Un vocabular literalmente bogat, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Un vocabular literalmente bogat, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Cândva, cuvântul „vocabular” a fost legat de cele mai tainice suferinţe ale bunului meu prieten Tăsică St. Al. Grigore.

Vai, cine-ar sta să numere ceasurile de amărăciune, de necaz şi ciudă ce veştejeau cele mai senine aspiraţii ale micului şcolar? Şi numai din pricina acestui cuvânt... cuvânt al neizbânzii.

Ei, da, Tăsică n-avea „vocabular”. De ce? Greu de spus. Şi poate că n-aş fi ajuns nici eu să spun ceva despre acest delicat subiect, dacă acum câtva timp nu l-aş fi văzut citind.

- O să-ţi placă... E o carte excepţională, literalmente excepţională, i-a spus prietenul său Andrei, căruia îi plăceau expresiile „grele”, mângâind volumul cu scoarţe portocalii.

Tăsică citea din cartea „literalmente excepţională” la măsuţa de piatră din curte, sub bolta unor vrejuri de măceş.

„În faţă cobora abrupt malul de lut cafeniu, iar în spate se întindea un crâng întunecos...”

Mai citi câteva cuvinte cu glas tare, apoi nu se mai auzi decât mormăitul omului ce alunecă peste paragrafe. Se opri la primul dialog, ceva mai înviorat.

- „Presupun, zise arhitectul, cu un imperceptibil tremur al glasului, că fundaţia...”

- Nu-mi place, bodogăni Tăsică ursuz... Şi câteva clipe se auzi foşnetul paginilor sărite.

.....Văzduhul era liniştit, străveziu, îmbălsămat” Ce-are a face?

„...Vârfurile copacilor începură să freamăte, legănate de o adiere uşoară...” Ei şi? Se agaţă din nou de dialog...

- „Nădăjduiesc că eşti satisfăcut de succesul proiectului dumitale...”

Curând nu mai deosebii nimic din ciudata gargară ce-mi ajungea la urechi... Doar foşnetul mai înfundat al cărţii îmi dovedea că cititorul sărea acum peste capitole.

„...în depărtare licărea o luminiţă roşiatică...” Sfârşit.

- Hm, sfârşit?

Mirat de sfârşitul neprevăzut, închise cartea furios. Prin gardul de şipci îl strigă Andrei:

- Ei, ţi-a plăcut?

- Nu! Nu se-ntâmplă nimica... Are prea multe cuvinte grele...

- Care?

- Uite şi tu: îmbălsămat., orologiu... circumstanţe... indiferent.

- Şi nu le-nveţi?

- Ce să-nvăţ? De-nvăţat, am învăţat... acum citesc...

- Ei, vezi, d-aia n-ai tu vocabular... Păi, măi Tase, când dai de un cuvânt dintr-asta opreşte-te din citit, scrie-l, învaţă-l... Aşa se citeşte o carte.

Andrei deschise cartea portocalie la întâmplare. După câteva propoziţii mormăite grăbit, se opri. Sublinie cu unghia un cuvânt:

- Neant… neant… Ce-o fi asta? Nu ştiu. Uite, notez cuvântul pe carneţel şi pe urmă-l învăţ... Mai departe: coşcoveală... Uite, scriu: coş-co-vea-lă... Şi aşa mai departe... Înveţi trei-patru cuvinte noi pe zi - şi gata vocabularul. Şi să ştii, cartea e excepţională, literalmente excepţională.

Dar Tase nu mai deschise cartea. Prea nu-i plăcuse. Şi din clipa aceea socoti, şi pentru multă vreme, că „literalmente excepţional” înseamnă ceva tare prost, cenuşiu şi plicticos.

Câteva zile mai târziu, tot în curte, şi tot la măsuţa de piatră, Tăsică citea. Citea altă carte şi cu totul altfel. Ai fi zis, ascultând, de după gard bâzâitul monoton, că undeva deasupra mesei de piatră, se roteşte un bondar... Dar un bondar ciudat ce, sătul să tot bâzâie întruna, descifrează din când în când, cu eforturi, ce-i drept, câte un cuvânt clar:

- Ăăă... Pavilion... pavilion... pavilion... Ăăă... Candid... candid... candid... îîî... ăăă... actual... ac-tu-al... îîî... consimţământ... aşa... consimţământ...

- Ce citeşti? îl întrebă nedumerit Andrei după câteva minute.

- „Zăpadă neagră”.

- E o carte oribilă. Literalmente oribilă... Crede-mă.

- Literalmente, cum?

- Oribilă.

- Oribilă... o-ri-bi-lă, silabisea Tăsică, scriind cuvântul într-un carneţel.

- Ce faci?

- Notez... toate astea, cum să zic, zi-i pe nume... expresiile... După ideea ta... Seara le tocesc. Uite, numai de aici, din douăzeci şi cinci de pagini, am scos o sută douăzeci de astea... de cuvinte. Priveşte!... Bună carte!

Şi, din această clipă, Tăsică socoti că „literalmente oribil” înseamnă ceva bun, ceva folositor şi din cale-afară de interesant, şi câteva nopţi dormi cu cartea „literalmente oribilă” sub pernă. Iar înainte de-a adormi tocea aproape cântând:

- Pavilion, candid, asentiment, discret Trei-patru pe zi? O sută învăţ! Diplomat, telescop, cerebral... O să le arăt eu vocabular!...

mormântal, mersi... S.O.S., capricios... Aşa !... Acum închid carnetul şi m-ascut pe dinafară: maxilar, absurd, candid, discret, mărinimos, mersi, asentiment.

În clipa când pe vrejuri nu mai rămăsese o frunză, iar boabele măceşului îşi înmuiaseră dulceaţa cărămizie, lui Tăsică nu-i mai ajungeau cele patru buzunare pentru toate carneţelele cu expresii. Seară de seară, le răsfoia şi le tocea cântând. Dar rezultatele, adevăratele rezultate se observau în discuţiile pe care le ducea.

- Tăsică, dă-mi să muşc şi eu din măr, îl ruga de pildă Andrei.

- Ei, nu, nu aşa, răspundea grav Tăsică. Nu-i sanitar. Dă-mi un briceag să-l cizelez. Aşa!... Uite, l-împart în două avantaje... Ei, zi, nu-i mărinimos? Ţi se lichidează gura, Ionatane, băiete...

- Bun, bun, mormăia cu gura plină Andrei.

- Ce bun? Literalmente oribil... Are o tuşă a mea o livadă foarte conştiincioasă Cu mere de tot felul: mai mici, mai mari, mai actuale. Astea sunt cele mai bombastice şi dulci... Literalmente oribile, ce mai încoace şi-ncolo.

- Dar nu-s deloc oribile!

- Eşti un mofturos... Nu-ţi mai dau niciodată...

- De ce te-ai supărat? Sunt excepţionale, literalmente excepţionale...

- Să-ţi fie ruşine!... După ce-l mănânci de-ţi trosneşte limba, mai zici aşa şi pe dincolo... Nerecunoscătorule, colaboratorule, avicultorule...

Colegii - vorba lui Tase „cum să zic”, erau împărţiţi: „Are vocabular”, se minunau câţiva, făcând ochii mari, când Tăsică dădea buzna în recreaţii, ţipând cât îl ţinea gura:

- Fraţilor, ura, am făcut la zoologie o lucrare literalmente oribilă... Îmi dă zece... N-am nicio discrepanţă!

Cei mai mulţi înălţau din umeri; „Aş, n-are vocabular”...

- N-ai vocabular... i-a spus şi tovarăşul profesor de zoologie înmânându-i peste câteva zile o teză cu semne mari şi cu o notă mică. Ascultă şi tu: „Şoarecele de câmp este un animal falimentar. Trăieşte pe ogoare şi mănâncă în serpentine. De aceea trebuie recenzat fără milă, fiind foarte virulent şi colateral...” Adică, cum mănâncă în serpentină?

- În serpentine, tovarăşe profesor, nu în serpentină, adică pe săturate. Face pagube nemaipomenit de acustice... fiindcă este virulent şi colateral. Cum s-ar zice, cum să vă spun...

- Cum virulent?

- Viclean... Şi colateral, adică lacom... Şi falimentar... adică după alimentare...

- De unde ştii cuvintele astea?

- De aici. Poftim! Scoate unul din carnetele. E munca mea! Şi, răsfoindu-i filele fără măcar să le privească, declama fără răsuflare: E munca mea... mormântal, candid, avid, mărinimos, brutal, caracter...

- Ia stai! Ce-i aia mărinimos?

- Tovarăşe profesor, râdeţi de mine. Mărinimos e un măr inimos...

- Şi avid? Ştii tu ce-nseamnă avid?

- De la vid... Avid înseamnă că nu e vid...

- Şi brutal?

- E simplu: brutar...

În clipa aceea, clasa n-a mai fost împărţită. Râdeau toţi. Adică nu: greşesc. Tot împărţită a rămas. Tăsică lăcrima... Şi lacrimile-i cădeau „candide” (calde adică) şi „funerare” (adică întocmai unor funii) pe carneţelul de cuvinte cu care Tăsică îşi dovedea „vocabularul”.

Zilele următoare nu l-am mai văzut pe Tăsică în curtea cu măsuţă rotundă de piatră. Boabele de măceş au căzut şi ele, încărcate de brumă sau ciugulite de scatii. Dam văzut însă pe stradă, şi parcă nu mai avea buzunarele încărcate cu cele patru carneţele de cuvinte. Şi, să nu mint, l-am mai văzut o dată. Dar nu l-am stingherit Citea liniştit, pagină cu pagină. Din când în când, se oprea şi deschidea o carte groasă, pe a cărei copertă scria cu litere albastre: Dicţionar. Apoi, deodată m-a zărit şi m-a întrebat:

- Complot ce-nseamnă?

- O înţelegere tainică împotriva cuiva, împotriva...

- Nu compot?

- Nu.

- Aha!...

Da!... Băiatul întreba, lucra cu dicţionarul, căuta înţelesul fiecărui cuvânt nou, a fiecărei expresii noi. Doar două expresii, şi acelea vechi, au rămas neînţelese: literalmente oribil şi literalmente excepţional. Aceasta însă nu l-a împiedicat pe Tăsică St. Al. Grigore să ţină pe la sfârşitul lui octombrie un cuvânt de mulţumire unor artişti ce vizitaseră şcoala. Îi plăcuse atât de mult programul, încât trei colegi trebuia să-l ţină pe scaun, când artiştii se înclinau în faţa micilor spectatori.

- Bravo! Bis... bis... Literalmente oribil au cântat!

- Ce tot trăncăneşti? Cum oribil?

- Bis! Puţin zis... oribil. Mă duc să le mulţumesc... Tovarăşi, tovarăşi, vă mulţumesc în numele tuturor. A fost o seară... literalmente oribilă...

Ce hărmălaie s-a iscat!... Şi ce ghionti a încasat Tăsică, ce să vă mai spun! Şi poate mai mult din ghiontii îndesaţi, decât din hărmălaie, băiatul a înţeles că „oribil” nu-nseamnă nici pe departe „frumos”.

De unde a putut să facă rost Tăsică în cinci minute de un buchet mare de crizanteme n-aş putea spune. Ştiu doar că, exact la ieşire, i-a întâmpinat pe artişti, îmbujorat

- Iertaţi-mă, am greşit, cum să spun... chestie de vocabular... Mi-a plăcut foarte mult... A fost o seară... exce... excepţională, literalmente excepţională...

Şi toată lumea aplauda...

A două zi, în grădina şcolii nu mai era nicio crizantemă.

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …