Un mamifer nevertebrat, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Un mamifer nevertebrat, de Mircea Sântimbreanu, este o schiţă care face parte din volumul Recreaţia mare, a cărui primă ediţie a fost publicată în 1965 la Bucureşti.

Recreaţia mare, de Mircea Sântimbreanu (comentariu literar, rezumat literar)

Mircea Sântimbreanu

Fragment

Se împlinesc cinci ani de când în paşnica clădire a Muzeului de ştiinţe Naturale din şcoală poposise un lup. Bineînţeles, împăiat. Şi pentru că nu încăpea pe rafturile vitrinelor alături de bufniţe şi iepuri, fu instalat pe o măsuţă în mijlocul muzeului. Masiv, zbârlit, şi parcă alergând cu botul întredeschis, temutul carnivor, devenit în mod fatal prin împăiere erbivor, aştepta, cum s-ar zice - şi de data asta se potriveşte - cu limba scoasă, orele de zoologie. De altminteri nici nu-i era dat să aştepte prea mult, pentru că în program erau două ore săptămânal de zoologie, iar în şcoală erau nu mai puţin de trei clase care făceau zoologie. Aşa încât, în afara repausului duminical, lupul nostru se întâlnea în fiecare zi cu micii zoologi. Şi pe atunci, îmi amintesc prea bine, această piesă animală cu numărul de inventar 1.643 era mândria lor. La început, copiii îl mângâiau pe ceafă, pe spinare, apoi văzându-l perfect domesticit deveniseră mai îndrăzneţi. Câţiva îi numărară colţii, alţii, mai puţin curajoşi, îi încercară soliditatea cozii, în sfârşit, nu puţini se arătau curioşi să cunoască mai îndeaproape tainele împăierii. Un briceag bine mânuit le deschise calea spre măruntaiele de zegras... N-aş putea expune la zi progresele făcute de curioşii noştri de-a lungul anilor, şi de-a latul lupului, dar nişte hârtii pe care le am în faţă mărturisesc de la sine neobişnuita metamorfoză a fiorosului vertebrat. Sunt mici extemporale cu tema: „Descrieţi piesa nr. 1643 din Muzeul şcolii noastre.” Iată-le în ordine cronologică: 1965 (un an după data aducerii lupului la muzeu): „Piesa pe care o vedem este un mamifer probabil vertebrat, cu foarte puţin păr la ceafă şi fără coadă. N-aş putea spune cu ce se hrăneşte. În stomacul său se găseşte niţică iarbă-de-mare, nişte cuie şi chiar o mănuşă. (Să fie oare lupul care a înghiţit-o pe Scufiţa Roşie?) In orice caz, un asemenea animal nu se găseşte în pozele din manual.”

1966 (a mai trecut un an): „Lipsit cu desăvârşire de fulgi, păr sau piele, fără dinţi, cu două picioare şi cu o cuşcă toracică foarte dezvoltată de o parte şi de alta a vertebrelor dorsale, animalul pare să fie o pasăre. Eticheta lipseşte. N-am găsit însă ceva identic în niciun atlas zoologic.”

1967... Luând în consideraţie şira spinării foarte lungă - terminată cu un craniu turtit ce nu poate fi de pasăre, deoarece nu are cioc -, socotesc că avem în faţă o formă neobişnuită de şarpe. N-am mai văzut ceva asemănător în alte muzee...”

1968... „E un animal nevertebrat, fără a fi însă o moluscă, deoarece prezintă unele cartilagii. Cred că aşa ceva nu mai există în fauna ţării.”

1969... Din acest an n-am nicio hârtie. Nici n-ar fi cu putinţă, într-un eventual extemporal nu s-ar mai scrie ca altădată: „Nu există în manual, în alte muzee sau în fauna ţării”, ci doar atât: „Nu mai există”. Punct.

În schimb am văzut o altă hârtie. A noului administrator al şcolii. Suna aşa:.....şi deoarece piesa cu nr. 1643 (reprezentând potrivit inventarului un lup împăiat) a fost, după toate probabilităţile, distrusă de şoareci, care l-au ros în întregime, inclusiv eticheta, vă rugăm să ne trimiteţi de urgenţă o echipă de deratizare...”

Echipa a venit, dar n-a găsit niciun rozător. Doar unul împăiat în vitrină.

Administratorul a căzut pe gânduri.

- Va să zică nu sunt şoareci... Atunci cine a putut să distrugă o piesă de muzeu? Cine? Spune şi dumneata, că eşti mai vechi în şcoală.

Noul administrator se mai frământă şi azi şi n-a renunţat la gândul să cheme o altă echipă de deratizare. Mai pricepută.

Eu tac, căci mi-e ruşine să-i spun adevărul. Şi poate nici nu m-ar crede.

Nici nu e de crezut de altfel: elevii nu distrug bunul obştesc. Nici eu n-aş crede asta, dar am hârtiile în mână: 1965, 1966, 1967... Bine, le rup... Poftim! Dar despre aşa ceva n-aş vrea să mai aud... E jalnic şi caraghios totodată. Auzi! Un mamifer nevertebrat?! Hm...

Check Also

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile romanice, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

„Fost-ai ce-ai fost.” Un principiu estetic al sintaxei române în comparaţiune cu latina şi limbile …

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Bourel, melc şi culbec. Dacii şi latinii într-o scoică, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Posteritatea latinului „fax” în limba română. Un cuadruplet linguistic, de B.P. Hasdeu, este un studiu …

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Biea. Cum ziceau românii înainte de a fi luat de la slavi pe „dragă”?, de …

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. Hasdeu (comentariu literar, rezumat literar)

Scornesc şi stârnesc. Un specimen de necesitatea vechilor texturi pentru orice cercetare linguistică, de B.P. …