Zglobiu. Cu un răspuns lui Miklosich, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Zglobiu. Cu un răspuns lui Miklosich, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie a fost publicată în „Columna lui Traian” din aprilie-mai 1882 şi iulie-septembrie 1882. Etimologia propusă de Hasdeu (sl. zlobivu) apare la toţi cercetătorii de mai târziu (Sextil Puşcariu, Limba română, II, Rostirea, Bucureşti, 1959): „din slavicul zlobiiu am făcut zglobiu”, după modelul cuvintelor de origine slavă cu el, gl, grupuri de consoane care nu mai existau în româna comună (lat. el, gl deveniseră el’, gl’ şi, ulterior, k, g).

Din punctul de vedere al foneticii istorice româneşti, etimologia lui zglobiu este o exemplificare a ideii că anumite legi ale evoluţiei fonetice care acţionau asupra elementelor de origine latină (cl, gl > el’, gl’ > k, g) încetează să mai fie active în epoca influenţei slave; de asemenea, anumite deprinderi de pronunţie din latina târzie se continuă încă în româna populară (de exemplu interpolarea lui c în grupul sl: scl. comp. lat. slavus > sclavus, de unde rom. şchiau).

Grupul consonantic sl- nu apare la iniţiala nici unui cuvânt de origine latină.

Reproducem aici în traducere românească cele două pagini despre zglobiu ale lui Fr. Miklosich: „Aici poate fi menţionat şi zglobiu «prostănac, zburdalnic, nerod». Cuvântul este tratat amănunţit de d. B.P. Hasdeu în «Columna lui Traian», 1882, 245 şi raportat la slav. zlobiv, o părere care n-ar da naştere la îndoieli dacă, alături cu zglobiu, n-ar exista şi zglobiv. Sunetul g este explicat ca epenteză, asemenea lui k în skiau din slavus, de unde provin şi it. schiavo, prov. esclau. Numeroasele cuvinte româneşti cu sl iniţial: slab, slavă, slad, sleiesc, alături de sloiesc, slobod, slovă, slog, sloi, slon, slugă, slut, slănină fac această explicaţie, într-o anumită măsură, îndoielnică. Aceste cuvinte fac verosimilă presupunerea că românii au preluat termenul străin slavus în forma sclavus.

Dacă admitem aceasta, trebuie să acceptăm părerea că şi zlobiv a intrat în română sub forma zglobiv. Grupul sl este străin:

  • limbii greceşti, unde apare (Curtius, Grundzuge), de unde vsl. slovenisku; rasislavu etc. Vita S. Clementis, 2, 3, 6;
  • latinei: Sclaveni la Jordanes; sclavi, sclavinia, sclavina, sclavinica lingua, litterae slaviniscae (slovenisku) etc., în secolul al IX-lea;
  • germanei literare de nord, căreia îi este necunoscut la iniţiala cuvântului nu numai sl. ci şi sm, sn, sw.

B.P. Hasdeu

Ca urmare, chiar cel care consideră că româna, potrivit unei particularităţi a limbilor romanice, a introdus în slavus un k între s şi l, având în vedere numeroasele cuvinte de origine slavă cu sl la iniţială, se va decide greu să admită această epenteză şi în zglobiu. În aceste condiţii, ne vine în minte, în mod natural, termenul vechi polonez zglobiwy «iniquus», zglobicz «se maglinari»; zgloba «iniquitas» alături cu zlotsny «iniquus», W. Nebring, Iter florianente, 116, zgloba i Sophienbibel; zgloba «Linde». După «Archiv», 4, 258, în zgloba, vsl. zuloba, s-a intercalat un g.

Ca urmare, la originea lui zglobiu ar fi termenul vechi polonez zglobiwy, zglobliwy. Acestei opinii i se împotriveşte istoria limbii: căci, dacă este adevărat că, la un anumit nivel cultural, popoarele preiau cuvintele străine numai pe cale orală, atunci pătrunderea unui termen polonez zglobiwy în vocabularul tradiţional al românilor devine improbabilă pentru motivul că românii şi polonezii nu s-au găsit în contact direct.

Un cuvânt slav precum zglobiu, care este încetăţenit pretutindeni în teritoriul de limbă română, nu poate proveni decât din bulgară sau din ucraineană; prin bulgară înţelegem nu numai limba actuală, ci şi acea variantă mai veche a acesteia, în care a şi notau, la fel ca în dacoslavă, vocale nazale. Aceste considerente mă determină să prezint confraţilor o altă explicaţie, căreia, cel puţin, nu i se pot aduce obiecţiile de mai sus.

După cum se ştie, unele cuvinte din vechea slavă, bulgară, sârbă şi ucraineană prezintă dz pentru z, în timp ce poloneza admite, în anumite cazuri, numai dz: vsl. dzvezda, dzveri, dzlo alături de zvezda, zveri, zio; bulg. dzvezdă, dzvănec alături de zvezdă, zvănec; serb. dzora alături de zora; ucr. dzelenyj alături de zelenyj; pol. dzwick pentru sl. zveku; nodze pentru vsl. noze; apare, de asemenea, dl alături de z .

M-am ocupat de această chestiune în Vergl. Grammatik, unde am exprimat opinia că din g apar, mai întâi, dz şi di, din care, prin căderea lui d, provin z şi z: noga, vsl. nodze, noze, bulg. nodze, noze, pol. nodze. ceh. strziha, slovac, striga, stridzisko, care în cehă ar suna strizisko. La cuvintele cu dz alături de z aparţin şi: vsl. dzlo, zlo, bulg. «Bugarsk sbornik», Priopcio St. Novakovic, Starine; de aici provine bulg. dzlobiv, din care - şi aici începe partea dubioasă a ipotezei - a rezultat, prin metateză, zdlobiv, care - de această dată, fără îndoială - a devenit zglobiv. Conform totuşi zgiab din zlebu”.

Check Also

Doina răstoarnă pe Rosler, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Doina răstoarnă pe Rosler, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie …

Doina. Originea poeziei poporane la romani, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Doina. Originea poeziei poporane la romani, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui …

Ghioc şi sglăvoc. Un dublet greco-latin în limba română, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Ghioc şi sglăvoc. Un dublet greco-latin în limba română, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Din istoria limbei române, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Cele zece articole din cuprinsul cărţii Din istoria limbei române, de B.P. Hasdeu, au apărut …

Laletica sau fiziologia sonurilor, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Laletica sau fiziologia sonurilor, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie …