Aura Christi

Aura Christi (pseudonimul literar al Aureliei Potlog) (12 ianuarie 1967, Chişinău) - poetă şi eseistă. Este fiica Liubei (născută Caraman) şi a lui Semion Potlog, intelectuali. Urmează şcoala primară şi Liceul „Gheorghe Asachi” în Chişinău (1974-1984). În 1990 termină cursurile Facultăţii de Jurnalistică a Universităţii de Stat din acelaşi oraş. Între 1988 şi 1991, este redactor la ziarul „Tineretul Moldovei” şi apoi la revista „Galaxia Gutenberg”.

În 1993 se stabileşte în Bucureşti, unde devine redactor la „Contemporanul. Ideea europeană”. Colaborează cu poezii, eseuri, traduceri, recenzii la „Sud-Est”, „Contrafort”, „Noi”, „Literatura şi arta” (Chişinău), precum şi la reviste din Franţa, Rusia, Italia, Belgia etc. A primit Premiul Ministerului Culturii pe anul 1993 şi Premiul Academiei Române pe anul 1996. Debutează cu o schiţă în „Tineretul Moldovei” (1984) şi editorial în antologia colectivă Dintre sute de catarge (1990), semnând Aurelia Potlog. Primul său volum de poezii, De partea cealaltă a umbrei (1993), este semnat cu pseudonimul literar Aura Christi.

Versurile care alcătuiesc relativ numeroasele ei plachete (şirul lor este întretăiat de un volum antologic - Nu mă atinge, 1997) dezvăluie o personalitate din ce în ce mai bine definită în climatul liric românesc actual. Christi nu face parte din grupul, compact şi agresiv, al poetelor care mizează totul pe dezvăluirea impudică a unei feminităţi dezlănţuite. Dimpotrivă, ea pare a fi solicitată mai degrabă de intelectualismul discret, meditativ, întotdeauna placat pe solul ospitalier al realului („Zeii nu au dreptul să fugă. / Zeii nu au dreptul să mintă. / Sau poate ei sunt în dreptul / de a minţi atât de covârşitor, / încât materia şi gândul / îşi continuă existenţa / la nesfârşit renăscându-i / exclusiv datorită minciunii lor”).

Poemele sunt deseori străbătute de demonul binefăcător al ironiei care, atunci când nu e paşnică şi bonomă, devine sarcasm neîndurător, îndreptat împotriva unei lumi străine şi ostile („Azi va muri cea din urmă speranţă. / Sunt cântecelul auster, morbid, / intonat ca un imn de o paiaţă / în luminişul nelocuit”). Refugiul în sine este adeseori soluţia salvatoare, la care se revine obstinat, cu speranţă şi cu lehamite („Ochii obosiţi se închid. / Universul e un animal părăsit. / Îmi trag pe mine trupul / să nu mi se facă frig”; „M-am înfăşurat în mantaua răcoroasă / a pielii. Cum aerul rece din subsoluri urcă / în amiaza toridă, frigul urcă în mine”).

De la această tendinţă spre autorecluziune până la poezia autoreferenţială nu mai e decât un pas, pe care poeta îl face cu graţie. Literatura nu e o joacă, nici măcar un joc, e existenţa însăşi, o viaţă asumată patetic şi cu stoicism, ca un martiriu agreabil. Lirismul este purificat de orice aluviuni triviale, versurile, canonice sau nu, au o curgere deloc lină, ele se succedă imprevizibil, inundând textul cu imagini mereu proaspete.

Christi mizează totul pe o poezie gravă, îngândurată, care înfloreşte suav sub ochiul cititorului. Şi ca eseistă dezvăluie aceeaşi luciditate necruţătoare, transpusă într-un limbaj elegant, chiar graţios, şi o nelimitată bucurie de a descoperi opere şi a scrie despre ele. Autoarea atestă o bună cunoaştere a ambianţei literare româneşti şi îndeosebi a celei actuale, din care sunt selectaţi scriitorii comentaţi confratern. Judecăţile sunt drepte şi conduc nu o dată spre concluzii inedite. Eseista rămâne totuşi sub tutela poetei.

Opera literară

  • De partea cealaltă a umbrei, Bucureşti, 1993;
  • Împotriva mea, Bucureşti, 1995;
  • Ceremonia orbirii, Bucureşti, 1996;
  • Valea Regilor, Bucureşti, 1996;
  • Nu mă atinge, prefaţă de Gheorghe Grigurcu, postfaţă de Octavian Soviany, Bucureşti, 1997;
  • Fragmente de fiinţă, Bucureşti, 1998;
  • Ultimul zid, Bucureşti, 1999;
  • Labirintul exilului, prefaţă de Nicolae Balotă, Bucureşti, 2000;
  • Vulturi de noapte (Sculptorul), Cluj Napoca, 2001;
  • Elegii nordice, Cluj Napoca, 2002;
  • Cartea ademenirii, postfaţă de Mircea A. Diaconu, Bucureşti, 2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …