Al doilea război mondial, un război total

Hitler cucereşte Europa (1939-1941)

La 1 septembrie 1939, trupele germane au invadat Polonia. În 3 septembrie 1939, Franţa şi Anglia au declarat război Germaniei. Astfel, s-a extins în Europa un conflict care debutase de fapt în 1937, în China, şi care a devenit mondial în 1941. Responsabilităţile declanşării celui de al doilea război mondial au fost atribuite pe de o parte politicii agresive a statelor revizioniste Italia, Japonia, Germania, manifestate încă din anii ’30, pe de altă parte politicii conciliatoriste a democraţiilor occidentale care nu s-au opus eficient pretenţiilor puterilor Axei.

În Polonia, Adolf Hitler a folosit tactica războiului-fulger (Blitzkrieg), care consta în înaintarea rapidă a trupelor de uscat susţinute de aviaţie şi de blindate. În 17 septembrie, URSS a atacat la rândul ei Polonia, forţând-o să capituleze după trei săptămâni. Astfel, Polonia a dispărut ca stat şi a fost împărţită între cei doi agresori.

În acest timp, în vestul Europei se desfăşura aşa-numitul „război ciudat”. Aliaţii au adoptat tactica defensivă. Superioritatea lor economică şi maritimă, rezervele coloniale, ajutorul Statelor Unite, capacitatea lor de a impune Germaniei o blocadă i-au determinat pe aliaţi să adopte tactica războiului de lungă durată. Vreme de 9 luni au rămas practic inactivi în spatele celebrei linii fortificate Maginot, având însă şi o motivaţie ideologică. Aliaţii considerau că adevăratul lor inamic era comunismul.

Atunci când URSS a atacat Finlanda, provocând un război care a durat din noiembrie 1939 până în martie 1940, Franţa a propus Angliei o acţiune militară contra sovieticilor care furnizau materii prime germanilor. În final, cele două state s-au pus de acord cu o acţiune militară în Norvegia, pentru ca fierul suedez, care era transportat prin Norvegia spre Germania, să nu mai aprovizioneze industria de armament germană. Acţionând fulgerător, Hitler a ocupat în câteva zile Danemarca şi Norvegia.

În vestul Europei, războiul s-a declanşat la 10 mai 1940, când Germania a invadat Belgia şi Olanda. După cucerirea celor două state, a fost atacată Franţa. Armata franco-britanică încercuită la Dunkerque a fost evacuată cu greutate. La 10 iunie, Franţa a fost atacată şi de Italia, iar la 14 iunie germanii au ocupat Parisul. Noul guvern condus de mareşalul Petain a semnat la 22 iunie 1940 armistiţiul cu germanii de la Rethondes. Astfel, Franţa a fost îngenuncheată în doar cinci săptămâni.

Din iulie până în octombrie 1940 a avut loc „bătălia Angliei”, prin care Hitler dorea să-şi asigure superioritatea aeriană pentru a putea invada Marea Britanie şi a-i anihila potenţialul militar şi strategic. Beneficiind de radare şi de avioane mai bune (celebrele Spitfire şi Hurricane), englezii conduşi din 10 mai de premierul Winston Churchill au rezistat atacurilor aeriene germane, determinând astfel prima cotitură majoră în mersul războiului.

Englezii au luptat pe trei fronturi:

  • pe frontul aerian în „bătălia Angliei”;
  • pe mare în „bătălia Atlanticului”, unde submarinele germane încercau să instituie o blocadă în jurul insulelor britanice;
  • în Africa, unde au cucerit posesiunile coloniale italiene: Libia, Etiopia şi Somalia. Pentru a-l ajuta pe Mussolini, Hitler a invadat Iugoslavia în primăvara anului 1941, apoi Grecia şi, în final, a trimis o armată de intervenţie în Africa, celebra Afrika Korps, condusă de generalul Erwin Rommel, având misiunea să-i alunge pe englezi din Libia.

În 22 iunie 1941, pentru a elimina regimul sovietic şi pentru a procura resursele naturale necesare Germaniei, Hitler a atacat URSS. În decembrie 1941, trupele germane au ajuns la porţile Leningradului şi ale Moscovei. La 7 decembrie 1941, Japonia a atacat flota americană din Pacific care avea baza la Pearl Harbor. Războiul s-a extins astfel la nivel mondial. Japonia domina o zonă imensă, de circa 50 de milioane kmp, din Asia de sud-est şi din zona Pacificului.

Un război total

În comparaţie cu primul război mondial, în conflictul din perioada 1939-1945 a fost implicat un număr mai mare de combatanţi (61 de ţări şi 110 milioane de soldaţi faţă de 27 de ţări şi 70 de milioane soldaţi în primul război mondial), iar aria de desfăşurare a fost mult mai mare. Doar continentul american a evitat ravagiile directe ale războiului. A crescut capacitatea de distrugere a armelor. Distanţele fiind foarte mari, a sporit foarte mult rolul aviaţiei. Pe lângă avioane, un rol decisiv au jucat tancurile, submarinele, iar în zona Pacificului portavioanele. Către sfârşitul războiului au apărut rachetele şi bomba atomică.

Mobilitatea economică a crescut, de asemenea, în special în Marea Britanie, datorită coloniilor sale, şi în Statele Unite, care în 1941, prin Legea de împrumut şi închiriere, au început să livreze armament şi să acorde credite Angliei, în URSS, toată populaţia a fost mobilizată în serviciile civile. Producţia de război germană a sporit graţie recrutării a circa 7 milioane de muncitori străini. Războiul a fost total şi pentru faptul că implicarea civililor a fost foarte mare. De pildă, raidurile aeriene au multiplicat enorm numărul victimelor din rândul civililor.

Pearl Harbor

Atacul japonez a fost lansat de avioanele purtate de portavioane. 8 cuirasate ale flotei americane din Pacific, 3 crucişătoare şi 159 de avioane au fost distruse. Au murit 2.334 de oameni şi 1.341 au fost răniţi. Doar portavioanele americane aflate în larg au scăpat de distrugere.

România în timpul celui de-al doilea război mondial

La începutul războiului, România a acordat un substanţial ajutor Poloniei, deşi se declarase ţară neutră. În vara anului 1940, România a suferit grave pierderi teritoriale, însumând 100.000 kmp cu o populaţie de aproximativ 7 milioane de locuitori. Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost anexate de URSS, nord-vestul Transilvaniei a fost luat de Ungaria horthystă, iar Cadrilaterul a revenit în urma unor negocieri Bulgariei.

Compromis de aceste eşecuri ale politicii externe, Carol al II-lea a abdicat şi a părăsit ţara. Generalul Ion Antonescu a preluat puterea. El s-a aliat cu Germania şi cu Italia în speranţa reîntregirii ţării. La 6 septembrie 1940, România a devenit stat naţional-legionar. Ulterior, o misiune militară germană a intrat în ţară pentru a lua sub control zona petrolieră din valea Prahovei.

Alianţa lui Antonescu cu legionarii nu a durat decât până în ianuarie 1941, când legionarii au declanşat o rebeliune împotriva lui Antonescu care s-a sfârşit cu înfrângerea şi înlăturarea lor din viaţa politică. România a intrat în război la 22 iunie 1941, odată cu atacul german împotriva URSS. După eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei, armata română a continuat războiul antisovietic.

Check Also

Războiul pentru independenţa naţională a României

Cucerirea independenţei naţionale în anul 1877 este unul dintre cele mai de seamă evenimente din …

Urmările războiului ţărănesc din 1514 condus de Gheorghe Doja

Războiul general al ţărănimii, cum îl numeşte Friedrich Engels, s-a terminat prin înfrângerea răsculaţilor şi …

Finanţarea, înzestrarea şi aprovizionarea armatei române în timpul Războiului de Independenţă

Refuzul puterilor europene de a recunoaşte independenţa României a demonstrat încă odată că singura cale …

Războaiele strâmtorilor purtate de Genova şi Veneţia

Importanţa economică a bazinului Mării Negre avea în mod necesar să-i sporească interesul pe plan …

Războiul antiotoman condus de Mihnea al III-lea (1659)

Mihnea al III-lea, domnul Ţării Româneşti, era un grec constantinopolitan care se pretindea fiul lui …