Zăpada, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Zăpada, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Cuget clar” (Noul „Sămănător”), nr. 3 din 29 iulie 1937. Deschide numărul.

A apărut pentru prima oară în volum în Amintirile în 1940.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Toamna târziu, când se pregătea de nins, mă aşezam la postul meu de veghe. Mă cuibăream pe laviţă, înaintea ferestrei dinspre curte, şi-mi turteam nasul de sticla rece. Aveam semnele mele, când se apropia zăpada. Gerul se muia, norii se coborau mai aproape de pământ şi îşi schimbau coloarea şi forma. Din suri şi negri - plini de dealuri şi munţi, de prăpăstii şi troiene, câtă vreme îi băteau vânturi mari, mânându-i, în cerul întreg, de la miazănoapte la miazăzi -, se făceau mai închişi, mai cenuşii, bătând, pe alocurea, în vineţiu. Turma sălbatecă se potolea, se topea într-o singură cupolă uriaşă, turtită, aproape plană, care se răzima, pe-aici, pe aproape, pe toate dealurile ce încunjurau satul. Vântul înceta; pe pământ, ca şi în văzduh, se simţea ca o aşteptare. Pe pământ şi în cer era sur şi pustiu, şi pustiului aceluia parcă-i era urât de el însuşi.

Prin curte, pe uliţă, tina neuscată a toamnei îngheţa tun, plină de colţi, de ogăşii de roţi, rămânând întipărită în ea toată frământarea satului. Crivăţul, bătând cu zilele, a presărat parcă praf sur peste ea. Şi praful acela părea risipit din pustiul văzduhului. O ceaţă, tot aşa de sură, umplea şi depărtarea mică de la pământ la cer.

Erau acestea semnele mele că se pregăteşte de nins, sau, mai degrabă, erau ale tatei, ale moşului. Le-am auzit şi de la ei, dar le simţeam şi în mine, şi părea că le cunosc de totdeauna.

Tot astfel adulmec din miresmele vântului, din coloarea şi forma norilor, apropierea ploii.

Toamna târziu, când se apropie zăpada, par toate lucruri mai supărate. Gardul de nuiele, negru de vechime, cu streşina putredă, parc-ar vrea să intre în pământ. Casele, şoproanele, poieţile tac supt coperişele mari, mirate uneori de lunga aşteptare. Arborii, pomii, în părăsirea şi goliciunea lor, întind orbi braţe neclintite, în pustiul îngheţat.

Oamenii, cu căciulile cât roţile, înfundate în cap, trec rar din şură în poiată. Când trec prin curte, răstoarnă uneori capul pe-un umăr şi se uită în cerul sur coborât deasupra satului. Obrajii lor sunt pământii, cu liniile încremenite. Din când în când, câte-o bătrână, înfăşurată în cojoc, trece, legănându-se în cizme cu talpa lată, ca o raţă uriaşă, şi aduce în casă un brăţişor de lemne de la grămada din fundul curţii...

În cuptor, focul arde potolit: au încetat bubuiturile, de pe când bătea vântul. Prin horn, nu mai fluieră nime. În casă e o moleşeală sălcie...

Check Also

Zglobiu. Cu un răspuns lui Miklosich, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Zglobiu. Cu un răspuns lui Miklosich, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui …

Doina răstoarnă pe Rosler, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Doina răstoarnă pe Rosler, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie …

Doina. Originea poeziei poporane la romani, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Doina. Originea poeziei poporane la romani, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui …

Ghioc şi sglăvoc. Un dublet greco-latin în limba română, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Ghioc şi sglăvoc. Un dublet greco-latin în limba română, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Din istoria limbei române, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Cele zece articole din cuprinsul cărţii Din istoria limbei române, de B.P. Hasdeu, au apărut …