Din bogata, diversa şi valoroasa moştenire ştiinţifică lăsată de Gheorghe I. Brătianu, sinteza sa asupra rolului Mării Negre în Antichitate şi Evul Mediu ocupă un loc cu totul aparte în istoriografia românească, constituind în acelaşi timp o operă de notorietate în istoriografia mondială.

În această lucrare, apărută după moartea sa, autorul pune accent nu atât pe întinderea marină cât mai ales pe teritoriul din jurul său, pe implicaţiile majore ale existenţei Mării Negre asupra spaţiului limitrof şi îndeosebi asupra regiunilor româneşti.

Potrivit lui Gheorghe I. Brătianu, istoria românilor nu poate fi înţeleasă fără a se ţine seama de influenţele şi interdependenţele din zona în care aceştia au vieţuit - o zonă de răscruce a civilizaţiilor şi negoţului, dar şi una a invaziilor şi războaielor.

De aceea el prezintă trecutul traco-dacic, daco-roman şi românesc, din cele mai vechi timpuri până în Evul Mediu timpuriu, în larga desfăşurare a istoriei continentale, cu un accent puternic asupra Mării Negre.