Alexandru I. Amzulescu

Alexandru I. Amzulescu (4 decembrie 1921, comuna Valea Stanciului, judeţul Dolj) - etnolog şi cercetător. Este fiul Mariei (născută Dobrotescu) şi al lui Ion Amzulescu, ţărani.

Face studii secundare la Craiova (1930-1938) şi studii universitare la Facultatea de Litere din Bucureşti (1938-1942), devenind doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1968) cu teza Balada populară din Muscel. Mai întâi profesor secundar în Bucureşti (1948-1951), funcţionează apoi, până la pensionare, în calitate de cercetător, în Institutul de Etnografie şi Folclor din Bucureşti, unde este o vreme şi secretar ştiinţific (1958-1970) sau şef al sectorului de literatură populară şi al sectorului de folclor (1971-1983). A fost redactor-şef al „Revistei de etnografie şi folclor” (1980-1985) şi membru în colegiul de redacţie al revistei „Datini”. Colaborează şi la „Demos” (Berlin), „Limbă şi literatură”, „Memoriile Comisiei de folclor” etc..

În generaţia sa de folclorişti, Amzulescu se distinge prin volumul şi calitatea lucrărilor, ilustrându-se atât în cercetările de teren şi textologie, cât şi în studiile monografice şi în propunerile de sinteză novatoare (teoretică şi practică). Primul său exerciţiu folcloristic, izvorât din cercetarea pasionată de arhivă şi de teren, s-a concentrat în studiul Ion ăl Mare (1963).

Cercetările lui Amzulescu privind cântecul bătrânesc se divid în două etape. Celei dintâi, cuprinsă între anii 1950 şi 1964, îi corespund primele cercetări de teren, studiul amintit, culegerea Vechi cântece de viteji (1956) şi Balade populare româneşti (I-III, 1964; Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române). În cursul acestei etape, Amzulescu a cules în toate judeţele câmpiei dunărene şi a înregistrat pe bandă peste 600 de balade.

Descoperirea unora dintre cei mai buni deţinători ai tradiţiei vii de cântece epice, observarea directă, imprimarea selectivă pe bandă de magnetofon a repertoriului acestora, odată cu notarea a numeroase informaţii, mărturii şi observaţii concrete şi amănunţite asupra personalităţii, repertoriului şi stilurilor, asupra evoluţiei gustului şi a procesului de creaţie, ca şi asupra circulaţiei variantelor în oralitatea vie, au dus la constituirea unei remarcabile surse de informaţie; valoarea ei va creşte pe măsura trecerii anilor, odată cu accentuarea dispariţiei cântecelor bătrâneşti din tradiţia folclorică nemijlocită.

În acelaşi interval, Amzulescu a elaborat şi o metodologie a culegerii şi transcrierii, adecvată relevării specificului genului şi stilului cântecelor epice versificate. În cea de a doua etapă a activităţii sale (1965-1985), aceea a maturităţii ştiinţifice şi a sintezei, Amzulescu procedează la transcrierea susţinută, metodică a celor mai valoroase texte poetice.

O parte dintre acestea au alcătuit florilegiul Cântece bătrâneşti (1974), care cuprinde 107 variante reprezentând 71 de tipuri de cântece fantastice, vitejeşti şi despre Curtea feudală. Volumul reţine atenţia deopotrivă prin orientările moderne propuse de studiul introductiv şi prin noul sistem de transcriere şi editare a baladelor. Adept al punctului de vedere sincretic, Amzulescu ia în considerare ambii factori (poetic şi muzical), care sunt inseparabili şi se înrâuresc reciproc. Lucrarea aduce o contribuţie majoră la cunoaşterea legilor oralităţii cântecului bătrânesc, a „procesului firesc de alcătuire şi desfăşurare a baladei”. Printr-un sistem ingenios, Amzulescu evidenţiază o serie de caracteristici intime ale cântecului bătrânesc, care se manifestă în timpul executării acestuia de către performer.

Este propusă astfel o nouă înţelegere a mişcării cântecului bătrânesc, a alcătuirii sale, a manierelor stilistice ale unor interpreţi de talent (prezentaţi în capitolul Biografii şi repertorii de informatori principali). Cartea stă sub un bine marcat semn al înnoirii în studierea baladei. Cântecul epic eroic. Tipologie şi corpus de texte poetice (1981; Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române) se autorecomandă cu obiectivitate ca fiind „fără îndoială cea mai amplă însumare de izvoare ale cântecului epic”. Deşi este păstrată structura antologiei precedente, se fac corectivele impuse de câştigurile aduse de cercetările ulterioare. Astfel, celor 352 de tipuri de cântece epice cunoscute până atunci li se adaugă acum alte 49 de tipuri şi două subtipuri.

La acelaşi nivel ştiinţific se ridică volumul următor, Balada familială. Tipologie şi corpus de textepoetice (1983). Volumele Cântecul nostru bătrânesc (1986) şi Repere şi popasuri în cercetarea poeziei populare (1989) relevă în Amzulescu un teoretician deschis unei palete foarte largi de probleme.

„Al. I. Amzulescu a desfăşurat o activitate folclorică completă, executând absolut toate operaţiile pe care le pretinde stadiul actual al dezvoltării disciplinei ştiinţifice căreia i s-a dedicat, putându-se spune, fără reticenţe, că este, în acest moment, cel mai bun specialist pe care îl avem pentru domeniul în cauză. Şi mergând mai departe, se poate chiar afirma că Al. I. Amzulescu este cel mai bun specialist al problemelor pe care le pune studiul cântecului nostru epic ce l-am avut vreodată.” (Adrian Fochi)

Opera literară

  • Cântecul epic eroic. Tipologie şi corpus de texte poetice, Bucureşti, 1981;
  • Balada familială. Tipologie şi corpus de texte poetice, Bucureşti, 1983;
  • Cântecul nostru bătrânesc, prefaţă de Iordan Datcu, Bucureşti, 1986;
  • Repere şi popasuri în cercetarea poeziei populare, postfaţă de Iordan Datcu, Bucureşti, 1989;
  • Cântecul popular din Muscel, MCF, tomul IV, 1990, partea II;
  • Valori de patrimoniu ale cântecului bătrânesc din Oltenia, Bucureşti, 2000;
  • Mioriţa şi alte studii şi note de folclor românesc alese din anii 1975-2000, Bucureşti, 2001;
  • Despre obârşii... et quibusdam aliis, Craiova, 2003.

Culegeri şi antologii

  • Ion ăl Mare, Bucureşti, 1963;
  • Balade populare româneşti, I-III, introducerea editorului, Bucureşti, 1964;
  • Vechi cântece de viteji, Bucureşti, 1956 (în colaborare cu Gheorghe Ciobanu);
  • Cântece şi jocuri din Muscel, Bucureşti, 1964 (în colaborare cu Paula Carp);
  • Toma Alimoş. Balade populare româneşti, I-II, Bucureşti, 1967;
  • Cântece bătrâneşti, Bucureşti, 1974;
  • Capodopere ale literaturii populare româneşti, ediţie îngrijită şi prefaţă de Florea Firan, Craiova, 2003.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …