Antioh Cantemir

Antioh Cantemir (10 septembrie 1708, Istanbul, Turcia - 11 aprilie 1744, Paris) - poet şi traducător. Este al patrulea fiu al lui Dimitrie Cantemir şi al Casandrei, fiica lui Şerban Cantacuzino. Îşi începe instrucţia în casa părintească (pe domeniile dăruite de Petru cel Mare ex-domnitorului moldovean) cu Anastasie Kondoidi (până când acest grec învăţat, aflat de multă vreme în preajma lui Dimitrie Cantemir, a fost luat în serviciul Curţii Imperiale), J.V. Vockerodt, Ivan I. Iliinski (traducătorul în limba rusă al cărţii Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane de Dimitrie Cantemir) şi cu G.S. Bayer (Beyer).

Frecventează, „cu dese întreruperi”, începând cu 1718, Academia la Moscova, apoi la Astrahan (1722-1723), precum şi Academia de Ştiinţe din Petersburg (1725-1730). Ajunge locotenent de gardă în armata rusă (sora lui mai mare, Maria, îl socotea moştenitor îndreptăţit al tronului părintelui lor), ambasador al Rusiei la Londra (1732-1738), ambasador la Paris (1738-1744). Moare răpus de tuberculoză la numai treizeci şi cinci de ani. La Londra, sub influenţa poetului italian Paolo Rolli, adoptă, pentru tălmăciri în limba rusă, versul liber corespunzător rimelor italiene (limba italiană o vorbea; îi erau, la fel, familiare limbile clasice).

L-a convins pe pastorul Nicholas Tindal, cărturar cu studii la Oxford, să traducă în englezeşte cartea tatălui său Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae, gest fundamental pentru faima europeană a prinţului. Tălmăcirea, apărută în 1734-1735, a stat la baza versiunilor franceză şi germană. Cantemir însuşi a început, ajutat de abatele Ottavio Guasco, să traducă Historia... în italiană, dar tălmăcirea a rămas neterminată şi needitată.

La Paris, leagă prietenii cu Montesquieu (realizează o versiune în ruseşte pentru Lettres versanes), cu Maupertuis, preşedintele Academiei de Ştiinţe din Berlin (graţie căruia s-au publicat, în 1750, în germană Satirele lui Cantemir), cu Fontenelle, secretarul Academiei Franceze. O relaţie specială întreţine cu Voltaire: fiul lui Dimitrie Cantemir îşi exprimă dezacordul şi nemulţumirea pentru faptul că în Istoria lui Carol al XII-lea Voltaire vorbea despre tatăl său ca despre un domnitor trădător şi egoist; scriitorul francez se arată interesat şi obţine manuscrisul latin al Istoriei Imperiului Otoman, pe care îl va utiliza ca sursă de inspiraţie în tragedia Mahomed şi în studiul Eseu asupra moravurilor şi spiritul popoarelor.

Cantemir debutează cu traducerea în ruseşte a Cronicii lui Mariasses, în 1725, iar prima lucrare originală, de asemenea în limba rusă, ca şi celelalte scrieri ale sale, Simfonia la Psaltire (probabil după modelul lui Ivan I. Iliinski, care dăduse o Simfonie asupra Evangheliei), datează din 1726.

A scris, în versuri silabice (un vers slav prin excelenţă, dar desuet), fabule şi satire, ode filosofice şi ocazionale, epigrame, epopeea (neterminată) Petreida (1730), consacrată faptelor lui Petru cel Mare. Traduce din Anacreon, o parte din epistolele lui Horaţiu, lucrarea lui Fontenelle Entretiens sur la pluralite des mondes (1730), Discours au Roi de Nicolas Boileau. În scrierile redactate în Rusia (Satirele I-V, primele trei fabule: Focul şi idolul de ceară, Matca albinelor şi şarpele, Cămila şi vulpea, şapte epigrame, Petreida), toate în limba rusă, este vădit influenţat de autorii antici şi scriitorii clasici francezi.

Mediul cultural din Londra şi Paris îl determină să revină asupra versurilor de imitaţie, de aici nota de originalitate a poeziilor mai târzii, care „au independenţă şi originalitate, imită mai puţin şi interpretează mai mult, poetul este tentat de a-şi formula precepte morale proprii” (Cornelia Cârstea).

În satire şi epigrame a fost un precursor în literatura rusă (istorici importanţi ai literaturii ruse îl socotesc un întemeietor al poeziei ruseşti moderne), dovedindu-se un subtil observator al moravurilor, ridiculizând vicii umane, individuale sau colective, elogiind fapte de spirit sau moralizatoare. Inspirate din Esop, cele şase fabule pe care le-a compus se remarcă prin forma clasică şi prin conţinutul moralizator adaptat realităţilor ruseşti. Cele scrisori literare şi filosofice dezvăluie un poet reflexiv, sceptic, decepţionat, melancolic şi contradictoriu.

Cunoscător al mişcării iluministe, Cantemir a propagat în Rusia ideile europene despre progres, cultură şi civilizaţie, natură şi societate, recomandând sistemul raţionalist, cartezian. Opera sa este tipărită postum. Prima ediţie a Satirelor este scoasă la Londra (1749), realizată în versiune franceză de Ottavio Guasco; în Rusia, opera lui apare, cu greşeli de editare, abia în 1762, corectată în 1772 şi reeditată complet în 1867, sub îngrijirea lui P.A. Efremov. În româneşte, Satirele sunt traduse în 1844 de Alecu Donici şi Costache Negruzzi.

Opera literară

  • Satire şi alte poetice compuneri, traducere de Alecu Donici şi Costache Negruzzi, Iaşi, 1844; ediţia Iaşi, 1858; ediţie îngrijită de Pavel Balmuş, Chişinău, 1988;
  • Stihuri, traducere de Virgil Teodorescu, introducere de Paul Cornea, Bucureşti, 1966.

Check Also

George Dumitrescu

George Dumitrescu (22 aprilie 1901, Cocioc, judeţul Ilfov – 30 octombrie 1972, Bucureşti) – poet …

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …