Vizită…, de I.L. Caragiale (comentariu literar, rezumat literar)

I.L. Caragiale a rămas, până astăzi, cel mai mare dramaturg din literatura română, mai ales prin comediile: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută şi D-ale carnavalului, în care prezintă aspecte caracteristice ale societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Numele său este legat şi de inegalabilele Momente şi schiţe, în care prezintă, într-o viziune comică, întâmplări la care participă personaje reprezentative din societatea contemporană autorului. Scriitor realist, I.L. Caragiale creează o galerie de tipuri umane reprezentative nu numai pentru epoca sa, ci care trăiesc oricând, de aceea inegalabilul scriitor este considerat „contemporanul nostru”.

Schiţa este o operă epică - o naraţiune - în proză, de mici dimensiuni, în care se relatează o singură întâmplare semnificativă din viaţa unor personaje. Acţiunea dintr-o schiţă se petrece într-un interval de timp scurt, cel mult o zi, şi într-un spaţiu restrâns.

În opera literară Vizită..., care este o schiţă, I.L. Caragiale evidenţiază efectele nocive (dăunătoare) pe care educaţia greşită din familie le are asupra comportamentului copilului.

Titlul

Titlul precizează împrejurarea în care povestitorul se întâlneşte cu Ionel şi constată urmările „educaţiei” despre care vorbea cu mândrie mama copilului. Prin folosirea substantivului comun nearticulat „Vizită”, autorul a intenţionat, probabil să dea caracter de generalitate comportamentului ridicol cauzat de o educaţie superficială şi precară (şubred, fragil). Ca orice personaj realist, Ionel devine tipul reprezentativ pentru copiii răsfăţaţi şi prost crescuţi, care dispreţuiesc bunul simţ.

Fiind o operă epică, autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile şi sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Întâmplările sunt povestite de către narator, care, în această operă literară, este şi personaj-martor, deoarece asistă la acţiune. Statutul de personaj-narator justifică povestirea la persoana I.

I.L. Caragiale

Schiţa satirică Vizită îmbină, în principal, două moduri de expunere, naraţiunea şi dialogul, care au rolul de a evidenţia întâmplările şi trăsăturile morale ale personajelor caracterizate indirect prin fapte şi limbaj, acţiunea fiind organizată pe momentele subiectului.

Construcţia şi momentele subiectului

Schiţa satirică Vizită îmbină, în principal, două moduri de expunere, naraţiunea şi dialogul, care au rolul de a evidenţia întâmplările şi trăsăturile morale ale personajelor caracterizate indirect prin fapte şi limbaj, acţiunea fiind organizată pe momentele subiectului.

Intriga

Prima frază a schiţei atestă naraţiunea la persoana I şi personajul-narator, constituind intriga acţiunii: „M-am dus la Sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria Popescu, o veche prietină, ca s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu, Ionel Popescu...”.

Expoziţiunea

După ce precizează motivul vizitei, în expoziţiune autorul îl caracterizează direct pe Ionel, „un copilaş foarte drăguţ de vreo opt anişori”, „îmbrăcat ca maior de roşiori, în uniformă de mare ţinută”. Musafirul îi aduce în dar sărbătoritului o minge „foarte mare de cauciuc şi foarte elastică”, ceea ce face plăcere atât doamnei Popescu, cât şi fiului ei. După ce conversează despre agricultură şi despre vreme, oaspetele remarcă faptul că, în ultimul timp, doamna nu mai fusese văzută la plimbare, la teatru sau la petreceri. Ea se scuză cu distincţie şi se justifică aluziv că se ocupă de educaţia copilului şi acest lucru îi ocupă foarte mult timp, mai ales că ea „nu vrea să-l lase fără educaţie”.

Desfăşurarea acţiunii

Desfăşurarea acţiunii profilează urmările pe care educaţia nocivă le are asupra comportamentului băiatului. Primul efect al acesteia se vede imediat, deoarece din camera alăturată se aude vocea „răguşită de femeie bătrână” a servitoarei, care-i reclamă doamnei că Ionel „nu s-astâmpără” şi e gata să răstoarne maşina de făcut cafea. Expresia mamei este plină de încântare faţă de ştrengăriile copilului şi se minunează cu admiraţie cât este de „deştept”. Ea se îndreaptă spre uşă, dar „micul maior”, îi opreşte trecerea, „luând o poză foarte marţială”. Mama-l sărută şi îl scuipă să nu-l deoache, apoi, rugându-l să nu se mai apropie de „maşină”, îşi continuă conversaţia cu musafirul.

În acest timp, Ionel merge într-un colţ al salonului unde „pe două mese, pe canapea, pe foteluri şi pe jos stau grămădite fel de fel de jucării”. Copilul îşi alege o trâmbiţă şi o tobă, cu care, în timp ce se leagănă pe un cal de lemn, face un zgomot asurzitor, încât cei doi adulţi nu se mai înţeleg. Observaţia mamei „că nu e frumos când sunt musafiri” şi mai ales precizarea oaspetelui că „la cavalerie nu e tobă şi maiorul nu cântă cu trâmbiţa” schimbă jocul copilului, care scoate sabia şi începe să atace tot ce-i iese în cale.

Prima victimă este ,jupâneasa cea răguşită”, care intră pentru a aduce cafea şi dulceaţă. Ea este salvată în ultimul moment de mama ce-i sare în ajutor şi care-şi plăteşte cutezanţa, deoarece se alege cu o „puternică lovitură de spadă”, sub ochiul drept. Incidentul nu o supără pe doamna Popescu şi vrea drept răsplată de la copil o sărutare, pentru a-l ierta. Oaspetele cere permisiunea de a fuma la cafea, iar gazda, după ce-i precizează că la ei se fumează, îi spune surâzând aluziv că şi „maiorului” „îi cam place”. Surprins, musafirul îi atrage atenţia că tutunul este o „otravă”, însă copilul, care lucra „cu lingura în cheseaua de dulceaţă”, întreabă obraznic: „Da’ tu de ce tragi?”.

Mama consideră că băiatul a mâncat prea multă dulceaţă, dar el mai ia câteva linguriţe şi dispare în „vestibul”, de unde se întoarce cu cheseaua goală. Se apropie apoi de musafir, ia din tabacheră o ţigară, pe care o pune în gură şi, salutând milităreşte, cere un foc. La îndemnul mamei amuzate, oaspetele îi aprinde ţigara, pe care copilul o fumează până la carton, apoi începe să se joace cu mingea, trântind-o cu atâta îndârjire, încât aceasta, după ce „tulbură grozav liniştea ciucurilor de cristal” ai candelabrului, îi zboară musafirului ceaşca, opărindu-l cu cafea. Şi de această dată intervenţia mamei este formală, ea îşi consolează oaspetele, spunându-i că pata de pe pantalon „iese cu niţică apă caldă”.

Punctul culminant

În momentul următor, care este şi punctul culminant al acţiunii, copilul leşină din cauza tutunului, iar musafirul, în timp ce mama este „disperată”, îl stropeşte cu apă rece, până îşi revine.

Deznodământul

Deznodământul schiţei include plecarea oaspetelui care abia acasă îşi dă seama din ce cauză dispăruse Ionel în vestibul luând cheseaua cu el: ca să toarne dulceaţă în şoşonii musafirului. Întâmplarea povestită - vizita făcută doamnei Maria Popescu, care se poate concentra în câteva momente (idei principale): discuţia cu doamna Popescu, conflictul cu slujnica, joaca turbulentă cu trâmbiţa şi toba, atacul, fumatul, trântirea mingii şi leşinul îi oferă autorului prilejul de a reliefa personajele - Ionel, doamna Popescu, slujnica, naratorul.

Caracterizarea personajului Ionel

Ionel este personajul principal al schiţei, deoarece participă la toate momentele acţiunii, fiind „eroul” întâmplărilor care-i evidenţiază trăsătura morală de bază, proasta creştere. Lipsa de educaţie generează dispreţul faţă de slujnica pe care nu o ascultă, în ciuda faptului că era în vârstă, dezordinea care domnea printre jucăriile sale, lipsa de respect faţă de mama sa şi faţă de musafir, deoarece conturbă frecvent conversaţia celor doi şi îi toarnă oaspetelui dulceaţa în şoşoni, obrăznicia pe care o dovedeşte servindu-se din tabachera musafirului. El este prototipul copilului răsfăţat, prost crescut şi înfumurat, care simte că orice obrăznicie va fi percepută cu încântare şi satisfacţie de mama sa.

Faptele lui Ionel stârnesc, aşadar admiraţia şi râsul mamei, care se dovedeşte incapabilă de a-i face educaţie. Indulgenţa faţă de năzbâtiile lui Ionel şi mai ales maimuţăreala sentimentală a doamnei Popescu - personaj secundar - sunt departe de a corespunde unei educaţii solide, cum pretindea la începutul schiţei. Naratorul-personaj este aparent detaşat de întâmplările povestite, dar, prin ironia care însoţeşte relatarea faptelor, sugerează poziţia sa critică.

Concluzie

Talentul de dramaturg al lui Caragiale este evident şi în schiţa Vizită… El îmbină, în principal, două moduri de expunere, naraţiunea şi dialogul, care au rolul de a evidenţia trăsăturile morale ale personajelor caracterizate indirect prin fapte şi limbaj. Cel de-al treilea mod de expunere, descrierea, apare fragmentar în schiţa de portret făcută lui Ionel şi în prezentarea interiorului casei doamnei Popescu.

Deoarece este o operă literară epică în proză, de mici dimensiuni, cu un număr redus de personaje, în care se povesteşte o singură întâmplare - vizita făcută de narator doamnei Popescu pentru a o felicita cu ocazia onomasticii fiului său - prin care se evidenţiază câte o trăsătură caracteristică a personajelor - proasta creştere a lui Ionel şi incapacitatea doamnei Popescu de a-şi educa fiul - iar ţinutul şi spaţiul acţiunii sunt restrânse, naraţiunea Vizită... este o schiţă.

Check Also

Bucea şi căpăţână, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bucea şi căpăţână, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie a …

Sur les elements turcs dans la langue roumaine, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Sur les elements turcs dans la langue roumaine, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic …

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …