Armeni

Armenii sunt un popor care trăieşte în Republica Armenia, în Karabahul Superior (fostă regiune autonomă inclusă în Azerbaidjan, care şi-a proclamat independenţa în 1991), în provinciile Akhalkalak şi Akhalcik din Georgia şi, mai mult de jumătate dintre ei, într-o diaspora răspândită pe tot globul (circa 7 milioane de persoane în total).

Până pe la începutul secolului al XX-lea armenii, care erau în cea mai marc parte agricultori sedentari şi meşteşugari, îşi câştigaseră renumele de „popor de negustori” (F. Braudel) datorită faptului că ţara lor se găsea pe traseul marilor rute comerciale care legau Orientul de Occident şi deoarece mulţi dintre ei se risipiseră de timpuriu prin lume din cauza numeroaselor invazii care îi afectaseră. În prezent, în Republica Armenia populaţia rurală reprezintă o treime din total. Dar în ansamblu societatea armeană este majoritar urbanizată şi diversificată, multe persoane lucrând în sectorul secundar si mai ales în cel terţiar, îndeosebi cei din comunităţile din diaspora.

Cu toate transformările economice şi sociale din perioada sovietică, relaţiile de tip patriarhal s-au menţinut, manifestându-se printr-o puternică solidaritate familială (care acţionează şi dincolo de graniţele statale), prin preferinţa pentru endogamie, situaţia privilegiată a bărbaţilor, păstrarea valorilor tradiţionale (onoarea, respectul pentru cei vârstnici, virtutea femeilor, cultul pentru copii). Rolul central al familiei lărgite întreţine şi clientelismul în Armenia.

Armenii, care erau zoroastrieni, s-au creştinat la începutul secolului al IV-lea. Biserica lor, orientală, noncalcedoniană, apostolică şi autocefală,este pivotul vieţii naţionale. Conducerea ei este realizată de două catholicate (Ecimiadzin, în apropiere de Erevan, şi Antelias lângă Beirut) şi două patriarhii (Istanbul şi Ierusalim). Există însă şi armeni catolici (circa 10%) sau protestanţi (circa 5%).

Datinile lor păstrează unele vestigii precreştine. Sacrificarea animalelor (pui de găină sau miei), cultul arborilor (în trecut se făceau preziceri prin interpretarea foşnetului frunzişului. Chiar şi astăzi se leagă panglici de ramuri pentru a se obţine îndeplinirea unor dorinţe). Ca toţi orientalii, armenii se tem de „deochi”.

Limba lor, armeana sau haieren reprezintă o ramură izolată a limbilor indo-europene. Ilustrată printr-o literatură extrem de bogată, se subîmparte într-o limbă clasică, grabar, folosită până astăzi în biserică, şi, începând din secolul al XIX-lea o limbă literară modernă, achkharabar. Au un alfabet propriu, elaborat în secolul al V-lea, iar scrierea se face de la stânga la dreapta. Este considerată limbă maternă de aproape toţi armenii din Armenia, pe când în diaspora, îndeosebi în comunităţile din Occident şi din Rusia, armeana este din ce în ce mai puţin folosită.

Diaspora

Armenii au început încă din vechi timpuri să migreze spre Constantinopol, Balcani, Crimeea, Ucraina, Polonia, Italia, Europa nordică, fiind cunoscuţi ca negustori foarte pricepuţi. În epoca modernă, genocidul din 1915 a fost factorul major care a determinat constituirea unei diaspore care, pe lângă fosta URSS (Caucaz, Ucraina, Rusia, Asia Centrală) cuprinde trei arii principale de concentrare: America de Nord - îndeosebi Statele Unite (circa 900.000 de persoane), Uniunea Europeană (500.000, dintre care circa 350.000 în Franţa) şi Orientul Apropiat şi Mijlociu (între 400.000 şi 500.000).

Aceste cifre estimative sunt supuse fluctuaţiilor datorită necontenitelor migraţii şi modificării configuraţiilor statale, mai ales în urma crizelor care au afectat Peninsula Balcanică şi Orientul Apropiat şi Mijlociu după al II-lea război mondial. În Occident se constată un proces avansat de asimilare (pierderea identităţii şi ieşirea din uz a limbii, exogamie), dar se păstrează un ataşament puternic faţă de ţara de origine.

Particularităţile regionale nu au dispărut în totalitate, chiar dacă în prezent deosebirea principală este între Armenia şi diaspora, mascând mai mult sau mai puţin vechea linie de demarcaţie dintre armenii din Caucaz (din Imperiul ţarist) şi cei din Anatolia (Imperiul otoman) sau dintre armenii orientali şi armenii occidentali. Comunităţile din diaspora se deosebesc din ce în ce mai mult între ele, preluând limba şi valorile culturale ale ţării gazdă.

Genocid

Poporul armean cere ca genocidul întreprins în 1915 de guvernul junilor turci să fie recunoscut ca atare de comunitatea internaţională.

Istoric

Se consideră că protoarmenii provin clin Peninsula Balcanică, de unde au pătruns în Anatolia în jurul anului 1200 î.Hr., în vremea războiului troian. Desprinzându-se din ansamblul de triburi traco-frigiene din care făceau parte, au cucerit în secolele VII-VI regatul Urartu (din împrejurimile lacului Van), rival al Imperiului asirian şi au absorbit populaţiile caucaziene locale. Prima menţiune despre armeni este cea de pe stela de la Behistun (521 î.Hr.).

Inclusă în Imperiul ahemenid până la cucerirea lui de către Alexandru cel Mare, Armenia îşi dobândeşte pentru prima oară independenţa după înfrângerea seleucizilor de către romani (189 î.Hr.). În timpul domniei lui Tigrane II cel Mare (95-55 î.Hr.) devine un imperiu, întinzându-se din Palestina până în Transcaucazia, dar se prăbuşeşte sub loviturile armatei lui Pompei.

De atunci istoria Armeniei este constituită din perioade succesive de independenţă şi de subjugare, de unificare şi de fragmentare, de împărţiri, de perioade întunecate întrerupte de momente de glorie sub domnia unor dinastii strălucite ca cea a Bagratizilor din Ani sau a Rubenizilor din Cicilia. Expansiunea rusă în Caucaz şi în Peninsula Balcanică, începând din secolul al XVIII-lea, marchează un moment de cotitură. Armenia Orientală este anexată în 1828-1829.

Schimburile reciproce de refugiaţi creştini şi musulmani modifică harta etnică a Asiei Mici, care se turcizează şi se islamizează. O mişcare de eliberare naţională armeană începe să se cristalizeze în jurul unor partide revoluţionare. „Problema armeană” devine o componentă importantă a „problemei Orientului”. Temându-se că se va repeta c acţiune de tipul celei prin care grecii şi-au dobândit independenţa, puterea otomană a decis să înăbuşe în sânge această mişcare.

După masacrele din 1894-1896 şi din 1909, genocidul (între 1 şi 1,5 milioane de morţi) întreprins în 1915 de regimul dictatorial al junilor turci a dus la dispariţia populaţiei armene din Anatolia. De atunci înainte centrul de greutate al Armeniei s-a situat definitiv la est de Arax, în Caucaz. Când Imperiul ţarist s-a prăbuşit, aici s-a constituit un stat independent, constrâns însă în 1920 să revină în orbita Rusiei (cu un teritoriu substanţial amputat). De atunci istoria Armeniei se înscrie în cea a URSS-ului.

În 1988 a început să fie contestată tutela guvernului de la Baku asupra regiunii autonome Karabahul Superior, locuită în proporţie de 80% de armeni, acesta fiind unul dintre evenimentele care au stârnit vâlvătaia naţionalistă în URSS, ducând la ciocniri armate cu azerii. În acelaşi an, un cutremur violent a afectat a treia parte din Armenia şi a atras un imens curent de solidaritate internaţională.

Armenia a devenit independentă în 1991. De atunci se confruntă cu dificultăţile generate de perioada postcomunistă, urmările cutremurului şi cele ale conflictului din Karabahul Superior; refugiaţi, blocadă impusă de Azerbaidjan. Armistiţiul încheiat sub egida Moscovei în mai 1994 nu a dus la rezolvarea conflictului, care pune în joc interesele regionale.

Denumire: haik sau haier.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …