Adolphe Clarnet

Adolphe Clarnet (pseudonimul literar al lui Adolf Burah Cuperman) (1877, Turnu Severin - 22 noiembrie 1937, Bucureşti) - gazetar.

Provenind dintr-o familie de evrei săraci, Clarnet face clasele primare şi apoi liceul în oraşul natal. Îl interesează încă de pe acum ideile socialiste, manifestările la care ia parte (întruniri, congrese) atrăgându-i, în 1899, expulzarea. Aproape un deceniu şi jumătate va dura exilul la Paris, răstimp în care cunoaşte scriitori celebri, cum ar fi Anatole France şi Francis Carco, publică prin gazete, se agită la adunări mai mult sau mai puţin anarhiste. În urma unor intervenţii, i se permite, în 1914, să revină în ţară. Departe de a exhiba o figură de nihilist, inspiră simpatie prin felul de a fi, cuviincios şi delicat în maniere. Ca pentru a alunga imaginea indigenţei de odinioară, se îmbracă bine, chiar elegant, melonul şi monoclul dându-i un aer desuet. O siluetă ca din alte vremuri, într-o epocă în care altminteri, ca ziarist, e bine ancorat.

După debutul în „Lumea nouă”, semnând de obicei Clarnet (rar, cu iniţiale: A.C., C.) sau fără a-şi pune iscălitura, a colaborat cu anchete (literare, politice - îndeosebi la „Facla”) şi reportaje, interviuri, cronici teatrale, plastice, muzicale, recenzii, pertinente comentarii pe teme externe, vioaie însemnări pe marginea unor probleme la ordinea zilei, traduceri la „Gazeta Mehedinţului”, „Dreptatea”, „Tribuna”, „Ţara noastră”, „L’Independance roumaine”, „Naţionalul”, „Adevărul”, „Izbânda”, „L’Orient”, „Rampa”, „Aurora”, la care a lucrat ca redactor, „Propilee literare”, „La Nation roumaine”, „Vremea”, „Politica”, „Şantier”, „Cuvântul liber”, „Gazeta” etc. A condus publicaţiile „Se zice...” (1922-1923), revistă săptămânală ilustrată, şi „Bucarest” (1932-1933), hebdomadar politic, literar, social.

Clarnet, care nu s-a simţit niciodată scriitor, a fost un gazetar de luat în seamă. A şi ajuns, de altfel, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti. Scria bine, cu incisivă dezinvoltură, întotdeauna informat şi păstrând în genere o cumpănă a judecăţii. Se mai inflama din când în când, ca în riposta dată lui A.D. Xenopol, Les Juifs roumains (1903), succint expozeu asupra chestiunii evreieşti la noi. Lepădând afabilitatea surâzândă, socialistul cu gambetă scoate aici câteva scrâşnete. Dar îndeobşte e volubil şi sagace, un atu al comentariilor sale fiind bunul simţ. Asistând, în calitate de cronicar teatral, la un şir de premiere, constată că mizanscenele sunt covârşite de „furoarea decorului şi a regiei”, pentru că unii regizori, socotindu-se „alfa şi omega”, transformă textul într-un pretext extravagant pentru exhibiţiile lor.

Cronicile lui au şi valenţe de interpretare literară, cu ascuţimi psihologice. Cu vervă persiflantă, recurgând la antifrază sau vorbind pe şleau, publicistul atacă şi alte subiecte care îi incită nervul critic: politicianismul (încondeind cutare şmecher, farsor sau panglicar), grotescul unor şedinţe parlamentare, criza morală a presei, năravurile unor literaţi, acestea şi altele compunând pitorescul strident care frapează pe oricine nimereşte în „ţara tuturor anomaliilor”. Convingerile din adolescenţă îşi păstrează intactă seducţia, Clarnet, căruia i se pare că desluşeşte „glasul revoluţiei”, aşteptând cu înfrigurare „ceasul proletariatului”.

„Forţa magnetică a socialismului” este invocată şi în reconstituirea encomiastică a pateticei existenţe a lui Jean Jaures (Cuvinte despre Jean Jaures, 1934). Partizan al intervenţiei, la izbucnirea primului război mondial, Clarnet scoate o broşură, Cu cine ? (1914), în care strânge la un loc opiniile unor fruntaşi ai vieţii culturale şi ştiinţifice (Dimitrie Anghel, George Diamandy, Ioan Cantacuzino, Constantin Rădulescu-Motru, Ioan Al. Brătescu-Voineşti, A.D. Xenopol etc.), solicitaţi să se pronunţe asupra atitudinii pe care România s-ar cuveni să o adopte faţă de forţele aflate în conflict. Răspunsurile îi definesc pe cei intervievaţi, decupajul operat de reporter fiind înlesnit de ochiul său de portretist.

Avea, într-adevăr, o anume înclinaţie în acest sens, rememorările lui pariziene, din mirobolanta „împărăţie a Boemei” de pe malurile Senei, mişunând de figuri aparte. Rataţi, trăsniţi, fanfaroni, firi melancolice şi apariţii funambuleşti, vagabonzi de geniu şi alte ciudate, ieşite din comun specimene se perindă prin birturi, berării, cârciumi, cu iluziile şi eşecurile lor, dispuşi la spovedanii care mai că îi transformă în personaje de proză scurtă. Sunt prinse în ramă şi personalităţi cum ar fi Georges Clemenceau, Aristide Briand, Andre Antoine, Jules Romains, Jean Moreas, Jules Renard, Max Jacob, schiţate cu un condei nu lipsit de agerimi scriitoriceşti.

Şi, în orice caz, apt de subţirimi de moralist, cum lasă să se întrevadă pseudojurnalul Mărturisiri de fecioară în ritm de charleston (1935). O suită de afectuoase evocări se înşiruie în Mitif, poetul florilor (1929), toate privindu-l pe Dimitre Anghel, conturat ca un personaj capricios, cu reacţii nevrotice, trăind în febre şi expus mereu derivei amoroase. Cărticica lui Clarnet e mărturia unei accentuate vocaţii de prieten.

Opera literară

  • Les Juifs roumains, Paris, 1903;
  • Cu cine?, Bucureşti, 1914;
  • Mitif, poetul florilor, Bucureşti, 1929;
  • Cuvinte despre Jean Jaures, Bucureşti, 1934;
  • Mărturisiri de fecioară în ritm de charleston, Bucureşti, 1935.

Traduceri

  • Anatole France, Afacerea Crainquebille, Lyon-Paris, 1904;
  • I.L. Caragiale, Le Cierge de Pâques, Paris, 1912;
  • Jerome şi Jean Tharaud, Umbra crucii, Bucureşti, 1922;
  • Andre Maurois, Eduard VII şi vremea lui, Bucureşti, 1934.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …