Adunările obşteşti (congregaţiile generale) din Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea

Adunările obşteşti ale Transilvaniei erau de mai multe categorii şi au suferit transformări în decursul timpului. De obicei, ele erau adunări cu caracter judiciar; mai rar, se ocupau şi cu alte probleme, economice sau administrative, ca: reglementarea raporturilor dintre biserică şi nobilime cu privire la dijmele eclesiastice, problema vămilor feudale, verificări de acte de danie etc.

Uneori, în legătură cu caracterul lor judiciar, puteau să aibă şi unul legislativ; cunoaştem un singur caz în această privinţă, pe cel menţionat la 8 mai 1342, când se acordă nobilimii dreptul de judecată asupra iobagilor. Convocarea congregaţiilor nobilimii din comitatele Transilvaniei voievodale era motivată uneori şi prin necesitatea de a înfrâna pe „tâlhari” şi „răufăcători”, precum şi pe alţi „tulburători”, prin aceşti termeni nobilimea numind, în general, pe ţăranii care luptau împotriva exploatării.

Adunările obşteşti din Transilvania erau convocate în mod obişnuit de voievod; puteau fi convocate însă şi de rege sau, mai rar, de vicevoievod. Ele corespundeau adunărilor comitatelor apusene, întrunite uneori tot de rege, dar de regulă de către palatin sau vicepalatin. Prima menţiune cunoscută despre cele din Transilvania datează din 1288, din timpul lui Lorand Borşa, unul dintre cei mai puternici voievozi; e vorba de o adunare obştească a „nobilimii ţării Transilvaniei”, convocată lângă Turda de vicevoievod, în numele voievodului.

Majoritatea „congregaţiilor generale” următoare, din secolul al XIV-lea şi de la începutul celui următor, prezintă sau dezvoltă caracteristicile acestei adunări din 1288. Din adunări ţinute la început în mod neregulat, după 1320, în urma măsurilor administrative ale lui Carol Robert şi a întăririi puterii regale, ele au devenit adunări judiciare, unde rolul principal îl juca nobilimea celor şapte comitate transilvănene. Aceste adunări se ţineau de obicei lângă Turda, anual sau chiar de două ori pe an. Prin atare adunări, voievodul ţinea în supraveghere nobilimea comitatelor.

În afară de nobilimea celor şapte comitate, la adunările obşteşti luau parte deseori şi alte elemente interesate în procesele sau în celelalte treburi dezbătute acolo: secuii şi saşii, precum şi „oamenii de orice stare şi seamă din părţile Transilvaniei”, „nobili şi nenobili”, „prelaţi, baroni, nobili şi ceilalţi oameni de orice condiţie, având posesiuni”. Aceste adunări aveau, deci - ca toate adunările similare din evul mediu - un pronunţat caracter de clasă, deoarece la ele nu participa ţărănimea iobagă, lipsită de proprietate funciară şi supusă jurisdicţiei senioriale.

Deşi românii alcătuiau majoritatea populaţiei din Transilvania, ei nu participau, în genere, la aceste congregaţii, fiind în cea mai mare parte aserviţi. Uneori sunt menţionaţi însă printre participanţi şi românii - desigur cnezi şi alţi oameni liberi - precum şi reprezentanţii târgurilor şi oraşelor, când acestea aveau procese sau alte interese de susţinut. Românii sunt amintiţi, astfel, la congregaţia generală din 1355, ţinută la Turda, la care au participat „toţi prelaţii, baronii, nobilii, secuii, saşii, românii şi ceilalţi oameni de orice stare sau seamă, aşezaţi şi aflători în... părţile Transilvaniei”.

În timp ce adunările la care participa numai nobilimea erau convocate de voievod din proprie iniţiativă, în virtutea atribuţiilor sale, cele la care luau parte şi alte pături şi categorii sociale sau etnice erau convocate de el - sau, în mod excepţional, de alţi mari demnitari - numai din porunca regelui. În unele cazuri, când regele călătorea prin ţară, convoca personal adunări obşteşti lărgite, cu caracter judiciar, asemănătoare celor palatinale. Astfel, în martie 1291, Andrei al III-lea a ţinut la Alba Iulia o adunare cu „nobilii, saşii, secuii şi românii din părţile Transilvaniei”, pentru „îndreptarea stării lor”. În secolul următor, regele Ludovic I a prezidat, în 1366, o congregaţie generală la Turda, la care a luat parte şi voievodul.

În afară de adunările de la Turda, voievodul sau vicevoievodul mai convocau din proprie iniţiativă - după cum arată câteva mărturii dintre anii 1330 şi 1340 - şi congregaţii ale nobilimii din două sau trei comitate învecinate. Uneori sunt amintite şi adunări ţinute pe districte şi convocate de voievod, vicevoievod sau chiar de rege. La 1 iunie 1360, a fost convocată de vicevoievod o congregaţie a „obştii cnezilor şi a oamenilor de orice altă stare sau seamă” din districtul Haţegului, „pentru restabilirea drepturilor” lor, iar în 1428, regele Sigismund de Luxemburg a ţinut o adunare obştească cu nobilimea, cnezii şi cei de altă stare” din districtul românesc al Mehadiei. O adunare obştească deosebită se cunoaşte şi în cazul saşilor; ea era ţinută la Sibiu, în 1372, din porunca regelui Ludovic I, de voievodul Transilvaniei, „cu obştea saşilor celor şapte scaune”.

În ceea ce priveşte comitatele apusene, palatinul sau, mai rar, un alt mare dregător, convocau şi ei-dar numai din însărcinarea regelui - adunări obşteşti, la care luau parte reprezentanţi din mai multe comitate. De altminteri, în secolele XIV-XV, aceste comitate îşi ţineau adesea, pe lângă congregaţiile palatinale, şi propriile lor adunări generale, întrunite de comite sau vicecomite, asistat de juzii nobililor, la început din proprie iniţiativă, apoi din mandat regal.

Aceste adunări se ţineau pentru judecarea pricinilor mai importante ale nobilimii locale, care depăşeau competenţa scaunului de judecată al comitatului, probabil şi pentru judecarea pricinilor urgente, care nu puteau li amânate până la călătoriile periodice ale palatinului, făcute cam din doi în doi ani, iar de la sfârşitul secolului al XIV-lea la intervale şi mai mari. Comitele de Timiş, care, de obicei, reunea sub autoritatea lui şi o serie de comitate vecine (Caraş, Cenad, Arad, Zarand etc.), ţinea congregaţii pentru teritoriile respective, iar banul Severinului cu nobilii şi cnezii districtelor româneşti de sub jurisdicţia sa.

Pe la mijlocul secolului al XV-lea, în locul congregaţiilor voievodale, au apărut „congregaţiile generale ale nobilimii” sau „ale locuitorilor ţării” (de fapt, ale stărilor privilegiate). Aceste adunări nu mai aveau, însă, numai un caracter judiciar. Întrunite prima oară în 1437, cu scopul de a lua măsuri pentru reprimarea răscoalei de la Bobâlna, nobilimea maghiară şi păturile înstărite ale secuilor şi saşilor - devenite „stări” privilegiate - se adunau din când în când, din iniţiativă proprie, la Turda sau la Mediaş, pentru luarea de hotărâri comune, în vederea apărării poziţiei lor privilegiate faţă de masele exploatate (întocmirea unor statute, votarea de subsidii, strângerea de trupe etc.).

Dacă până la 1437 puteau să participe la congregaţiile generale şi cnezii şi voievozii români, după această dată ele devin adunări exclusive ale acestor trei „stări” privilegiate, dintre români participând numai cei care ajunseseră în rândurile nobilimii. Deşi populaţie majoritară în Transilvania, românii erau excluşi astfel de la viaţa politică a ţării.

Dintre categoriile de adunări obşteşti de care a fost vorba mai sus, cele mai importante pentru dezvoltarea autonomă a Transilvaniei au fost congregaţiile voievodale lărgite, care au contribuit la strângerea legăturilor dintre clasele dominante ale populaţiilor conlocuitoare, sub conducerea voievodului. Ele sunt o formă premergătoare a dietelor din secolul al XVI-lea, diete cu care o parte a vechii istoriografii a identificat, în chip greşit, toate aceste adunări obşteşti.

Check Also

Ecoul Războiului de Independenţă în Transilvania

Războiul de Independenţă purtat de România în 1877-1878 a avut un puternic ecou în Transilvania, …

Clasele şi păturile sociale din Transilvania în perioada 1849-1867

Ţărănimea Procesul de diferenţiere a ţărănimii, început încă înainte de evoluţia din 1848, s-a accentuat …

Industria în Transilvania (1822-1847)

În deceniile premergătoare revoluţiei burgheze, chiar şi unii stăpâni de moşie care urmăreau lărgirea pieţei …

Adâncirea crizei feudale în Transilvania. Încercări de reforme (1822-1847)

În deceniul al treilea din secolul al XIX-lea, Imperiul habsburgic continuă să rămână sub raportul …

Consolidarea voievodatului Transilvaniei şi lupta antiotomană a ţărilor române sub conducerea lui Iancu de Hunedoara (1441-1456)

În prima jumătate a veacului al XV-lea, primejdia cotropirii otomane a început să ameninţe direct …