Andrei Ciurunga

Andrei Ciurunga (pseudonimul literar al lui Robert Eisenbraun) (28 octombrie 1920, Cahul, Basarabia) - poet. S-a născut într-o familie de colonişti germani. Tatăl său, Hermann Eisenbraun, a fost profesor de limba germană; mama, Margareta, era născută Mariş. A făcut şcoala primară la Cahul şi liceul la Bolgrad (până în 1939).

A debutat în 1932, în revista Liceului „Ion Vodă” din Cahul, iar editorial, cu volumul de versuri Melancolie (1936). După absolvirea liceului, a fost, succesiv, pedagog în comuna Tartaul de Salcie, în Cahul şi Chişinău. A făcut muncă de redacţie, câţiva ani, la „Raza”, „Basarabia” şi „Basarabia literară”. După război se stabileşte la Brăila, unde lucrează la publicaţiile locale „Expresul”, „Ancheta” şi „înainte”, iar din 1949 se angajează la revista „Flacăra” din Bucureşti.

În 1950 este arestat şi condamnat pentru volumele de versuri Cântece de dor şi de război (1944) şi Poeme de dincoace (1947), fiind deţinut politic de două ori: prima dată la Canal, între anii 1950 şi 1954, şi a doua oară, din 1958, la Balta Brăilei şi Gherla. A fost eliberat în 1964. Până în 1946 a folosit pseudonimul Robert Cahuleanu. A mai semnat Radu Calomfir, Matei Scutaru, Nicu Grădinaru etc.

A mai colaborat la „Bugeacul” (Bolgrad), „Graiul satelor” (Cahul), „Cuvânt moldovenesc” (Chişinău), „Bacăul”, „Curentul literar”, „Prepoem”, „Vremea”, „Revista literară”, „Contemporanul”, „Viaţa românească”, „Argeş”, „Ateneu”, „Ramuri”, „Tomis”, „Tribuna”, „Vatra”, „Apărarea patriei”, „Viaţa militară”, „Urzica”, „Rebus”, „Arici Pogonici”, „Luminiţa”, „Cutezătorii”, „Cadran” şi „Cronica”.

Format în perioada interbelică, Ciurunga a preluat motive şi tehnici de versificaţie din poezia epocii. Sinceritatea exprimării şi dramatismul nesofisticat conferă versului său o sobrietate tulburătoare, cu inflexiuni incantatorii. Spectrul tematic tradiţional - poezie erotică, poezie patriotică şi de război - este completat cu versurile „de la Canal”, de tip folcloric, care, compuse într-un registru grav, au circulat oral printre deţinuţii gulagurilor comuniste. Poezia postbelică semnată de Ciurunga capătă tente filosofice, exprimate prin metafore elocvente. Ciurunga este şi autor de versuri pentru copii: Micul meu atlas (1976), Imn pentru flacăra fără sfârşit (1982) şi Toată ţara-i şcoala mea (1989).

Opera literară

  • Melancolie, Cahul, 1936;
  • În zodia cumpenei, Bolgrad, 1939;
  • Poemele dezrobirii, Chişinău, 1943;
  • Cântece de dor şi de război, Chişinău, 1944;
  • Poeme de dincoace, Brăila, 1947;
  • Decastihuri, Bucureşti, 1968;
  • Vinovat pentru aceste cuvinte, Bucureşti, 1972;
  • Argumente împotriva nopţii, Bucureşti, 1976;
  • Micul meu atlas, Bucureşti, 1976;
  • Echivalenţe, Bucureşti, 1978;
  • Imn pentru flacăra fără sfârşit, Bucureşti, 1982;
  • Gestul împăcării, Bucureşti, 1983;
  • Toată ţara-i şcoala mea, Bucureşti, 1989;
  • Memorii optimiste. Evocări şi versuri din închisori, Bucureşti, 1992;
  • Poemele cumplitului canal, Bucureşti, 1992;
  • Lacrimi pentru Basarabia, Bucureşti, 1995;
  • Ceasuri fără minutare. Poeme din închisoare, Bucureşti, 1996;
  • N-aveţi un surâs în plus?, Iaşi, 1996;
  • Poeme cu umbre de gratii, Bucureşti, 1996;
  • Versuri pentru Ina, Bucureşti, 1996.

Traduceri

  • Stepan Tcaciuc, Arborele vieţii, Bucureşti, 1991 (în colaborare cu Victor Tulbure).

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …