Monthly Archives: ianuarie 2018

Inventarea cărămizii

Cărămida nu pare cine ştie ce atunci când ne uităm la ea. Având, în general, o formă dreptunghiulară, aceasta a variat ca dimensiuni între cea uşor de ţinut în mână (foarte populară în timpul luptelor de stradă) şi cea enormă, folosită la construirea piramidelor egiptene, despre care se crede că putea fi transportată doar prin efortul simultan al mai multor sute de sclavi. Nu este spectaculoasă, fiind adesea folosită cu sens metaforic pentru a descrie o persoană limitată şi încăpăţânată. Aşezată însă lângă alte cărămizi, luând, de-a lungul istoriei, forma a nenumărate structuri, mai ales în mâinile unor zidari pricepuţi, …

Read More »

Inventarea camerei de filmat cinematografice

Este imposibil de măsurat impactul pe care l-a avut cinematografia asupra lumii. Filmele reprezintă o parte integrantă atât de semnificativă a culturii moderne, încât au ajuns să dicteze de cele mai multe ori moda şi capriciile tinerilor, influenţând, de asemenea, extrem de profund sistemul nostru de valori şi de preferinţe. Filmele nu sunt, de fapt, decât nişte fotografii care se succed prin faţa ochilor noştri cu o viteză atât de mare, încât nu putem observa când una dintre ele este îndepărtată şi înlocuită cu alta. Astfel, aceste imagini par a fi în mişcare, în timp real. Acest fenomen poartă numele …

Read More »

Inventarea calculatorului

Dacă timpul costă bani, atunci calculatorul merită cu siguranţă să se afle pe lista primelor 100 de invenţii din toate timpurile. Acesta a economisit extraordinar de mult din timpul contabililor, al magazinerilor şi al altor categorii de oameni care sunt obligaţi să realizeze calcule matematice în cadrul activităţii lor zilnice. Calculatorul a fost o invenţie îndelung aşteptată. La început, oamenii numărau pe degete pentru a face socoteli. După un timp acest sistem a fost înlocuit de abac, apărut în China. Sute de ani mai târziu, în 1614, matematicianul scoţian John Napier folosea bucăţi de os marcate care se rearanjau în …

Read More »

Inventarea busolei

Dacă am fi locuit pe Venus, pe Marte sau poate pe Pluto ne-ar fi fost foarte greu să ajungem dintr-un loc în altul cu destulă precizie, folosind o busolă magnetică (aceasta depinde de interiorul magnetic al planetei pe care se află – cu alte cuvinte, acul busolei se poziţionează pe direcţia nord-sud indiferent de locul în care te afli), deoarece aceste planete sunt lipsite de magnetism. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Mercur, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun. Busola magnetică funcţionează însă pe Pământ deoarece aceasta este o planetă magnetică, proprietate care se manifestă datorită contactului dintre miezul lichid şi …

Read More »

Inventarea bombei atomice

Inventarea bombei atomice a reprezentat un punct de cotitură în istoria umanităţii. După lansarea a două astfel de bombe deasupra oraşelor japoneze Nagasaki şi Hiroshima în august 1945, America a reuşit să oprească brusc al doilea război mondial, începând o perioadă de prosperitate şi pace fără precedent până atunci. Unii consideră că preţul plătit pentru această invenţie este destul de mare, luând în considerare un scenariu terifiant. Astăzi se ştie că bomba atomică ar putea fi instrumentul distrugerii omenirii, iar conştientizarea acestui fapt a influenţat politicile adoptate de legislatori, de guverne şi de factori independenţi de decizie, din timpul războiului …

Read More »

Inventarea bicicletei

Deşi bicicletele sunt asociate de obicei cu ideea de recreare, primul model de bicicletă a apărut ca mod de rezolvare a unei probleme. În 1817, baronul von Drais avea nevoie de un dispozitiv cu care să se plimbe prin grădinile sale cu o viteză mai mare decât mersul obişnuit, fără să obosească. Răspunsul: „maşina de mers”. Persoana stătea călare pe un cadru, ce avea în faţă o roată direcţionabilă, iar în spate o a doua roată, aliniată cu prima. Nu existau pedale. Biciclistul se propulsa împingând cu picioarele în sol. Deşi costisitoarea maşină s-a bucurat de ceva popularitate în rândul …

Read More »

Inventarea becului electric

În jurul personalităţii lui Thomas Alva Edison, considerat în general şi probabil pe bună dreptate drept cel mai mare inventator din toate timpurile, s-au creat multe mituri şi legende. Mulţi îl privesc ca pe un fel de Huck Finn îmbrăcat într-un costum negru boţit şi cu părul vâlvoi, genul de profesor bătrân şi inofensiv. De fapt, Edison era un bărbat obsedat de muncă, uneori nemilos, egoist, care putea deveni indecent şi chiar crud. De exemplu, la o petrecere, oferindu-i-se o scuipătoare, a refuzat-o, afirmând că preferă să folosească podeaua deoarece aşa „nu poţi rata”. Un alt mit este acela că …

Read More »

Inventarea bateriei

Primul experiment reuşit care a dus la apariţia bateriilor poate să fie considerată o scenă desprinsă dintr-un film SF. Lucrând singur în laboratorul său, inventatorul italian Luigi Galvani a observat că piciorul unei broaşte moarte începea să zvâcnească când intra în contact cu două metale diferite. Concluzia neplăcută, dar în acelaşi timp simplă a fost că între electricitate şi activitatea musculară exista o legătură. Numele lui Galvani este asociat „celulei galvanice” şi „voltajului”. Momentul acelei descoperiri a fost unul cum nu se poate mai bun. Aceasta, alături de alte descoperiri din domeniul electricităţii, a precedat primele modele de sisteme de …

Read More »

Inventarea avionului

Tăbliţele şi desenele antice sunt pline de imagini ale zborului, multe incluzând oameni cu aripi sau cu pene ce urcau şi coborau din înaltul cerurilor mistice. Încă de la naşterea omenirii, cel mai mare vis al nostru a fost să planăm asemenea păsărilor – simbol al libertăţii, graţiei şi misterului. Toate încercările timpurii ale omului de a zbura s-au bazat în întregime pe imitarea păsărilor. Mulţi dintre cei ce au dorit să zboare şi-au prins pene de braţe şi de picioare şi au încercat să transforme visul în realitate. Din păcate însă, eforturile lor s-au sfârşit tragic, aceştia murind sau …

Read More »

Inventarea automobilului

Se spune că Henry Ford, magnatul automobilelor, avea un fel unic de a-şi concedia angajaţii: lucrătorul pleca vineri în week-end, iar luni, când se întorcea la muncă, îşi găsea biroul golit şi un bilet ce-l informa că nu mai este angajatul acelei companii. Indiferent dacă este adevărată sau nu această legendă, despre Ford se ştiu cu precizie trei lucruri: a revoluţionat automobilul la nivel mondial prin producerea unei maşini practice pe care şi-o puteau permite foarte mulţi oameni; a inventat conceptul de linie de producţie, care a revoluţionat industria, şi a schimbat stilul de viaţă al americanilor. Înaintea lui Ford, …

Read More »