Arakanezi

Arakanezii sunt o populaţie din Birmania (statul Arakan) şi Bangladesh (Chittagong) (după diverse estimări, între 1 şi 3 milioane de persoane).

Arakanezii trăiesc într-o zonă de coastă mărginită de mici insule, pe o câmpie litorală care se întinde la poalele unor coline.

Clima este tropicală, musonică, regiunea fiind deseori bântuită de taifunuri şi valuri de maree. Se ocupă în special de cultivarea orezului şi de pescuit.

Sunt în mare majoritate budişti, dar există şi o comunitate musulmană, îndeosebi în nordul ţinutului, rohingya. Aparţin grupului de limbi tibeto-birman, vorbind o birmaneză arhaică.

Istoric

Şirul de războaie cu vecinii lor bengalezi şi invaziile reciproce au dus la slăbirea regatului arakanez Mrauk-U, dând astfel posibilitate birmanezilor să-l anexeze în secolul al XVIII-lea.

În ultimele secole în regiune s-au instalat imigranţi musulmani, înrudiţi din punct de vedere cultural şi etnic cu bengalezii, care au determinat apariţia grupului rohingya.

Autorităţile din Birmania, temându-se că budiştii ar putea să ajungă minoritari în regiune, i-au alungat pe mulţi dintre rohingya, începând din ultima parte a anilor 1970, sub pretextul respingerii imigranţilor clandestini din Bengal. Mulţi rohingya s-au refugiat în Bangladesh.

Denumire: rakhine în Birmania, marma, mog, mugh în Bangladesh.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …