Zăpada, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Zăpada, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Cuget clar” (Noul „Sămănător”), nr. 3 din 29 iulie 1937. Deschide numărul.

A apărut pentru prima oară în volum în Amintirile în 1940.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Toamna târziu, când se pregătea de nins, mă aşezam la postul meu de veghe. Mă cuibăream pe laviţă, înaintea ferestrei dinspre curte, şi-mi turteam nasul de sticla rece. Aveam semnele mele, când se apropia zăpada. Gerul se muia, norii se coborau mai aproape de pământ şi îşi schimbau coloarea şi forma. Din suri şi negri - plini de dealuri şi munţi, de prăpăstii şi troiene, câtă vreme îi băteau vânturi mari, mânându-i, în cerul întreg, de la miazănoapte la miazăzi -, se făceau mai închişi, mai cenuşii, bătând, pe alocurea, în vineţiu. Turma sălbatecă se potolea, se topea într-o singură cupolă uriaşă, turtită, aproape plană, care se răzima, pe-aici, pe aproape, pe toate dealurile ce încunjurau satul. Vântul înceta; pe pământ, ca şi în văzduh, se simţea ca o aşteptare. Pe pământ şi în cer era sur şi pustiu, şi pustiului aceluia parcă-i era urât de el însuşi.

Prin curte, pe uliţă, tina neuscată a toamnei îngheţa tun, plină de colţi, de ogăşii de roţi, rămânând întipărită în ea toată frământarea satului. Crivăţul, bătând cu zilele, a presărat parcă praf sur peste ea. Şi praful acela părea risipit din pustiul văzduhului. O ceaţă, tot aşa de sură, umplea şi depărtarea mică de la pământ la cer.

Erau acestea semnele mele că se pregăteşte de nins, sau, mai degrabă, erau ale tatei, ale moşului. Le-am auzit şi de la ei, dar le simţeam şi în mine, şi părea că le cunosc de totdeauna.

Tot astfel adulmec din miresmele vântului, din coloarea şi forma norilor, apropierea ploii.

Toamna târziu, când se apropie zăpada, par toate lucruri mai supărate. Gardul de nuiele, negru de vechime, cu streşina putredă, parc-ar vrea să intre în pământ. Casele, şoproanele, poieţile tac supt coperişele mari, mirate uneori de lunga aşteptare. Arborii, pomii, în părăsirea şi goliciunea lor, întind orbi braţe neclintite, în pustiul îngheţat.

Oamenii, cu căciulile cât roţile, înfundate în cap, trec rar din şură în poiată. Când trec prin curte, răstoarnă uneori capul pe-un umăr şi se uită în cerul sur coborât deasupra satului. Obrajii lor sunt pământii, cu liniile încremenite. Din când în când, câte-o bătrână, înfăşurată în cojoc, trece, legănându-se în cizme cu talpa lată, ca o raţă uriaşă, şi aduce în casă un brăţişor de lemne de la grămada din fundul curţii...

În cuptor, focul arde potolit: au încetat bubuiturile, de pe când bătea vântul. Prin horn, nu mai fluieră nime. În casă e o moleşeală sălcie...

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …