Activitatea atelierelor monetare în Dobrogea romană (secolele I-III d.Hr.). Relaţiile de „marfă-bani”

Viaţa economică în Dobrogea romană poate fi urmărită de asemenea atât prin cercetarea activităţii atelierelor monetare din oraşele pontice, cât şi prin studierea circulaţiei monetare în regiunea Dunării de Jos. Relaţiile de marfă-bani, specifice orânduirii sclavagiste greco-romane în raport cu epoca anterioară, ajung în această regiune la cea mai mare dezvoltare a lor în secolul II şi în prima jumătate a secolului următor.

Începând cu mijlocul secolului al III-lea d.Hr., ele reflectă tot mai mult grava criză social-economică prin care trece întreg imperiul roman în această vreme. Activitatea monetară a oraşelor pontice începuse din momentul în care ele deveniseră centre de producţie de mărfuri. Pe măsură ce aristocraţia tribală, începând mai ales cu perioada macedoneană, se dovedise tot mai aptă pentru relaţiile de marfă-bani, economia monetară pătrunsese tot mai adânc în mediul geto-dacic şi traco-scitic. Acest fapt a provocat nu numai un aflux al monedei greceşti şi macedonene în regiunea Dunării de Jos, dar şi o activitate sporită a atelierelor monetare din Histria, Callatis şi Tomis.

în momentul cuceririi romane, oraşele pontice se găseau la capătul unei lungi crize de ordin economic şi politic, reflectată atât de izvoarele scrise arheologice, cât şi de sărăcia emisiunilor monetare din secolul I î.Hr. „Hotărnicia” lui M. Laberius Maximus califică starea în care se găsea Histria în cursul secolului I d.Hr. cu termenul deosebit de grăitor de „astenie”, de slăbiciune economică. Aşa s-ar putea explica, cel puţin pentru Histria, faptul că activitatea atelierului său monetar nu a fost reluată imediat după anexare. Fără să se găsească în aceeaşi stare, celelalte două oraşe pontice, Callatis şi Tomis, nu mai bat nici ele monedă, până în epoca imperială romană.

Acest fapt a fost pus în legătură cu cucerirea romană, care nu a acordat decât ceva mai târziu oraşelor pontice dreptul de a bate din nou monedă proprie. Chiar atunci când ele capătă acest drept, nu mai putea fi vorba de monede de aur sau argint, care potrivit legilor romane, constituiau un drept exclusiv al împăratului. Ca şi toate celelalte oraşe greceşti supuse de romani, atelierele oraşelor pontice au dreptul de a bate în epoca imperială monedă de bronz, necesară pieţii comerciale locale. Tranzacţiile comerciale mai însemnate se fac de acum înainte numai cu moneda oficială a statului roman, care îşi rezerva, pe această cale, însemnate beneficii financiare.

De altminteri, nici moneda de bronz grecească nu a fost lăsată în epoca imperială la voia fiecărui oraş în parte. Atât din punct de vedere al emisiunilor monetare, cât şi din acela al iconografiei lor, monedele din oraşele greceşti supuse imperiului trebuie să ţină seama de dispoziţiile statului roman, comunicate lor prin guvernatorul provinciei în care se găseau ele. Redeschiderea însăşi a atelierelor monetare din oraşele pontice nu s-a făcut la întâmplare. Oraşele respective au căpătat rând pe rând acest drept în urma unei cercetări şi aprobări speciale. Aşa se explică faptul că Tomis şi Callatis bat din nou monedă în secolul I d.Hr., pe când Histria de-abia în secolul următor.

Fără îndoială că această aprobare, ca şi cererea oraşelor pontice înseşi, reflectă o anumită situaţie economică. Într-adevăr, atât documentele epigrafice, cât şi descoperirile arheologice stau mărturie că în secolul II d.Hr. oraşele pontice se găseau din nou într-o stare prosperă. Nu e o întâmplare că tocmai în această perioadă ele încep din nou să bată monedă proprie, fie şi în sectorul limitat al monedei de bronz. Varietatea emisiunilor, ca şi numărul monedelor din această perioadă descoperite până acum, constituie o probă evidentă de faptul că moneda de bronz a oraşelor pontice corespundea unei necesităţi economice, izvorâtă din accentuarea relaţiilor de marfă-bani.

Activitatea monetară autonomă a oraşelor pontice încetase odată cu campania lui Lucullus în anii 72-71 î.Hr. Chiar dacă stăpânirea romană nu s-a impus în această vreme în sensul strict al cuvântului, este totuşi foarte probabil că încetarea activităţii atelierelor monetare pontice trebuie pusă în legătură cu noua situaţie politică de la Dunărea de Jos. Acest lucru apare cu atât mai evident cu cât, chiar în vremuri încă şi mai grele din punct de vedere economic şi politic, ca de pildă la începutul secolului I î.Hr., oraşele pontice continuaseră să bată monedă de argint şi de aur, tocmai fiindcă această activitate îşi păstra întreaga sa însemnătate economică şi politică.

Faptul că după stabilirea supremaţiei romane asupra acestei regiuni, oraşele pontice nu-şi reiau de îndată această activitate, în ciuda condiţiilor politice mai prielnice şi a înviorării vieţii lor economice, pare a justifica concluzia că, în acest domeniu, statul roman a impus multă vreme o întrerupere a vechiului drept al oraşelor greceşti de a bate monedă proprie. Atunci când ele au recăpătat acest drept, limitat numai la monedă de bronz, se constată o atât de mare frecvenţă a emisiunilor monetare, încât e firesc să tragem concluzia că aceste monede, fie ele şi de bronz şi deci limitate la nevoile vieţii de toate zilele, reprezentau o necesitate economică atât pentru piaţa comercială a regiunii, cât şi pentru veniturile, desigur modeste, ale oraşelor respective.

Este clar că frecvenţa monedelor de bronz, descoperite pe tot cuprinsul Dobrogei, oglindeşte pătrunderea formelor economiei monetare într-o măsură necunoscută în epoca anterioară în mediul urban şi rural dobrogean, tot mai apt pentru relaţiile de marfă-bani. Acest fenomen se găseşte într-un raport direct cu creşterea producţiei simple de mărfuri, ce se dezvoltă nu numai în vechile oraşe pontice, dar şi în noile centre urbane întemeiate în Dobrogea în vremea stăpânirii romane.

Primele monede de bronz din epoca romană au fost bătute de oraşele Tomis şi Callatis în secolul I d.Hr. Faptul acesta trebuie pus în legătură cu situaţia privilegiată a primului dintre aceste două oraşe, devenit încă din primii ani ai acestui veac reşedinţă a unui praefectus orae maritimae, iar, în cazul celui deal doilea, cu situaţia sa economică încă destul de bună. În epoca lui Antoninus Pius (138-161 d.Hr.) bate monedă Histria. Este adevărat că există o serie de monede de bronz ce datează tot din epoca romană, deşi nici nu reproduc chipul împăratului, nici nu amintesc numele său în legendă. După stilul şi tehnica lor, aceste monede nu par a fi. mai vechi decât cele care poartă efigia imperială. Numărul emisiunilor monetare pontice creşte în a doua jumătate a secolului II, continuând până în epoca Severilor, care, aşa cum se va vedea mai jos, reprezintă ultima epocă de înflorire a Dobrogei romane.

Deşi oraşele pontice care fac parte în epoca romană din acea uniune cunoscută sub numele de pentapolis sau hexapolis, nu au bătut monedă comună şi nici nu amintesc pe monedele lor afilierea lor în jurul unei metropole comune, se poate totuşi remarca faptul că emisiunile din perioada romană se încadrează într-un sistem comun de valori monetare. Semnul distinctiv al monedelor de bronz de diferite valori este reprezentat prin literele greceşti, B, T, A şi E. În special monetăria tomitană a respectat cu stricteţe imprimarea acestor semne distinctive de valori monetare. Unitatea de valoare a acestor monede de bronz poartă numele grecesc de assarion, cântărind circa 2,5 g şi corespunzând unităţii monetare romane cunoscută sub numele de as. În epoca lui Gordianus al III-lea, oraşul Tomis bate, în chip excepţional, medalioane de bronz în greutate de 25 g, în valoare de zece assaria.

În condiţiile crizei generale a societăţii sclavagiste din secolul III d.Hr., agravată în Dobrogea de situaţia politică şi militară de la frontiera Dunării de Jos, a încetat şi activitatea monetară a oraşelor pontice. Ultimele monede din Dobrogea romană sunt bătute în epoca lui Gordianus al III-lea (238-244 d.Hr.) şi Filip Arabul (244-249 d.Hr.). Încetarea emisiunilor monetare pontice constituie astfel încă unul dintre simptomele cele mai vizibile ale gravei crize de ordin economic şi social prin care trece Dobrogea romană în secolul III d.Hr.

Check Also

Monumentele arhitectonice din oraşele greco-romane din Dobrogea

Ruinele monumentale descoperite în oraşele pontice dovedesc, pe de altă parte, că şi în aceste …

Dobrogea în timpul stăpânirii romane

Prin poziţia sa geografică şi strategică, Dobrogea romană constituie un adevărat bastion, a cărui importanţă …

Distribuţia proprietăţii în Dobrogea romană

Aşa cum s-a amintit mai sus, în satele din Dobrogea romană au apărut un mare …

Noi oraşe romane în Dobrogea

Urmele arheologice şi epigrafice descoperite în cele mai multe dintre aceste localităţi dovedesc ca, pe …

Finanţele statului, încercările de reformă şi dările în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVIII-lea

Impozitele În ce priveşte înmulţirea şi creşterea impozitelor, aceasta nu se poate tăgădui, căci doar …