1989 la români

Contextul extern

Anul 1989 a reprezentat prăbuşirea regimurilor comuniste din „imperiul sovietic exterior” - aşa cum au fost denumite statele europene satelite ale URSS. În pofida încercărilor de desprindere din blocul sovietic ale Ungariei, Cehoslovaciei şi Poloniei, ieşirea din sfera de influenţă a Moscovei părea imposibil de realizat şi chiar de sperat. Schimbarea a venit doar o dată cu reformele aplicate tocmai în URSS de către Mihail Gorbaciov, sintetizate în formulele „glasnost” şi „perestroika”.

Liderii sovietici au înţeles că vechiul tip de socialism bazat pe constrângere şi centralizare excesivă nu mai funcţiona. Ca urmare, în 1986, Gorbaciov, secretarul general al PCUS, anunţa reforme structurale sociale şi economice şi propunea descentralizarea şi reducerea controlului partidului asupra puterii politice şi a societăţii în general.

În 1988, Mihail Gorbaciov a dezvoltat o nouă teorie privind relaţiile internaţionale, renunţând la pretenţiile URSS de a controla politic şi economic ţările din blocul comunist. Eforturile Moscovei fuseseră prea mari faţă de rezultate, iar starea internă a URSS nu mai îngăduia o astfel de politică externă. În plus, democratizarea internă presupunea şi una externă. Atitudinea „centrului” a determinat schimbări importante în ţările socialiste: în februarie 1989, comuniştii unguri au acceptat sistemul politic pluripartit, iar alegerile din Polonia din iunie 1989 au adus victoria partidelor necomuniste.

În iulie 1989 a avut loc la Bucureşti o întâlnire a Pactului de la Varşovia. Cu acest prilej, Mihail Gorbaciov s-a lovit de atitudinea antireformistă a României, R.D. Germane şi Bulgariei. Organizaţia a renunţat la modelul socialist universal, încurajând chiar o autonomie sporită a ţărilor membre, în perspectiva transformării alianţei dintr-una militară într-una preponderent politică.

Evenimentele din decembrie 1989

Încă din martie 1989, postul de radio BBC a publicat o scrisoare deschisă semnată de şase foste personalităţi ale PCR care criticau politica regimului şi propuneau o democratizare în spiritul reformelor gorbacioviste. În aceeaşi lună, ziarul „Liberation” a publicat un interviu cu poetul Mircea Dinescu, conţinând aprecieri asemănătoare. Replica lui Nicolae Ceauşescu nu a întârziat. La Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989, el a acuzat violent pretinsul complot al marilor puteri, URSS şi Statele Unite, împotriva statelor mici. Totodată, a anunţat că România va continua construirea socialismului pe baza valorilor marxist-leniniste.

Timişoara

Revoluţia anticomunistă a început la Timişoara pe 16 decembrie 1989. Protestul câtorva sute de credincioşi reformaţi împotriva evacuării pastorului maghiar Laszlo Tokes din locuinţa sa s-a transformat într-un protest împotriva autorităţilor comuniste. Un lanţ viu s-a format în jurul Bisericii reformate, şi s-a cântat pentru prima dată după zeci de ani „Deşteaptă-te, române!”, un cântec devenit ulterior imnul revoluţiei. S-a strigat „Jos Ceauşescu!” şi „Jos comunismul!”. În noaptea de 16-17 decembrie, coloane de manifestanţi s-au îndreptat către sediul PCR apărat de trupe de ordine. Oamenii au aruncat cu pietre, dintr-o librărie au fost scoase şi arse „operele” lui Ceauşescu. Autorităţile au ripostat cu gaze lacrimogene şi jeturi de apă, operând totodată arestări.

Cu toate acestea, pe 17 decembrie pastorul Tokes a fost bătut până la sânge de agenţii Securităţii şi trimis la Zalău pentru a fi anchetat. În cursul zilei au avut loc mari manifestaţii pe străzile Timişoarei oprite de focul în plin al armatei, care primise ordin de la Bucureşti să tragă. Au fost 122 de morţi. La ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate la Bucureşti şi incinerate pentru a nu fi identificate. Mişcările de stradă au continuat şi în zilele următoare, iar pe 20 decembrie Timişoara a fost proclamat oraş liber, în urma unei nopţi în care aproximativ 100.000 de manifestanţi au scandat în Piaţa Operei: „Noi suntem poporul”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”.

Bucureşti

La întoarcerea din vizita efectuată în Iran, Ceauşescu a făcut trei greşeli considerate fatale pentru regimul pe care-l reprezenta:

  • În ziua de 20 decembrie s-a adresat populaţiei la radio şi televiziune, aruncând vina pentru evenimentele de la Timişoara asupra unor „huligani” şi „fascişti” instigaţi de „cercurile reacţionare imperialiste [...] şi agenturile străine de spionaj din diferite ţări”.
  • Pe 21 decembrie a convocat un miting de sprijin pentru regim, la care au participat zeci de mii de persoane. Telespectatorii au putut urmări crisparea de pe faţa dictatorului la auzul huiduielilor şi fluierăturilor, dar transmisiunea TV a fost oprită pentru câteva clipe. Mulţimea din Piaţa Palatului striga „Timişoara, Timişoara!”, „Jos Ceauşescu!”, „Nu suntem huligani!”. Mii de demonstranţi, în majoritate tineri, au ieşit apoi în stradă, iar în Piaţa Universităţii au îngenuncheat pentru victimele de la Timişoara. Unităţile armatei şi ale Securităţii au încercuit zonele ocupate de demonstranţi şi au deschis focul împotriva lor. S-a tras împotriva mulţumii până noaptea târziu şi mulţi manifestanţi şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi.
  • Pe 22 decembrie, Nicolae Ceauşescu, împreună cu principalii săi colaboratori, a apărut în balconul sediului CC al PCR (astăzi Senarul României), încercând să vorbească demonstranţilor. Aceştia i-au întâmpinat cu huiduieli, forţând uşile de la intrare. Soţii Ceauşescu au fugit cu un elicopter de pe acoperişul clădirii.

Sfârşitul dictaturii

Evenimentele se vor precipita: la televiziune s-a anunţat, într-o atmosferă emoţionantă, căderea regimului Ceauşescu; pe străzile oraşelor din toată ţara s-au declanşat marşuri spontane; Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost capturaţi la Târgovişte şi duşi sub arest la o unitate militară din oraş. Televiziunea Română, devenită „liberă”, anunţa preluarea puterii de către un nou organism politic, Frontul Salvării Naţionale, al cărui scop era instaurarea democraţiei. Din Consiliul de Conducere făceau parte, printre alţii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu etc.

Revoluţia română din 1989 a fost transmisă în direct la televiziunea naţională, însă evenimentele au fost preluate şi de marile canale internaţionale. Acest lucru a conferit României în lume imaginea unui popor care luptă împotriva tiraniei. În aceleaşi condiţii însă, deoarece o parte a informaţiilor prezentate în direct nu erau verificate la timp, deseori s-a produs haos în luarea deciziilor, mai ales a celor militare.

Bucureştiul avea aspectul unui oraş în stare de război: tancuri, camioane militare traversau în viteză Capitala; la intersecţii s-au format baraje pentru controlul autovehiculelor; în Piaţa Universităţii se auzeau continuu rafale de arme automate. În Piaţa Palatului se trăgea puternic, ţinta părând a fi sediul CC al PCR. Focul armelor a declanşat un incendiu devastator care a cuprins Biblioteca Centrală Universitară, distrugând fondul de carte şi o mare parte a clădirii.

În ajunul Crăciunului, pentru prima oară după aproape 50 de ani, radioul şi televiziunea au transmis colinde. Din 22 decembrie a fost declanşată „psihoza teroriştilor”. Deşi ulterior nimeni nu i-a putut identifica, aceştia au devenit cei mai periculoşi inamici ai revoluţiei. Lor li s-au atribuit calităţi neobişnuite: forţă fizică, arme performante şi aparate sofisticate de ascultare sau de inducere în eroare a inamicului. S-a declanşat o adevărată vânătoare de terorişti şi oricine, civil sau militar, putea fi suspectat.

În ziua de Crăciun, televiziunea a transmis o ştire extraordinară pentru români: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte şi la confiscarea averii. Sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată imediat. Ceea ce părea de neînchipuit cu doar câteva zile înainte, era realitate: în noaptea de Crăciun românii au putut vedea la televizor procesul soţilor Ceauşescu. Capetele de acuzare au fost: genocid (peste 60.000 de victime); acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii de stat; încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari aflaţi la bănci în străinătate.

Executarea dictatorilor a adus uşurarea, entuziasmul şi speranţa populaţiei. Acesta era sfârşitul unui regim politic decapitat chiar de cei pe care pretindea că-i reprezintă. Libertatea era obţinută cu sânge; rămânea doar ca învingătorii să fie demni de sacrificiul făcut.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …