Alexandru Candiano-Popescu

Alexandru Candiano-Popescu (27 ianuarie 1841, Bucureşti - 25 iunie  1901, Târgovişte) - autor de versuri. Este fiul Zincăi Urziceanu, căsătorită cu Dumitru Popescu, poliţai, iar, după moartea acestuia, recăsătorită cu Nicolae Candiano, şi el lucrând în Poliţie. Învaţă într-un pension din Ploieşti, apoi la o şcoală militară din Bucureşti, de unde iese, în 1859, cu gradul de sublocotenent de artilerie. Protejat al lui Al. I. Cuza, conspiră totuşi şi participă la detronarea domnitorului.

Demisionar din armată, se lansează în politică, mai întâi ca publicist. Scoate gazetele „Perseverenţa” (1867-1869) şi „Democraţia” (1869-1871). Ia parte, în 1870, la acţiunea antidinastica vizând răsturnarea lui Carol I şi proclamarea „republicii” din Ploieşti, este arestat, judecat şi achitat. Îşi continuă studiile urmând dreptul în Italia (1871-1874), unde, la Neapole, ia şi doctoratul. Figurează, din 1876-1877, în corpul avocaţilor din judeţul Dolj, este ales deputat, dar, susţinând fervent independenţa deplină a României, se înrolează în 1877 în armată şi participă la luarea Griviţei. Prefect al Poliţiei în 1879, aghiotant regal din 1880 (timp de doisprezece ani), ajunge în 1894 general de brigadă.

Candiano-Popescu, autor de versuri diletant, dar personaj cu oarece aplomb în viaţa publică, s-a văzut primit printre colaboratorii „Literatorului” lui Alexandru Macedonski, ba chiar a fost chemat să citească la Junimea. Două volume, Când n-aveam ce face (1866) şi Ţara (1891), îi adună încercările. În placheta de tinereţe, autorul, influenţat de Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri, îşi plânge sentenţios şi retoric nefericirile, iubirea destrămată. Rarisim, clişeul este abandonat şi se ivesc versuri ceva mai energice, cu o anume inventivitate imagistică.

În Ţara, unde tutelar este spiritul lui Vasile Alecsandri din Ostaşii noştri, Candiano-Popescu narează epigonic, banal, episoade ale Războiului pentru Independenţă, făcând declamator apologia bravurii şi a iubirii de ţară. O „istorie critică”, Războiul neatârnărei (1913), relatând „asaltul şi luarea Griviţei”, şi paginile autobiografice intitulate Amintiri din viaţa-mi, publicate postum în două volume (1944, 1999), au un interes mai mult documentar şi psihologic decât unul literar.

Opera literară

  • Când n-aveam ce face, Bucureşti, 1866; ediţia II, Craiova, 1875;
  • O pagină din istoria resboiului poporului român din anul 1877-1878, Craiova, 1878;
  • Ţara, Bucureşti, 1891;
  • Cuvântări ostăşeşti, Bucureşti, 1901;
  • Războiul neatârnărei. Istorie critică. Asaltul şi luarea Griviţei, Bucureşti, 1913;
  • Amintiri din viaţa-mi, I, ediţie îngrijită de Ion V. Lascăr, Bucureşti, 1944; ediţia I-II, îngrijită şi introducere de Constantin Corbu, Bucureşti, 1998-1999.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …