Akposso

Akposso este o populaţie din sud-vestul statului african Togo, locuind în munţi şi în câmpiile premontane, vestite pentru rodnicia lor (circa 60.000 de persoane).

Reprezintă grupul cel mai important din regiune, cuprinzând cinci subgrupuri (litime, ouroui, ikponou, logbo şi ouma).

Sunt agricultori (fonio, culturi cu caracter comercial de cafea şi cacao), iar unii dintre ei sunt fierari pricepuţi.

Sunt patrilineari şi patrilocativi, organizaţi în clanuri totemice.

Trăiesc în comunităţi săteşti independente unele de altele, din rândid cărora se aleg căpeteniile (oloiika), care nu au o putere politică reală.

Ca şi în alte cazuri, politeismul tradiţional se menţine alături de creştinismul de dată recentă.

Akposso vorbesc o limbă kwa.

Istoric

Se consideră că au trăit un timp în legendarul oraş-stat evhe Notse. Apoi, împinşi de războaiele din regiune s-au aşezat (la mijlocul secolului al XVIII-lea) pe teritoriul lor actual.

Au reuşit să-i învingă (la sfârşitul secolului al XVIII-lea) pe invadatorii ashanti în bătălia de la Akposso Koubi, oraş în Ghana de astăzi pe care ei îl consideră vatra din care s-au răspândit.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …