’Are’are

’Are’are este o comunitate melaneziană din insulele Solomon, aşezată în Malaita şi Guadalcanalul de est (circa 11.000 de persoane). ’Are’are cultivă, pe terenuri defrişate prin incendiere, taro şi igname, la care se adaugă batate dulci şi manioc, cresc porci, pescuiesc şi prepară, pentru vânzare, copra.

Sistemul de înrudire şi proprietate funciară sunt cognatice. Sărbătorile şi „oamenii mari” reactualizează printre cei vii relaţiile sociale ale decedaţilor. În decursul înmormântărilor, prin ingerarea, de către bărbaţi, de taro şi carne de porc şi de asemenea prin utilizarea banilor de scoici pentru reprezentarea strămoşilor. În decursul nunţilor, prin „convertirea” banilor în taro, purcei şi copii.

Din 1960 satele ’are’are au devenit majoritar de confesiune protestantă, catolică sau anglicană, şi alcătuiesc, în sânul statului independent (din 1978) insulele Solomon o societate care păstrează cu credinţă uzanţele funciare legate de locurile unde sunt înmormântaţi strămoşii, dar în acelaşi timp participă cu entuziasm Ia sărbătorile creştine şi la nunţi. Limba vorbită de ei face parte din familia austroneziană.

Banii

Ca monedă de schimb erau folosite şiraguri de scoici înşirate pe sforicele cu lungime stabilită (aproximativ egală cu un brasse, veche unitate de măsură franceză). Calculele se făceau în bază 4.

Echivalent universal, şiragurile de scoici erau utilizate, conform unor preţuri fixe, pentru cumpărarea de alimente, unelte sau pirogi, pentru prestaţii matrimoniale sau funerare şi ca preţ compensator în cazul omorurilor, în schimb, terenurile şi munca erau inalienabile, în sistemul lor de relaţii socio-cosmice ierarhizate pe trei niveluri, moneda, legată de strămoşi, era valoarea socială supremă şi pivotul unei conversiuni obligatorii între curentul relaţiilor care îi însoţesc pe oameni din viaţă către moarte şi curentul prin care aceste relaţii revin o dată cu noile naşteri.

Muzica

’Are’are au o muzică de mare intensitate socială şi artistică. Se remarcă diversitatea genurilor şi bogăţia repertoriului, o scară neobişnuită în Oceania (cu şapte trepte echidistante într-o octavă) şi o polifonie bazată pe contrapunct (cu două, trei şi patru părţi).

Muzica cea mai rafinată, cu patru tipuri de ansambluri de nai. se cântă cu prilejul sărbătorilor care se fac pentru cinstirea strămoşilor şi a „marilor oameni”, realizându-se astfel, în cadrul schimburilor ceremoniale, un acord între cei vii şi între aceştia şi morţi, făcând să se risipească violenţa şi inspirând dragoste.

Istoric

Au fost folosiţi ca lucrători pe plantaţii, la început, până în 1906, în Queensland (Australia), apoi în Fiji, Vanuatu şi insulele Solomon. În 1943 la Guadalcanal au servit ca auxiliari ai trupelor americane care luptau împotriva Japoniei.

Întorşi acasă. au iniţiat „mişcarea fraternitate” (Marching Rule) care nu accepta munca salariată pe plantaţii şi cerea accesul la învăţătură, la îngrijiri medicale şi recâştigarea independenţei. Mişcarea a cuprins întreaga insulă Malaita. Reprimată de britanici, a luat un caracter mesianic, agitatorii ne-’are’arc prezicând revenirea americanilor, apoi s-a stins.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …