Monthly Archives: iulie 2016

Agricultura în ţările române în anii 1848-1864

În agricultura Ţării Româneşti şi a Moldovei, la mijlocul secolului al XIX-lea continuau încă să predomine relaţiile feudale. Cu toate acestea, datorită dezvoltării forţelor de producţie şi, pe baza lor, a intensificării circulaţiei mărfurilor, pătrunderea relaţiilor capitaliste în agricultură s-a accentuat în deceniul al şaselea. Agricultura era principala ramură a economiei. Ea grupa (împreună cu „profesiile libere”) în 1860 în Ţara Românească 530.351 de capi de familie, respectiv 2.218.638 de locuitori dintr-un total de 569.464 de capi de familie şi 2.400.921 de locuitori, cât număra populaţia ţării. Chiar şi locuitorii oraşelor se îndeletniceau în bună parte cu muncile agricole; în …

Read More »

Mişcarea de sub conducerea lui Ioan Potcoavă din 1577

Intervalul de timp dintre 1574-1591 nu este caracterizat numai de nesfârşitele târguieli şi ciocniri de interese care aveau loc la Constantinopol pentru dobândirea tronului Moldovei sau Ţării Româneşti, ci şi de luptele duse pe teritoriul Moldovei de diferiţi pretendenţi pentru a ocupa scaunul ţării; în cele mai multe cazuri, caracterul acestor lupte este intern, popular. E de subliniat faptul că aceşti „pretendenţi” – care în general încercau să-şi legitimeze pretenţiile la tron inventând diferite origini domneşti – se considerau aproape toţi fraţi, fii sau nepoţi ai lui Ioan vodă, ceea ce nu ilustrează nu numai autoritatea politică şi morală a …

Read More »

Lupta dintre Ştefan cel Mare şi Petru Aron

Siguranţă ruşinoasă nu ţinu însă multă vreme, şi Aron călugărul nu ajunse în ccaunul Moldovei vârsta de argint a lui Alexandru cel Bun. Înainte de a pleca să despresure Belgradul sârbesc, bătut cu furie de toate puterile lui Mahommed al II-lea, Iancu-vodă se îngrijise să aibă în urma lui, pentru orice împrejurări, un prieten sigur, un „fiu” şi „frate”. Vladislav Dan i se va fi părut prea slab, prea şovăitor, prea greu de adus la războiul cu paginii, prea gata de ceartă când i se atingeau drepturile în Făgăraş şi Almaş, stăpânirile ardelene legate de domnia munteană, şi, astfel, în …

Read More »

Unirea Moldovei cu Ţara Românească. Începutul procesului de formare a statului naţional român

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova reprezintă unul din momentele cruciale ale istoriei patriei noastre, actul politic care stă la baza României moderne. Înfăptuită la 24 ianuarie 1859, Unirea este rezultatul firesc al unui îndelungat proces istoric care s-a maturizat în condiţiile începutului orânduirii capitaliste şi ale formării naţiunii române. Împrejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române – Moldova, Transilvania, Ţara Românească – şi a celorlalte provincii româneşti. Statul naţional român s-a format treptat, primul pas hotărâtor fiind Unirea din 1859; acest proces istoric se va încheia în anul 1918, când lupta de eliberare naţională a …

Read More »

Stema Ardealului

Steme diferite Heraldica Ardealului prezintă o particularitate foarte curioasă. Deşi această ţară a fost până la anul 1526 un voievodat autonom, dependent de Ungaria, iar după această dată un principat autonom sub suzeranitatea turcească – cum erau şi Ţara Românească şi Moldova – totuşi până în veacul XVII n-a avut stemă proprie definitiv fixată. Fenomenul acesta este cu atât mai neaşteptat, cu cât heraldica a fost foarte preţuită în Ardeal şi nu numai nobilii mari şi mici, dar şi diferitele organizaţii politice, religioase şi orăşeneşti au ţinut din vechime să-şi aibă stemele lor proprii. Voievozii ardeleni dinainte de 1526 utilizau …

Read More »

Organizarea judecătorească în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVIII-lea

Instanţa supremă de judecată rămâne şi în secolul al XVIII-lea divanul domnesc. Până la reformele lui Constantin Mavrocordat, în ţinuturi şi judeţe dreptul de judecată în diferitele pricini, în afară de furturi şi omoruri, îl aveau pârcălabii, căpitanii şi ceilalţi dregători cu funcţii de conducere. Dispoziţii speciale ale domniei reglementau atribuţiile fiecăruia dintre ei în materie de judecată, cum se constată prin hrisovul lui Grigore Ghica din 1730 privitor la atribuţiile judiciare ale serdarului. Domnul încuviinţa unor stăpâni de moşii, în măsură mai restrânsă, dreptul de judecată asupra locuitorilor din satele respective. Pentru satele mănăstirilor închinate Sf. mormânt, singuri egumenii …

Read More »

Cultura Vinca-Turdaş

În cuprinsul ariei locuite mai înainte de triburile de cultură Criş apare în unele zone, în a doua jumătate a neoliticului vechi, o nouă cultură, denumită cultura Vinca, după o localitate de pe Dunăre, mai jos de Belgrad şi care mai este cunoscută şi sub numele de Turdaş-Vinca (Turdaş pe Mureş, aproape de Orăştie). În Banat şi în Oltenia, aflate în apropiere de centrul de iradiere a culturii Vinca, se constată o locuire mai intensă a oamenilor noii culturi. În Transilvania se cunosc mai bine descoperirile de la Nandru (Vale), lângă Hunedoara, cele din orizontul inferior al stratului de cultură …

Read More »

Izvoare epigrafice ale istoriei României

Ieşit la iveală prin săpături arheologice sau prin descoperiri întâmplătoare, materialul documentar epigrafic constituie, de fapt, un izvor scris de cea mai mare valoare. Variate şi ca formă (inscripţii pe piatră, pe bronz, plumb, pe table de lemn, pe obiecte de lut sau de metal, ştampile sau însemnări scrise prin incizie sau numai cu o materie colorată) şi ca fond (inscripţii cu caracter public sau privat, profan sau religios), izvoarele epigrafice reflectă mai direct şi – cu puţine excepţii – mai autentic decât izvoarele literare propriu-zise realitatea vieţii din trecut, atât în domeniile variate ale vieţii publice, cât şi în …

Read More »

A doua perioadă a culturii geto-dace (circa 300-100 î.Hr.)

Echilibrul creat între forţa uniunii de triburi getice de la Dunăre şi autoritatea statului elenistic al Traciei de sud, prin pacea încheiată între Dromichaites şi Lisimah, a avut urmări rodnice pentru dezvoltarea culturii geto-dace. Pe de o parte, uniunea de triburi getice ieşea solid închegată din războaiele de apărare pe care timp de aproape o jumătate de secol le dusese împotriva cuceritorilor macedoneni, pe de alta, influenţelor greceşti li se lărgeau considerabil căile de pătrundere în societatea getică, deoarece la vechile relaţii de schimb se adăugau acum contactele politice şi înrudirile dinastice. Contingente getice vor participa chiar la războaiele dintre …

Read More »

Populaţia Dobrogei în epoca romană. Clasele sociale

Înmulţirea aşezărilor de tot felul în Dobrogea romană, trebuie pusă în legătură pe de altă parte şi cu sporirea populaţiei ei. Documentele din epoca romană ne îngăduie să cunoaştem mai multe categorii de populaţie, a căror poziţie socială şi economică deosebit de variată ne este în parte cunoscută. Populaţia autohtonă a Dobrogei a rămas şi în epoca romană în marea ei majoritate geto-dacică. Unele infiltraţiuni mai vechi de populaţie străină, ca de pildă grupurile de sciţi documentate cu trei veacuri mai înainte, s-au topit în masa populaţiei geto-dacice din Dobrogea. Prin faptul cuceririi, populaţiei băştinaşe geto-dacice care se opusese în …

Read More »