Adam Bede, de George Eliot (comentariu literar, rezumat literar)

George Eliot (pseudonimul literar al lui Mary Ann Evans) (22 noiembrie 1819, Nuneaton, Marea Britanie - 22 decembrie 1880, Chelsea, Londra, Marea Britanie) - scriitoare.

  • Titlul original: Adam Bede
  • Prima ediţie: 1859

Acţiunea romanului se desfăşoară în centrul Angliei la începutul veacului al XIX-lea. Eroul eponim, un tâmplar, este îndrăgostit de Hetty Sorel, fluşturatică, superficială şi înfumurată. Ea este sedusă de Arthur Donnithorne, un nobil local arătos, dar iresponsabil, care o părăseşte la puţin timp după ce o lasă gravidă.

Drama centrală rezidă în redarea captivantă a călătoriei fără rezultat a lui Hetty în căutarea iubitului, infanticidului comis de ea şi confesiunii emoţionante pe care o face verişoarei ei, Dinah Morris. Mărturisirea, într-un moment intim de comunicare şi simpatie interpersonală, constituie apogeul simbolic şi moral al cărţii.

Umanismul agnostic al lui Eliot îi permite să păstreze - fără a fi credincioasă în sens spiritual - schema etică creştină a mărturisirii păcatelor, iertării şi ispăşirii. În acest moment, romanul trece de la fidelitatea documentară, la un stil elevat ce invocă necunoscutul şi sublimul, într-adevăr, romanul este populat de personaje rurale schiţate cu dragoste, dar devine mai captivant în momente ca acestea, când limbajul realismului se transformă.

În pofida sugerării unui „dincolo” de viaţa de zi cu zi, impulsul „realist” al romanului aduce în prim-plan subordonarea dorinţelor proprii acceptării îndatoririlor momentului şi locului. Cititorul contemporan ar putea găsi concluzia cam greu de înghiţit, dar acest roman emoţionant şi convingător, cu o naraţiune plină de viaţă, oferă încă multe satisfacţii cititorului.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …