Urgent, de I.L. Caragiale (comentariu literar, rezumat literar)

I.L. Caragiale a rămas, până astăzi, cel mai mare dramaturg din literatura română, mai ales prin comediile: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută şi D-ale carnavalului, în care prezintă aspecte caracteristice ale societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Numele lui Caragiale este legat şi de inegalabilele Momente şi schiţe, în care se relevă un analist lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea sa, un scriitor realist şi moralizator, dovedind un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane.

Înzestrat cu o „inteligenţă spăimântătoare” (Garabet Ibrăileanu) şi cu o imaginaţie ieşită din comun, el foloseşte cu măiestrie ironia, satira şi sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje dominate de o tară (defect) morală reprezentativă pentru caracterul uman. Întrucât Caragiale a dat viaţă unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice în literatura română, personajele sale trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. Garabet Ibrăileanu afirma că dramaturgul face „concurenţă stării civile”, iar Tudor Vianu considera că formula artistică a lui Caragiale este „realismul tipic”.

În schiţele sale, I.L. Caragiale creează o galerie de tipuri umane reprezentative nu numai pentru societatea din vremea sa, ci pentru întreaga societatea românească din orice timp, de aceea se spune despre acest inegalabil scriitor că este „contemporan” cu noi.

Schiţa Urgent a fost publicată în decembrie 1899 şi se poate defini ca o inovaţie epistolară a cărei substanţă constă în schimbul de adrese oficiale între mai multe instituţii, ceea ce dă, fără doar şi poate, originalitate şi unicitate operei caragialiene. Nu se poate vorbi de naratori, întrucât această schiţă este alcătuită numai din adrese oficiale la care importantă este data fiecăreia dintre ele, fapt ce atestă comicul obţinut prin contrastul dintre esenţă şi aparenţă, urgenţa situaţiilor fiind contrazisă de tergiversarea măsurilor.

Titlul

Titlul Urgent este sarcastic, Caragiale satirizând iresponsabilitatea şi lipsa de reacţie a organelor şi organismelor îndrituite (autorizate) să rezolve problemele dificile ale instituţiilor aflate sub directa lor coordonare.

Tema

Tema succintă, intriga simplă, iar substanţa epică limitată relevă racilele unui sistem guvernamental defectuos, care rămâne cu totul nepăsător la rezolvarea problemelor „urgente” din domeniul învăţământului, aflat sub egida sa.

Acţiunea

Schiţa este alcătuită din opt adrese oficiale şi un extras din dezbaterea parlamentară în care se prezintă starea precară a Şcolii de fete nr.1 din urbea Z, constând în lipsa lemnelor necesare încălzirii clădirii respective. Din parcurgerea schiţei se evidenţiază sistemul de organizare al administraţiei guvernamentale de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Şcolile se aflau sub oblăduirea directă a primăriilor, ca şi astăzi, iar ministerul care tutela instituţiile de învăţământ se numea Ministerul Instrucţiei Publice şi Cultelor.

I.L. Caragiale

Directoarea Şcolii nr. 1 din oraşul Z semnalează primarului, printr-o adresă oficială, faptul că acestei instituţii de învăţământ nu i s-au adus lemnele necesare încălzirii clădirii în iarna care bătea la uşă, punând în pericol desfăşurarea normală a cursurilor. Problema este urgentă, fiind deja luna octombrie, deşi primăria ar fi trebuit să se preocupe de aprovizionarea şcolii cu necesarul de combustibil din timp, deoarece problemele gospodăreşti constituie principalele atribuţii ale acestui organism.

Schiţa începe cu o scrisoare oficială, datată 15 noiembrie, cu menţiunea „urgentă” şi adresată primarului din urbea Z de către doamna directoare a Şcolii de fete nr. 1, Aglae Poppesco, prin care se reformulează o chestiune semnalată cu o lună în urmă, în octombrie, referitoare la necesitatea aprovizionării cu lemne. În adresă se subliniază „urgenţa” de a primi cantitatea prevăzută, „căci vremea se strică şi ameninţă să nu mai putem urma cursurile fără combustibil”. Actul oficial se încheie cu o formulă specifică stilului administrativ / epistolar: „Primiţi, vă rog, domnule primar etc.”.

Următoarea adresă oficială este trimisă tot primarului şi tot de către doamna directoare, fiind emisă în data de 1 decembrie şi cu aceeaşi menţiune „urgentă”. În conţinut se relevă insistenta rugăminte cu privire la lipsa lemnelor, din care cauză şcoala „se află în lipsă de căldură suficientă pentru studii pe timpul de iarnă”, care mai este şi „aşa de aspră”, încât elevelor le-au îngheţat mâinile, iar profesoarele stau îmbrăcate cu paltoane. Se semnalează şi pericolul îmbolnăvirii elevelor şi profesoarelor din cauza temperaturii „aşa de exagerată”, încât a devenit insuportabilă („de nesuferit”).

Doamna directoare vrea să impresioneze şi să sensibilizeze primăria, de aceea scrisoarea are încărcătură emoţională, fapt ce nu se obişnuieşte într-o corespondenţă oficială. În finalul adresei, doamna ameninţă că va reclama situaţia anormală ministerului, deoarece ea nu-şi poate asuma o răspundere atât de mare cum este sănătatea elevelor şi a cadrelor didactice. Există şi aici formula de încheiere „Primiţi, vă rog, domnule primar, etc.” şi semnătura directoarei, expresii tipice într-un astfel de text funcţional.

Adresa datată 15 decembrie, cu menţiunea „urgentă”, este trimisă primarului din urbea Z de către Revizorul şcolar al districtului X, Lazăr Ionescu-Lion, care relatează, pe larg, dezastruoasa situaţie a şcolii, cu argumente oficiale: în cadrul inspecţiei efectuate la şcoala de fete nr.1 a luat act de plângerile doamnei directoare Aglae Poppesco şi a doamnelor profesoare Areti Ionesco, Sevasti Ionescu şi Aristi Poppesco, privind „starea de mizerie” cauzată de lipsa combustibilului. Revizorul reproşează primăriei indiferenţa cu care a tratat adresele oficiale trimise de conducerea şcolii.

În clase era „o temperatură incapabilă de a putea fi suferită mai ales de copii”. De aici inspectorul divaghează, într-un stil prolix, referindu-se la altă perioadă, într-o vară, când, din cauza căldurii, a fost împiedicată „urmarea regulată a cursurilor reglementare”. El bate câmpii şi relatează confuz o situaţie anterioară: „dar atunci nu din cauza focului, ci a apei, chiar cu câteva zile înainte de examenele anuale, ceea ce produce o enormă confuzie pedagogică”. Ambiguitatea exprimării provoacă deturnarea sensului celor afirmate, adică în situaţia anterioară nu lipsa focului a fost sursa necazurilor, ci lipsa de alimentaţie cu apă. Adresa se încheie cu o rugăminte condescendentă de a se rezolva „urgent nevoile şcoalei”, cu formula finală şi semnătura.

În luna ianuarie, pe data de 8, directoarea trimite un raport oficial la ministerul de resort, „D-sale d-lui ministru al Instr. Publice etc.”, cu menţiunea „urgentă”, prin care denunţă primăria locală pentru faptul că nu a livrat combustibilul necesar încălzirii sălilor de clasă. Din această cauză, „tremurăm de viaţa noastră şi a elevelor”, care nici nu au mai venit la şcoală după vacanţa de iarnă, deoarece părinţii s-au temut că se vor îmbolnăvi.

Doamna directoare aduce un argument suplimentar, acela că „însuşi d. revizor şcolar Lazăr Ionescu-Lion” a înaintat primăriei o scrisoare, dar şi aceasta a rămas fără urmări. Formulele de politeţe sunt mai multe şi adresarea este mult mai condescendentă, „cel mai profund respect”, „orice măsuri veţi crede de cuviinţă”, iar referirea la primărie este acuzatoare: „să înceteze barbaria prezentă”. Adresa se încheie cu formula tipică, „Binevoiţi d-le ministru, etc.”, şi semnătura.

Ministrul Instr. Publice şi Cultelor trimite, la rândul său, la data de 15 ianuarie, cu menţiunea „urgentă”, o adresă oficială inspectorului şcolar din districtul X, prin care îl însărcinează cu efectuarea unei anchete la Şcoala de fete nr. 1, pentru a constata dacă este adevărat că nu s-au primit „lemnele necesare pentru încălzitul claselor”, anexând şi raportul doamnei directoare. Formula de încheiere este succintă, iar semnăturile celor care iscălesc „pentru” („p.”) ministru şi director sunt indescifrabile.

Revizorul şcolar se precipită să îndeplinească ordinul ministrului şi-i trimite raportul pe data de 1 februarie, cu menţiunea „urgentă”, în care relatează cele constatate în urma anchetei, deşi el identificase situaţia concretă cu o lună şi jumătate în urmă. El raportează domnului ministru că, din cauza frigului, jumătate dintre eleve nu frecventau cursurile, iar pentru cele prezente fusese chemat medicul, deoarece tuşeau şi aveau amigdalită, „adică gâlci”, care pot degenera în boli contagioase. În încheiere, se simte servilismul revizorului „Cu cel mai profund respect”, şi-l roagă „să-mi daţi de urgenţă un ordin de consecinţă” ori să intervină la primăria locală pentru livrarea lemnelor. Raportul se termină cu formula tipică şi semnătura revizorului şcolar, Lazăr Ionescu-Lion.

Ca urmare a celor constatate de revizorul şcolar, ministrul „Instr. Publice şi Cultelor” trimite domnului primar al urbei Z o adresă imperativă, prin care îi cere să rezolve, „de urgenţă” şi conform legii, justele reclamaţiuni ale doamnei directoare de la Şcoala de fete nr. 1. Această somaţie este datată 15 februarie, poartă menţiunea „urgentă”, se încheie cu formula de politeţe obişnuită şi cu semnăturile indescifrabile ale celor care iscălesc „pentru” („p.”) ministru şi director.

Penultimul text este un extras din dezbaterea purtată în Camera deputaţilor, în „Sesiune prelungită”, privind „starea de mizerie” în care s-a aflat în această iarnă Şcoala de fete nr. 1 din urbea Z. Acest extras conţine interpelarea făcută de domnul Al. Lingopolu, care acuză primăria pentru că nu a livrat combustibilul necesar, din care cauză există pericolul suprimării cursurilor şi răspunsul oficial al domnului ministru al Cultelor care îi informează pe deputaţi că „a luat măsuri urgente ca primăria să libereze conform legii combustibilul necesar acelei scoale”. Inutilitatea implicării parlamentare reiese din faptul că dezbaterile respective au avut loc în ziua de 1 martie, considerată prima zi de primăvară.

Ultimul text funcţional al schiţei este adresa primăriei din urbea Z trimisă în ziua de 15 martie, purtând menţiunea „urgentă”, doamnei directoare a şcolii de fete nr. 1 din urbea Z., în care este anunţată că în ziua următoare va primi cinci căruţe cu lemne „cer curat, prima calitate”. Menţionarea calităţii deosebite a lemnelor evidenţiază sarcasmul ce-l caracterizează pe Caragiale, întrucât amănuntul nu avea nicio importanţă nici dacă lemnele soseau în octombrie. Doamna directoare este rugată să confirme „urgent” primirea combustibilului. Adresa nu este semnată de primarul Niţă Necşulescu, ci de ajutorul acestuia şi de secretarul Athanasiu Eleutherescu, ceea ce dovedeşte iresponsabilitatea crasă a edilului.

În concluzie, toate demersurile făcute pentru ca şcoala de fete nr. 1 din urbea Z să poată funcţiona în condiţii normale peste iarnă au fost cu totul inutile, deoarece perioada a fost nepermis de mare, din octombrie până la eventuala rezolvare din 16 martie. De fapt, nu se ştie cu certitudine dacă şcoala a primit în cele din urmă cantitatea necesară de lemne, autorul permanentizând astfel nesiguranţa în care îşi desfăşoară activitatea la şcoala de fete din localitate.

I.L. Caragiale nu se dezminte nici în această schiţă în ceea ce priveşte numele personajelor. Comicul de nume este dat de contradicţia dintre esenţă şi aparenţă, conturând şi trăsătura de caracter definitorie a personajului respectiv. Doamna directoare se numeşte Aglae Poppesco, sugerându-se astfel dorinţa sa de a părea deosebită, deşi numele ei este extrem de banal, Popescu. Tocmai de aceea i-a dublat consoana „p” şi l-a făcut să sune franţuzeşte, scriind la final vocala „o”, de unde reies infatuarea şi snobismul personajului. Ea este ameninţătoare cu primarul şi umilă atunci când se adresează ministrului.

Revizorul şcolar are în finalul numelui adăugat „Lion”, Lazăr Ionescu-Lion, care indică, de regulă, locul natal şi constituie un semn de nobleţe. Numele ataşat poate însemna „leu” şi sugerează dorinţa de a părea puternic şi autoritar în funcţia sa, definind grandomania acestuia, mai ales că numele său era atât de banal, Ionescu. Faţă de ministru manifestă o atitudine de slugarnic.

El face exces de zel în misiunea încredinţată pentru că deja ştia situaţia reală a şcolii, dar dacă ministrul i-a ordonat să cerceteze, el a mai pierdut două săptămâni ca să nu iasă din cuvântul acestuia. Ministrul Învăţământului nu este identificat cu nume în această schiţă, autorul considerând, probabil, că este incomparabil mai importantă funcţia şi că oricare alt ministru ar fi reacţionat la fel de ineficient.

Toate textele funcţionale care compun schiţa conţin, în afara menţiunii „urgentă”, cel puţin încă o dată această precizare: „vă rugăm ca de urgenţă”, „să luaţi măsuri urgente”, „să se satisfacă cât mai urgent”, „spre a lua urgent orice măsuri”, „ şi a ne raporta de urgenţă”, „să-mi daţi de urgenţă un ordin”, „de urgenţă să satisfaceţi”, „măsuri urgente”, „a ne răspunde urgent”. Causticul Caragiale accentuează inutilitatea soluţionării situaţiei de către oficialităţile responsabile prin faptul că, după cele şase luni de „urgenţe”, totul s-a rezolvat de la sine, întrucât a venit primăvara şi şcoala nu mai avea nevoie de lemne pentru încălzirea sălilor de clasă.

Limbajul artistic cu efecte comice

Limbajul artistic cu efecte comice este cu totul remarcabil în toată opera lui Caragiale şi un mijloc de caracterizare ce-l individualizează net pe acest inegalabil scriitor în întreaga literatură română. Pentru îmbogăţirea limbii, Caragiale foloseşte multe neologisme, pe care le alege cu atâta pricepere şi le îmbină cu atâta măiestrie cu expresii colocviale şi cuvinte populare, încât au devenit memorabile şi indispensabile în limba română.

În schiţa Urgent, comicul de limbaj se particularizează prin:

  • clişee de limbaj cu efecte comice: „Vă rugăm să luaţi măsuri urgente pentru întâmpinarea acestei situaţiuni anormale”; „să binevoiţi a dispoza să se satisfacă cât mai urgent nevoile şcoalei”; „să interveniţi pe lângă onor primăria locală să libereze combustibilul de care simte nevoie cursurile”;
  • formulări ambigue: „temperatură incapabilă de a putea fi suferită”; „chiar profesoarele sufăr neputându-se dezbrăca în clasă”: „ceea ce produce o enormă confuzie pedagogică”; „deoarece nu i l-a liberat primăria locală, bântuită de boale din această cauză”;
  • expresii tautologice - „se pot chiar îmbolnăvi de vreo boală infecţioasă”;
  • construcţii prolixe (confuze, incoerente): „precum s-a întâmplat pe căldurile cele mai mari, dar atunci nu din cauza focului, ci a apei, chiar cu câteva zile înainte de examenele anuale”; „şcoala se află în aceeaşi mizerie, încât nu se mai poate zice că aceasta este o umanitate, lăsând astfel să sufere elevele”;
  • nonsensuri: „aşa încât tremurăm de viaţa noastră şi a elevelor, cari nici nu mai vin la şcoală dinaintea vacanţelor”; „am găsit din cauza frigului pe jumătate şcoala despopulată complet, iar restul tuşind toate şi dureri cu umflătură în gât”;
  • construcţii de un comic absurd: „părinţii [...] nu le mai permit până ce nu vom putea da foc”; „d. revizor şcolar [...] a vizitat şcoala, constatând lipsa noastră de căldură”.

În Istoria literaturii române, George Munteanu afirmă: „În fapt, Caragiale era - şi rămâne - unul dintre cei mai de seamă poeţi comici din câţi a dat la iveală până acum umanitatea. [...] Adică una dintre acele rare naturi artistice care întrevăd şi sugerează «perfectibilitatea» lumii prin statornica luare în râs a «imperfecţiunilor»”.

Check Also

Bucea şi căpăţână, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bucea şi căpăţână, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic a cărui primă ediţie a …

Sur les elements turcs dans la langue roumaine, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Sur les elements turcs dans la langue roumaine, de B.P. Hasdeu, este un studiu lingvistic …

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …