Aplicarea programului Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

După formarea guvernului provizoriu din 14/26 iunie, s-a trecut la aplicarea treptată a programului expus la Islaz la 9/21 iunie 1848 şi aprobat de popor pe Câmpia Libertăţii la Bucureşti la 15/27 iunie, unde a fost numit constituţie, deşi nu era decât o declaraţie de principii.

Ultimul articol al programului prevedea convocarea unei Adunări Constituante, care să elaboreze şi să voteze o constituţie. Disensiunile din sânul guvernului şi cele două acţiuni contrarevoluţionare au contribuit la întârzierea aplicării integrale a programului revoluţiei. Cu toate acestea, unele dintre principiile proclamate au început să fie aplicate încă din primele zile ale revoluţiei, deschizându-se calea libertăţilor burghezo-democratice.

Chiar de la începutul revoluţiei evreii şi ceilalţi locuitori de altă credinţă religioasă decât creştinii ortodocşi au fost consideraţi ca cetăţeni cu drepturi egale. La 14/26 iunie s-a decretat desfiinţarea bătăii şi a pedepsei cu moartea, s-au desfiinţat rangurile boiereşti, apoi s-au eliberat deţinuţii politici şi s-au numit administratori în judeţele din Oltenia, iar mai târziu şi în alte judeţe. Cele trei idei mari ale revoluţiei - libertate, egalitate şi fraternitate - erau declarate principii de bază ale noii orânduiri politice. A fost ridicată o statuie a libertăţii.

La 14/26 iunie, guvernul revoluţionar a dat o proclamaţie în care declara că până la convocarea Adunării obşteşti era „gata a da ascultare deputaţilor trimişi din partea cetăţenilor, ca să arate guvernului dorinţele, bănuielile sau orice păsuri ale mulţimii”. De acest drept s-au folosit în primul rând diferitele pături ale burgheziei, dar şi ţăranii, care au trimis numeroase deputaţiuni la Bucureşti sau numai în oraşele reşedinţe de judeţe, precum şi boierii, care, sub pretextul unei asemenea manifestări, au încercat la 19 iunie / 1 iulie să răstoarne guvernul.

La 14/26 iunie s-a decretat desfiinţarea cenzurii şi dreptul pentru orice român „... de a vorbi, a scrie şi a tipări slobod asupra tuturor lucrurilor”; defăimarea vieţii private a locuitorilor şi îndemnul la nesupunere faţă de legi şi guvern urmau a fi însă judecate de tribunale. S-a permis oricui să-şi exprime public părerile în diferite chestiuni sociale şi politice. Chiar şi boierii, care preferau să se numească „proprietari”, profitând de liberalismul exagerat al guvernului au putut organiza întruniri, cum au făcut la 19 iunie/l iulie în sala „Redoute”, unde au atacat cu violenţă revoluţia, învinuind-o că vrea să le ia moşiile spre a le da ţăranilor.

Cenzura presei fusese desfiinţată spontan prin însăşi răsturnarea dominaţiei boiereşti. Au apărut, începând de la 12/24 iunie, gazete ale diferitelor curente din sânul Comitetului revoluţionar, care continua să existe. Încă la 12/24 iunie a început să apară Pruncul român, sub redacţia lui C.A. Rosetti şi a lui Winterhalder. Articolul program, intitulat Trăiască România liberă, cerea poporului să apere libertatea prin organizarea unei gărzi naţionale.

Urma un apel Către fraţii noştri din Moldova, în care moldovenii erau îndemnaţi să alunge pe domnitorul lor tiran şi să se unească cu muntenii spre a se opune „oricăruia vrăjmaş al libertăţii noastre”. Apelul urmărea, în sensul în care acţiona de altfel însuşi guvernul revoluţionar, să întindă revoluţia şi în Moldova. „Pruncul român” reprezenta interesele burgheziei mijlocii şi mici, dar voia să-şi întindă influenţa şi asupra burgheziei mari, ceea ce nu i-a reuşit, căci aceasta a făcut să apară în august gazeta „Amicul comercianţilor”, sprijinită de Eliade.

La 19 iunie / 1 iulie 1848 a început să apară şi „Poporul suveran”, sub redacţia lui Dimitrie Bolintineanu, dar care se afla sub influenţa lui Nicolae Bălcescu. În scurtul articol program din primul său număr, „Poporul suveran” declara că se va ridica cu energie contra tiraniei şi va avea ca ţintă „unirea provinciilor române şi tot ce va putea duce România la fericire şi la mărire”. De la 14/26 iulie „Învăţătorul satului”, gazetă oficială anterioară revoluţiei, a trecut sub redacţia lui Nicolae Bălcescu, care a folosit-o pentru a ridica conştiinţa revoluţionară a ţăranilor.

În timpul revoluţiei au mai apărut şi alte gazete cum a fost „Reforma”, redactată de Alexandru I. Creţescu, „România”, care purta subtitlul, „Libertate, egalitate, fraternitate”, sub conducerea lui G.A. Baronzi şi „Naţionalul”, care apărea la Craiova, în redacţia lui T. Strâmbeanu şi a lui P. Cernătescu. În Ţara Românească erau cu căldură primite şi gazetele româneşti din Transilvania, în special cele de la Braşov, „Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Boierii, fugiţi în bună parte peste hotare, n-au scos nici o gazetă. Ei se fereau să expună opiniei publice vederile lor şi recurgeau la comploturi sau chemau în ajutor armatele străine contrarevoluţionare.

Una dintre primele măsuri ale revoluţiei a fost să-şi asigure o forţă armată devotată. La 14/26 iunie guvernul a decretat ca steagul naţional să aibă trei colori: albastru, galben şi roşu, cu deviza Dreptate-Frăţie. În aceeaşi zi s-a decretat şi înfiinţarea gărzii naţionale, atât în Bucureşti cât şi în toată ţara. Comandantul gărzii din Bucureşti a fost numit colonelul Scarlat Creţulescu, un liberal moderat, care a sabotat organizarea gărzii şi apoi a fugit în Austria. Pentru că în ţară nu era nici o manufactură de armament, guvernul a făcut apel la populaţie ca să împrumute statului puşti cu care să înarmeze garda naţională.

Deoarece numărul puştilor procurate pe diferite căi era mic, peste o săptămână guvernul a dat ordin comandantului gărzii din Bucureşti să angajeze meşteri fierari spre a-i făuri două mii de lănci. Necesitatea înarmării cu puşti a gărzii naţionale din Bucureşti a silit guvernul să ia toate armele din depozitul regimentului al treilea, în locul lui Scarlat Creţulescu, fugit, a fost numit la 2/14 iulie comandant al gărzii naţionale din Bucureşti locotenentul Deivos, înlocuit peste câteva zile de maiorul Teologu, ambii devotaţi cauzei revoluţiei.

Deoarece organizarea gărzii naţionale mergea încet şi era nevoie de numeroase forţe armate pentru apărarea şi extinderea revoluţiei, s-a hotărât la 18/30 iunie organizarea unui corp de dorobanţi şi panduri voluntari sub comanda lui Gheorghe Magheru, numit căpitan general. Peste câteva zile, Gheorghe Magheru devenea şi inspector al tuturor gărzilor naţionale din ţară.

Organizarea acestei miliţii a mers foarte încet. De-abia peste zece zile se decreta ca două treimi din dorobanţii fiecărui judeţ să fie gata de a fi convocaţi, împreună cu cât mai mulţi voluntari „de orice clasă, naţie şi religie”, urmând a se forma regimente de câte 2.000 de oameni. Emigraţia polonă, în speranţa că prin mişcarea revoluţionară română va extinde revoluţia şi în Polonia, a trimis în iulie pe colonelul Zablocki să ajute la organizarea acestei miliţii. De-abia la începutul lui august Magheru se afla la Râmnicu Vâlcea, de unde a convocat dorobanţii şi voluntarii taberei pe care urma să o organizeze la Râureni, un sat pe malul Oltului, la câţiva km spre sud.

Înfăptuirea libertăţilor democratice amintite mai sus, hotărârea guvernului de a cârmui în conformitate cu voinţa poporului care fusese chemat pe Câmpul lui Filaret - devenit Câmpia Libertăţii - să recunoască programul revoluţionar drept constituţie, organizarea gărzii naţionale şi a taberei de la Râureni, toate acestea au stârnit entuziasm în rândurile poporului.

Check Also

Fiscalitatea în Moldova şi Ţara Românească (1774-1821)

Între 1774 şi 1829, regimul fiscal a rămas în esenţă ceea ce a fost în …

Decăderea clasei ţărăneşti, evreii şi viaţa boierilor din Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVIII-lea

Se întemeiase oare prin aceste reforme norocul de care principatele române fuseseră atâta vreme lipsite? …

Desăvârşirea procesului de formare a statului feudal Ţara Românească şi consolidarea sa

Reîntărirea dominaţiei tătare în ultimele două decenii ale veacului al XIII-lea, mai ales la gurile …

Cultura în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVII-lea

Problemele culturii româneşti capătă în cursul secolului al XVII-lea o complexitate tot mai mare, datorită …

Prima intervenţie otomană pentru înăbuşirea Revoluţiei din 1848

Revoluţia din Ţara Românească a rămas, aşadar, să se apere singura împotriva ameninţărilor din afară, …