro, Ky-Res-Ku (Jiji). Colaborează la „Revista scriitoarelor şi scriitorilor români”, „Gândirea”, „Convorbiri literare”, „Universul literar”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „România literară” etc. Între 1933 şi 1935, scoate revista „Litere”. Sporadic a scris şi articole culturale, proză scurtă, epigrame.

În 1939 îi apare volumul de versuri Finister, pentru care primeşte, din partea Fundaţiilor Regale, Premiul Scriitorilor Tineri. Chirescu este autorul unei poezii reflexive, abstracte, de o tonalitate gravă. Călătoria, temă proprie poemelor din Finister, se înscrie în perimetrul cunoaşterii spirituale şi încearcă o transcendere a barierelor ce împrejmuiesc lumea opacă, limitată, o pătrundere în misterele ce nu se revelează decât, poate, în vis. În versuri se disting reminiscenţe din lirica lui Lucian Blaga, dar şi unele sunete care amintesc de Tudor Arghezi. Legătura cu mitul este percepută ca o poruncă al cărei sol este poetul: „din ani de mit” vine chemarea de a reîmpărţi lumii culorile paradisului, de a realiza, cel puţin prin rostire poetică, o întoarcere la taina primordială.

Poetul nutreşte speranţa că i se va dezvălui măcar un semn al divinităţii; când, în cele din urmă, căutarea îşi află împlinirea în chiar sufletul său, intervine neputinţa fiinţei de a suporta atâta adevăr (Trup sfânt). Alteori, se pleacă de la motivele baladelor populare, ca în Legendă, unde se face aluzie la drama Meşterului Manole, apropiată de condiţia stihuitorului care clădeşte „din flori şi fărâme” ce se năruie întruna.

Concomitent, Chirescu foloseşte ritmul şi rima specifice poeziei populare (Umbre de baladă, Singuraticul pom). Domină cuvinte precum „duh”, „tăcere”, „fum”, „ceaţă”, sugerând o lume greu de perceput. Volumul următor, Stinsa oglindire (1943), este distins cu Premiul Academiei Române, raportul fiind redactat de Lucian Blaga, entuziasmat de stilul şi de structura internă a poemelor, de unitatea şi maturitatea viziunii autorului.

În 1944, Chirescu a alcătuit, împreună cu Matei Alexandrescu şi Ion Frunzetti, Atlasul liric al poeziei româneşti contemporane. Alte volume de versuri publicate de el sunt Ospăţul de taină (1944), Făt-Frumos din lacrimă (basm versificat după Mihai Eminescu, 1945), Finister 2 (1970) şi Metafore (1971), în care sunt antologate volumele anterioare şi este inclus, sub titlul Poeme noi, ciclul Metafore. Prin intermediul „metaforelor”, poetul pune şi acum întrebări existenţiale. Contemplând fântânile, meditează la implacabila condiţie umană: nimeni nu izbuteşte să fugă din el însuşi (Metafora fântânilor); omul se zbate între două hotare - cel de început, cuvântul, şi „acel ce va fi iarăşi, la sfârşit” (Metafora cuvintelor).

Versurile din Pasărea de cenuşă (1972) valorifică superior ermetismul expresiei poetice, concentrându-se asupra „renaşterii” ca şansă unică a vieţii. Aici este tradus în poezie sensul câtorva creaţii plastice, intrându-se, astfel, în sfera interferenţelor dintre arte. Un experiment, dar şi o performanţă se realizează în volumele Brâncuşi (1972) şi Brâncuşi II (1974), ediţii bilingve, traducerea în limba franceză fiind făcută de Sandu Tzigara-Samurcaş. Segmentând grafic versul, poetul sugerează conturul sculpturilor lui Brâncuşi. Genarul (1974) este o prelucrare după Mihai Eminescu.

Opera literară

  • Finister, Bucureşti, 1939;
  • Stinsa oglindire, Bucureşti, 1943;
  • Ospăţul de taină, Bucureşti, 1944;
  • Făt-Frumos din lacrimă, Bucureşti, 1945;
  • Finister 2, Bucureşti, 1970;
  • Metafore, prefaţă de Alexandru A. Philippide, Bucureşti, 1971;
  • Brâncuşi. Poeme-Poemes, I-II, ediţie bilingvă, traducere de Sandu Tzigara-Samurcaş, Bucureşti, 1972-1974;
  • Pasărea de cenuşă, Bucureşti, 1972;
  • Genarul, Bucureşti, 1974;
  • Poeme alese, Bucureşti, 1995;
  • Supliciile, Bucureşti, 1995.

Antologii

  • Atlasul liric al poeziei româneşti contemporane, Bucureşti, 1944 (în colaborare cu Matei Alexandrescu şi Ion Frunzetti).

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …